Ucraina acționează astăzi ca un garant al securității Republicii Moldova. Mai mult, Kievul este gata ca și în viitor să își asume responsabilitatea menținerii stabilității în regiune. Declarațiile au fost făcute de Igor Igor Jovkva, șeful adjunct al Biroului președintelui Ucrainei, în cadrul ediției de miercuri, 6 decembrie, a emisiunii „Alternativa” de la TV8.
„Securitatea țărilor noastre este interconectată. Astăzi, vă garantăm și siguranța. Când vorbim despre securitatea Ucrainei, ne referim la cea a întregii regiuni”, a spus Jovkva.
Potrivit șefului adjunct al Oficiului președintelui Ucrainei, după victoria în războiul cu Rusia, Kievul își va asuma obligațiunea de asigurare a securității în regiunea Mării Negre.
„Suntem pregătiți să facem asta, pentru că doar noi vom avea experiența de a duce un război în condiții reale, nu împotriva celei de-a doua armate din lume, așa cum s-a declarat ea, dar cu siguranță nu a celei mai slabe. Suntem pregătiți să purtăm această responsabilitate după victorie”, a subliniat Jovkva.
În același timp, el a adăugat că, înainte de a se alătura NATO, Ucraina va avea nevoie de garanții de securitate de încredere.
La sfârșitul lunii noiembrie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Ucraina va deveni membră a alianței militare cu condiția să ducă la capăt reformele după încheierea războiului.