Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial

externe

Război în Ucraina, ziua 506: Țintele lui Putin și poză cu Prigojin. General: „NATO să se pregătească de război iminent cu Rusia”

14 iulie 2023, ora 23:03

Generalul (r) Ben Hodges, fostul comandant al trupelor SUA în Europa, este de părere că NATO ar trebui să înceapă să se pregătească în vederea unui „război iminent” cu Rusia, conform Digi24. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că a primit sprijin internaţional larg pentru consolidarea pe termen lung a apărării Ucrainei, inclusiv din afara G7. Totodată, Kievul avertizează că aprovizionarea cu gaz rusesc către Europa va fi întreruptă, ceea ce ar putea forța țările din Europa Centrală să încerce să îl înlocuiască în totalitate, scrie Politico. 

La câteva ore după ce liderul paramilitar rus Evgheni Prigojin a început un marș de scurtă durată către Moscova, FSB a reținut mai mulţi ofițeri militari de rang înalt, între care generalul Serghei Surovikin, şeful forțelor aerospațiale, notează The Wall Street Journal (WSJ). Între timp, președintele rus Vladimir Putin a anunțat ținta prioritară pe front și a subliniat că gruparea de mercenari Wagner „pur și simplu nu există”. Pe de altă parte. preşedintele american, Joe Biden, l-a sfătuit joi pe liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, să „fie atent” la ceea ce mănâncă, referindu-se la posibilitatea ca acesta să fie otrăvit.

UPDATE: Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba şi-a exprimat satisfacţia faţă de rezultatele recentului summit NATO de la Vilnius şi a apreciat că din punct de vedere psihologic ţara sa este deja membră a Alianţei Nord-Atlantice, informează DPA, preluată de Agerpres.

UPDATE: Moscova a respins o solicitare venită din partea administrației prezidențiale a Africii de Sud, care a sugerat ca Rusia să-l trimită mai bine pe Serghei Lavrov, la un summit care va avea loc la Johannesburg, în locul lui Vladimir Putin, pe numele căruia este emis un mandat internațional de arestare. Explicația oficialilor sud-africani: dacă Putin își face apariția la acest summit, autoritățile se vor afla într-o „dilemă” în ceea ce privește arestarea sa, informează The Moscow Times, citat de Digi24

UPDATE: Volodimir Zelenski a declarat că ucrainenii trebuie să înțeleagă că Rusia desfășoară toate resursele posibile pentru a opri avansarea forțelor Kievului în estul și sudul țării, potrivit Sky News.

UPDATE: Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că este de aceeaşi părere cu liderul rus Vladimir Putin că ar trebui extins acordul care să permită exportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră, însă Kremlinul a precizat ulterior că nu a făcut declaraţii în acest sens.

UPDATE: Volodimir Zelenski a reiterat vineri, la întâlnirea avută cu cu şefii armatei şi ai serviciilor secrete, că, potrivit informaţiilor de care dispune Ucraina, „nu există nicio ameninţare de invazie din partea Belarusului”.

Șeful serviciilor de informaţii militare ucrainene, Kirilo Budanov, a expus situaţia de securitate de la graniţa cu Belarus, după ce au existat temeri de noi atacuri în urma unor informaţii potrivit cărora grupul de mercenari ruşi Wagner se deplasează în Belarus după rebeliunea eşuată în Rusia, scrie Hotnews.

UPDATE Șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, generalul Kirilo Budanov, a spus că GUR are „surse” în cercul apropiat al președintelui rus Vladimir Putin. „Avem propriile noastre surse. În cele mai apropiate birouri (la Putin, n.red.), ca să zic așa. Prin urmare, de obicei știm ce se întâmplă”, a spus Budanov într-un interviu pentru Reuters, potrivit Ziare.com.

UPDATE Statele Unite şi aliaţii din cadrul NATO generează riscuri privind un conflict militar direct cu Rusia, a avertizat, vineri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în contextul în care partenerii occidentali au anunţat menţinerea asistenţei pentru Ucraina, scrie ZF.

UPDATE Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat, vineri, că a obţinut aprobarea omologului său rus, Vladimir Putin, pentru prelungirea Acordului privind transporturile de cereale pe Marea Neagră, scrie Mediafax.

UPDATE Şeful agenţiei nucleare ruse Rosatom, Aleksei Lihaciov, a respins joi acuzaţiile potrivit cărora Moscova ar intenţiona să arunce în aer centrala nucleară Zaporojie, ocupată temporar de trupele ruse în sudul Ucrainei, relatează DPA, conform Agerpres.

UPDATE Rusia intenționează să construiască zeci de lagăre de prizonieri în toată Ucraina, în următorii ani, ceea ce constituie un alt semn că Moscova se pregătește pentru un lung război.  

UPDATE Rusia a afirmat că o dronă ucraineană ar fi lovit oraşul Kurceatov, situat în vestul țării, unde se află se află o centrală nucleară funcţională similară celei de la Cernobîl. În acest context, oficialii ruși au acuzat Occidentul că „sponsorizează terorismul nuclear”, potrivit Adevărul.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit vineri cu şefii armatei şi ai serviciilor secrete pentru a se informa cu privire la situaţia de pe front şi, de asemenea, pentru a aborda probleme precum securitatea la instalaţiile nucleare ale ţării şi la frontiera de nord cu Rusia, informează Ukrainska Pravda şi Unian, citate de Agerpres.

UPDATE Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a afirmat vineri că intenţionează să menţină contactele cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, precizând că nu este stabilit nimic clar, scrie Mediafax.

UPDATE Municipalitatea din Kiev a interzis folosirea publică a „produselor culturale” în limba rusă, ca de exemplu cărţile, muzica, filmele şi piesele de teatru, relatează vineri agenția DPA.

UPDATE Munițiile cu dispersie furnizate de SUA au ajuns atât de repede în Ucraina pentru că erau deja prepoziționate în Europa, a declarat un oficial american pentru CNN. Acum că munițiile sunt în Ucraina, când vor fi folosite? „Am luat decizia de a-i lăsa pe ruși să fie primii care află”, a declarat oficialul.

UPDATE Un şef de serviciu de spionaj nu mai poate astăzi să rămână în umbră, spune într-un interviu pentru Reuters generalul Kirilo Budanov, șeful Directoratului General pentru Informaţii al Ucrainei (GUR). „Am pierdut complet războiul informațional în 2014. Iar războiul, care a început în (2022) – am început aici într-un mod complet diferit. Iar acum rușii pierd bătălia informațională”, a declarat Budanov.

UPDATE Premierul maghiar Viktor Orbán a spus că al Treilea Război Mondial a fost evitat la summitul NATO, deoarece Alianța Nord-Atlantică nu include Ucraina. „Dacă americanii ar dori, mâine dimineață ar fi pace, pentru că Ucraina nu ar mai putea continua războiul pe cont propriu.” El a adăugat că nimeni nu știe de ce nu se întâmplă acest lucru și nu am primit un răspuns la această întrebare la summitul NATO, potrivit Știripesurse.

UPDATE Rada Supremă de la Kiev a adoptat un apel către președintele Georgiei și parlamentele statelor membre ale UE cu privire la necesitatea implementării unui act umanitar al grațierii fostului lider georgian Mihail Saakașvili, care este şi cetăţean al Ucrainei. În documentul adoptat, vineri, în Rada Supremă, deputaţii ucraineni menţionează că au recurs la acest demers pentru a salva viața cetățeanului ucrainean Saakaşvili, potrivit Rador.

UPDATE Duma de Stat a Rusiei a adoptat vineri o lege care interzice schimbările de sex şi, în special, adoptarea copiilor de către persoane transsexuale, pe fondul accentuării atitudinilor ultraconservatoare la nivelul clasei politice ruse după ofensiva în Ucraina, relatează Reuters și Agerpres.

UPDATE Pe rețelele sociale s-a viralizat o fotografie cu Evgheni Prigojin surprins în tricou și chiloți, coborând din pat într-un cort militar. Imaginea, care a apărut întâi în presa din Rusia, pare să indice că șeful Wagner a ajuns în Belarus. Prigojin face un semn de salut, așezat pe marginea unui pat de campanie, într-un cort militar. Este îmbrăcat sumar, în tricou și chiloți, ceea ce poate să indice că s-a trezit de curând, scrie Digi24.

UPDATE O persoană a fost ucisă vineri într-un accident ce a avut loc la o instalație de îmbogățire a uraniului din zona Munților Ural, cea mai mare din lume, a anunțat compania nucleară rusă Rosatom, dând asigurări că incidentul nu reprezintă niciun pericol pentru sănătatea oamenilor din zonă, relatează Reuters.

UPDATE Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că este timpul „să ne gândim lucid şi obiectiv la războiul din Ucraina şi la atitudinea noastră faţă de acesta”. „Guvernanţii noştri încearcă frenetic să ne convingă că, trimiţând ajutor militar, ne sporim securitatea. Dimpotrivă, toţi vedem că acest conflict se adânceşte, categoric, victimele devin din ce în ce mai numeroase”, a subliniat şeful statului bulgar, potrivit Rador.

UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că a propus combatanţilor din Wagner să activeze sub comandamentul oficial al unei alte persoane, dar că şeful lor, Evgheni Prigojin, a refuzat această ofertă după rebeliunea eşuată, relatează vineri France Presse, citată de Agerpes.

UPDATE Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a făcut publice unele detalii referitoare la negocierile de la summitul NATO desfăşurat recent la Vilnius. Potrivit ministrului, cu 48 de ore înainte de începerea summitului, comunicatul oficial pregătit de aliaţi nu conţinea nimic referitor la invitația de aderare pentru Ucraina. Negocierile dintre partea ucraineană și partenerii din NATO au schimbat, însă, situația respectivă, scrie Rador.

UPDATE Ministerul Apărării din SUA ar putea activa până la 3.000 de rezervişti pentru a-i desfăşura în viitor în Europa, transmite dpa, citată de Agerpres.

UPDATE Rusia a anunţat vineri închiderea agenţiei consulare poloneze din oraşul Smolensk (vestul Federaţiei Ruse), ca răspuns la „acţiunile neprietenoase” ale autorităţilor poloneze. Premierul polonez Mateusz Morawiecki a transmis că ţara sa va răspunde pe măsură, scrie Digi24.

UPDATE Cel puţin 23 de drone au fost doborâte de apărarea ucraineană aseară. Vestea a fost dată de Forţele Aeriene din Kiev. Din cele 17 drone Shahed de fabricaţie iraniană trimise de forţele ruse, 16 au fost doborâte, s-a spus pe Telegram. Apărarea antiaeriană a lovit şi o dronă de recunoaştere şi şase drone „tactic-operaţionale”, scrie Mediafax.

UPDATE Condițiile de pe câmpul de luptă din Ucraina „nu sunt ideale”, în prezent, pentru desfășurarea avioanelor de luptă americane F-16, este de părere generalul Douglas Sims, directorul de operațiuni al armatei americane, scrie The Kyiv Independent, potrivit Digi24.

UPDATE După trei zile consecutive de atacuri asupra Kievului, armata rusă și-a schimbat ținta și a lansat 17 drone kamikadze, dintre care șase asupra regiunii Dnipropetrovsk. Doar 16 au fost interceptate și distruse de către forțele aeriene ale Ucrainei, iar una a distrus mai multe locuințe și a rănit o persoană în orașul natal al președintelui Zelenski, Krivoi Rog. În paralel, au fost raportate explozii în două regiuni de frontieră ale Rusiei. Autoritățile locale au declarat că au detectat și distrus trei drone, una dintre ele a explodat în apropiere de centrala nucleară Kursk. Din fericire, nu au fost înregistrate victime sau daune semnificative. 

UPDATE Preşedintele SUA, Joseph Biden, a reafirmat, joi, că Ucraina va deveni membră a NATO la un moment dat, deşi la summitul de la Vilnius nu a fost avansat un termen clar, iar preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat că perspectivele de integrare în Alianţa Nord-Atlantică produc "noi tensiuni", notează Mediafax.

UPDATE O explozie masivă a avut loc peste noapte la Voronej, în sud-vestul Rusiei, nu departe de granița cu Ucraina. Acest lucru a fost raportat de Rbc-Ucraina, adăugând că, potrivit presei ruse, ar fi doborârea unei drone de către apărarea aeriană. Nu sunt victime sau pagube. Videoclipul exploziei a fost distribuit pe diverse rețele de socializare, scrie Mediafax.

UPDATE Rusia va construi alte zeci de închisori pentru a-i reține atât pe militarii, cât și pe civilii ucraineni, comunică Associated Press, citând un document guvernamental aflat în posesia sa. Publicația notează că mii de civili ucraineni sunt deținuți într-o rețea de închisori oficiale și neoficiale în Rusia și în teritoriile pe care le ocupă, unde sunt supuși la torturi, abuzuri psihologice și chiar la muncă în regim de sclavie. În afară de aceasta, Rusia intenționează să construiască alte zeci de astfel de închisori, potrivit Libertatea Cuvântului.

UPDATE Dmitro Kuleba a anunțat că Ucraina va primi avioanele F-16 conform programului, în ciuda amenințării nucleare făcute de Serghei Lavrov.

UPDATE Pierderea unui general în timpul unui război care merge prost ar putea fi considerată o situație nefericită, însă pierderea a doi generali în 24 de ore pare deja neglijență. Dar asta este ceea ce s-a întâmplat cu comandamentul rus din sudul Ucrainei. Iar cele două cazuri ilustrează și mai multe deficiențe și disensiuni în rândul conducerii militare a Rusiei, notează CNN.

UPDATE Preşedintele Joseph Biden a asumat angajamente pe termen lung faţă de Ucraina, fără însă a ține cont de faptul că în Statele Unite urmează alegeri prezidenţiale şi parlamentare, iar unii aliaţi din NATO sunt preocupați că asistența SUA s-ar putea reduce, comentează cotidianul The New York Times.

UPDATE Evgheni Prigojin, şeful mercenarilor Wagner, „trebuie să aibă grijă ce mănâncă”, a spus ieri Joe Biden, la conferința de presă de la Helsinki cu preşedintele finlandez Sauli Niinisto, făcând aluzie la riscul de otrăvire după revolta eșuată a lui Prigojin, potrivit Mediafax.

UPDATE Trupele ucrainene au primit deja muniții cu dispersie, a căror livrare a fost anunțată zilele trecute de președintele american Joe Biden, a declarat Douglas Sims, șeful departamentului de operațiuni al Statului Major al SUA, citat de BBC.

UPDATE Coordonatorul video al Agenţiei France-Presse, Arman Soldin, care a fost ucis în Ucraina pe 9 mai, a fost decorat postum cu Legiunea de onoare, potrivit Journal officiel, citat de News.ro. „Cu rangul de cavaler şi cu efect de la 28 iunie 2023, Arman Soldin a fost decorat prin decretul preşedintelui Republicii din 13 iulie 2023”, se arată în comunicat, potrivit G4media.

UPDATE Dictatorul rus Vladimir Putin a numit mai multe condiţii pentru extinderea Iniţiativei pentru cereale la Marea Neagră, susţinând că niciuna dintre ele nu a fost îndeplinită, a informat agenţia de presă Interfax pe 13 iulie, scrie Mediafax.

UPDATE Președintele SUA, Joe Biden, a spus joi că nu crede că există „o perspectivă reală” ca Vladimir Putin să folosească arme nucleare în Ucraina. Președintele SUA a vorbit în timpul unei conferințe de presă cu președintele finlandez, Sauli Niinistö, la Helsinki, după summitul celor doi lideri, scrie HotNews.

UPDATE Mercenarii grupului paramilitar rus Wagner nu mai participă "în mod semnificativ" la operaţiunile de luptă în Ucraina, a anunţat joi Pentagonul, la două săptămâni după rebeliunea eşuată a acestui grup, relatează AFP, potrivit Agerpres.

UPDATE Bulgaria ar putea furniza 100 de vehicule blindate din depozitul Ministerului de Interne, a declarat pe 13 iulie deputatul Ivaylo Mirchev, citat de Euronews Bulgaria, potrivit Mediafax.

UPDATE Președintele rus, Vladimir Putin, a susţinut că legalizarea companiilor militare private în Rusia este o problemă separată de care ar trebui să se ocupe Duma de Stat a Rusiei și guvernul. ”Nu avem o lege cu privire la organizațiile militare private (…) Există un grup (Wagner- nota IF), dar care nu funcţionează legal. Este o problemă separată legată de o legalizare reală, dar aceasta este o problemă care ar trebui discutată în Duma de Stat, în guvern. Nu este o întrebare deloc ușoară”, a susţinut Putin, într-un interviu acordat pentru Kommersant, notează Rador.

UPDATE Destructurarea rețelei de agentură, implicate în acțiuni de trădare de patrie și spionaj, este doar începutul unui amplu proces de identificare a celor care activează împotriva intereselor naționale ale Republicii Moldova. O spune deputatul PAS, Dan Perciun, care salută acțiunile SIS și PCCOCS, după ce entitățile au trimis în judecată un dosar deschis pe numele unui grup de persoane care urmăreau destabilizarea situației din Republica Moldova. De cealaltă parte, președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, spune că acest caz datează din anul 2019, iar instituțiile statului au avut nevoie de patru ani pentru a-l trimite în instanță, notează IPN.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că armele livrate de occidentali Ucrainei nu vor schimba nimic pe câmpul de luptă, ci doar va escalada și mai mult conflictul, adăugând că tancurile de fabricație străină sunt o „țintă prioritară” pentru forțele Moscovei, relatează Reuters.

UPDATE Mercenarii Wagner nu mai participă „într-un mod semnificativ” la operațiunile de luptă din Ucraina, a declarat joi Pentagonul, la mai bine de două săptămâni după revolta eșuată a lui Evgheni Prigojin în Rusia, relatează The Guardian. Cu toate acestea, „majoritatea” luptătorilor Wagner se află încă în Ucraina, în zonele ocupate de ruși, precizează Pat Ryder, secretarul de presă al Pentagonului. Între timp, președintele Joe Biden a autorizat trimiterea a 3.000 de soldaţi americani pentru a consolida apărarea aliaților europeni, potrivit Digi24.

UPDATE Acordul privind exporturile de cereale ucrainene, care expiră pe 17 iulie, este în centrul reuniunii ONU-UE la sud de Bruxelles, a declarat joi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează AFP.

UPDATE Până la 200 de soldați și comandantul orașului Tokmak, ocupat de Rusia, au fost uciși într-un atac recent asupra unei baze rusești, a afirmat un oficial ucrainean, scrie HotNews.

UPDATE Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a acuzat miercuri Occidentul că pune în pericol vieţile ucrainenilor în beneficiul exclusiv al companiilor care vând arme Kievului, transmite AFP, potrivit Agerpres.

UPDATE Deși Occidentul a impus mai multe pachete de sancțiuni împotriva Rusiei după invazia ordonată de Putin în Ucraina în februarie 2022, totuși există încă multe țări care nu se raliază în totalitate la acestea. Astfel, o țară neutră bogată de pe bătrânul continent, Elveția, continuă prin firmele sale să facă business cu Rusia și ”umple cufărul de război al lui Putin”, notează Ziare.com.

UPDATE Grupul de mercenari Wagner nu mai participă în mod semnificativ la operațiunile militare ruse din Ucraina, a declarat joi Pentagonul, la mai bine de două săptămâni după ce grupul a organizat o scurtă revoltă armată în Rusia, relatează Reuters.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat joi seară, în discursul către compatrioţi, că şase ţări s-au alăturat deja acordului-cadru propus de G7 - grupul ţărilor democratice cu cele mai puternice economii - anunţat la summitul NATO de la Vilnius prin care Kievului i se furnizează garanţii de securitate până la aderarea propriu-zisă la alianţa militară occidentală, scrie HotNews.

/VIDEO/ PAS vrea aviz de la Veneția după modificarea legii privind Comisia Vetting? CRJM: „Măsura este expirată”
/VIDEO/ PAS vrea aviz de la Veneția după modificarea legii privind Comisia Vetting? CRJM: „Măsura este expirată”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial
„El cunoștea totul din telefonul ei”: Mărturiile directoarei grădiniței din Chișinău unde lucra Ludmila Vartic
„El cunoștea totul din telefonul ei”: Mărturiile directoarei grădiniței din Chișinău unde lucra Ludmila Vartic
/VIDEO/ Lukașenko, admirat de moldoveni? Despre lideri veritabili și imagini construite, la Alo, TV8
/VIDEO/ Lukașenko, admirat de moldoveni? Despre lideri veritabili și imagini construite, la Alo, TV8
/VIDEO/ Ajutor de la stat pentru fermieri: Se pregătesc compensații după ce motorina s-a scumpit
/VIDEO/ Ajutor de la stat pentru fermieri: Se pregătesc compensații după ce motorina s-a scumpit

/VIDEO/ Șase morți după ce un autobuz a luat foc în Elveția. Președinte: „Sunt profund șocat”

elvetia (1)
11 martie 2026, ora 16:20

Un incident tragic a avut loc marți seara în vestul Elveției, când un autobuz de transport public a luat foc în localitatea Kerzers, din cantonul Fribourg. Cel puțin șase persoane au decedat, iar alte cinci au fost rănite, trei dintre ele fiind în stare gravă.

Incidentul s-a produs în jurul orei 18:25 (ora locală), când flăcările au cuprins un autobuz de tip Postbus care circula pe o șosea din Kerzers, un oraș situat la aproximativ 20 de kilometri de Berna, capitala Elveției, transmite News.ro.

Autoritățile au reacționat rapid, desfășurând o vastă operațiune de salvare, la care au participat pompieri, echipe medicale și un elicopter de salvare.

Potrivit poliției, primele indicii sugerează că incendiul ar fi putut fi provocat intenționat. 

„În acest moment avem elemente care indică o posibilă cauză umană și chiar un act deliberat”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Fribourg, Frédéric Papaux.

Anchetatorii analizează informațiile potrivit cărora o persoană aflată în autobuz s-ar fi stropit cu combustibil și s-ar fi autoincendiat, declanșând incendiul devastator. Declarațiile martorilor susțin această ipoteză. Un pasager, cu fața acoperită de funingine, a povestit într-o înregistrare video că „un bărbat a turnat benzină și și-a dat foc în interiorul autobuzului”.

Totuși, poliția a precizat că aceste informații nu sunt încă confirmate oficial, iar investigația este în desfășurare.

„Este prea devreme pentru a spune exact ce s-a întâmplat sau dacă există vreo legătură cu terorismul”, a declarat și purtătoarea de cuvânt a poliției, Christa Bielmann.

Martorii descriu scene de panică și disperare. Potrivit autorităților, mai mulți pasageri au reușit să iasă din autobuzul cuprins de flăcări, unii dintre ei fiind răniți sau suferind arsuri.

„Pasagerii au fost văzuți fugind din vehicul, panicați și răniți”, a declarat Frédéric Papaux.

Când pompierii au ajuns la fața locului, autobuzul era deja complet cuprins de flăcări. Imagini filmate de martori arată flăcări care se ridicau la câțiva metri înălțime și o coloană groasă de fum vizibilă de la kilometri distanță.

Vehiculul, un autobuz galben de tip Postauto, a fost distrus aproape în totalitate.

Președintele Elveției, Guy Parmelin, și-a exprimat condoleanțele față de victime și familiile acestora: „Sunt profund șocat și întristat că oameni și-au pierdut viața într-un incendiu atât de grav”.

video: yt/Reuters

Incidentul vine la doar câteva luni după un alt dezastru care a șocat țara. În ianuarie, un incendiu izbucnit într-un bar din stațiunea de schi Crans Montana s-a soldat cu 41 de morți și 115 răniți.

O nouă explozie de prețuri la carburanți. Benzina și motorina vor depăși, peste noapte, pragul de 25 și, respectiv, 24 de lei per litru, anunță ANRE. În acest context, autoritățile vor să creeze stocuri strategice pentru cel puțin 90 de zile. /Noi reguli pentru livrarea gazelor din strânga Nistrului, propuse de Ministerul Energiei. Moldovagaz ar putea fi obligată să asigure rezerve pentru consumatorii din regiune. /Între timp, Iranul amenință că blocada petrolieră din strâmtoarea Ormuz va continua atâta timp cât Israelul și Statele Unite vor continua cu bombardamentele.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vicepreședintele raionului Hîncești, Dumitru Vartic a fost dat afară din PAS și este cercetat pentru abuz și violență în familie, după ce soția sa și-a pus capăt zilelor. /Prețurile la carburanți explodează pe fondul crizei din Orientul Mijlociu, iar Europa resimte impactul mai puternic decât SUA. /Războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a doua săptămână. În ultimele două zile, mai multe depozite iraniene de petrol au fost distruse, în timp ce Teheranul și-a ales un nou lider suprem.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Procurorii cer 3 ani de închisoare cu executare pentru complicele lui Nicanor Ciochină, în loc de 6 luni, cât i-a dat prima instanță. /Constantinov, Nesterovschi și Lozovan au fugit în regiunea transnistreană, dar poliția nu poate interveni pentru a-i reține. Aceștia s-ar afla în locuri protejate de militarii ruși, iar o eventuală operațiune i-ar pune în pericol pe polițiștii noștri, afirmă șeful IGP Viorel Cernăuțeanu. /Războiul din Orientul Mijlociu se intensifică: Israelul a bombardat masiv gruparea Hezbollah din Liban, Iranul amenință cu represalii, în timp ce Donald Trump dă asigurări că Teheranul nu are nicio șansă în acest război.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Președintele Parlamentului cere intervenția autorităților pentru a curma tentativele petroliștilor de a specula cu prețurile la carburanți, în contextul războiului din Orient. /Primii 82 de moldoveni, rămași blocați în Emiratele Arabe Unite, au revenit azi dimineață în Moldova, anunță autoritățile. Situația din Orientul Mijlociu a umflat spectaculos prețurile la biletele de avion, acestea ajungând să coste peste 30 de mii de lei. /Președintele american crede că ofensiva asupra Iranului va dura până la două luni, după ce zilele trecute declara că războiul se va încheia în cel mult o lună.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Un bărbat din sectorul Botanica al capitalei a fost găsit carbonizat în locuința sa, cuprinsă de flăcări. Salvatorii au intervenit cu autoscara de exterior, pentru a evacua oamenii din clădire. /Prețul la motorină, va crește de mâine cu peste 50 de bani, anunță ANRE, în timp ce guvernul a instituit azi stare de alertă în domeniul energetic pentru următoarele 60 de zile. /Între timp, războiul din Orientul Mijlociu a ajuns într-o țară membră NATO. Turcia anunță doborârea unei rachete balistice iraniene, aproape de granița cu Siria.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fermierii cer Guvernului rambursarea accizei la motorină, în condițiile în care majorările în lanț ale prețurilor la carburanți le afectează deja activitatea. De mâine, motorina va fi mai scumpă cu tocmai 34 de bani. /Se vrea înlăturarea lui Igor Dodon de la conducerea PSRM. Liderul socialiștilor se plânge că mai mulți colegi de-ai săi ar complota împotriva sa și ar vrea ca el să ajungă la pușcărie pentru a-i lua locul. /Războiul din Orientul Mijlociu continuă pentru a patra zi, cu atacuri reciproce între Israel și Liban, care s-a alăturat Iranului în conflict. În ultimele 24 de ore, atât Teheranul cât și Tel Aviv au fost ținta unor bombardamente masive.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
În cea de-a treia zi de război în Orientul Mijlociu, Israelul anunță eliminarea unor oficiali de rang înalt din spionajul iranian, în timp ce Teheranul a lansat un val de atacuri cu rachete către Țara Sfântă și alte state din Golf. /Astăzi se împlinesc 34 de ani de la Războiul de pe Nistru. Cu această ocazie, în toată țara au avut loc ceremonii de comemorare a celor peste 300 de cetățeni, căzuți pe câmpul de luptă. /Primarul Ion Ceban crede că reținerea conducerii orașului Durlești ar fi fost pusă la cale de guvernare care ar vrea să numească, în fruntea primăriei, un reprezentant PAS.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Nicanor Ciochină va sta 7 ani la închisoare pentru accidentarea mortală a adolescentului de la Boldurești. Mama băiatului a izbucnit în lacrimi în momentul în care magistrații au pronunțat sentința. /Primărița din Durlești, viceprimarul și încă 6 persoane au fost reținute de CNA în urma unui val de percheziții desfășurate în această dimineață. Toți sunt vizați într-un dosar de escrocherie cu terenuri publice. /Fostul prim-vicepremier și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost găsit mort în locuința sa din Caragaș, raionul Slobozia. Anchetatorii din stânga Nistrului examinează versiunea unui jaf soldat cu omor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cercetarea judecătorească în dosarul în care Vlad Plahotniuc este învinuit de furtul miliardului s-a încheiat cu citirea declarațiilor martorului secret, care a descris tranzacții și achiziții atribuite oligarhului, în valoare de sute de milioane de euro. /După aproape un an de blocaj, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri a discutat, astăzi, la Tiraspol cu așa numitul ministru de externe al administrației separatiste. /Rușii au lansat, noaptea trecută, un atac masiv cu drone și rachete asupra mai multor regiuni din Ucraina. Zeci de civili din Harkov, Kiev și Krivoi Rog au fost răniți, între care și copii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Moldsilva - în vizorul autorităților. În timp ce ministerul Mediului anunță ca a descoperit defrișări ilegale la Ghidighici și a demis mai mulți șefi de ocoale silvice, CNA anchetează, în paralel, delapidarea fondurilor pentru împăduriri la Iargara. /Start reparației străzilor din capitală. Primăria anunță că a început lucrările, iar primele, vor fi cârpite, craterele de pe arterele principale. Între timp, vulcanizările abia de fac față numărului mare de mașini avariate. /Imagini apocaliptice în estul Braziliei unde sunt cel puțin 32 de morți și 40 de oameni dispăruți. Regiunea este puternic afectată de inundații masive, provocate de ploile torențiale.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Astăzi se împlinesc patru ani de când, în dimineața de 24 februarie 2022, Ucraina s-a trezit în sunet de explozii. În câteva minute, milioane de oameni au înțeles că viața lor se schimbase pentru totdeauna. /O lume întreagă și-a arătat solidaritatea cu Ucraina. Drapelul țării vecine a fost arborat în mai multe state europene, inclusiv la instituțiile UE din Bruxelles. Lideri internaționali, printre care conducerea Republicii Moldova, au transmis mesaje de sprijin și au apreciat efortul Ucrainei de a menține pacea în Europa. /Când invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a ajuns la 1.418 zile, luna trecută, a egalat durata campaniei prin care Moscova a învins Germania nazistă în al Doilea Război Mondial.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost audiat astăzi pentru prima dată în dosarul fraudei bancare. Ex-liderul democrat s-a plâns că procesul se desfășoară cu încălcări și a declarat că dosarul i-ar fi fost fabricat la comandă. /5 persoane au fost reținute în urma a 40 de percheziții desfășurate în mai multe primării și la un operator economic, într-un dosar ce vizează delapidarea fondurilor naționale și europene destinate infrastructurii. /Cel puțin două persoane au murit și trei au fost rănite în urma unui atac cu drone rusești în Regiunea Odesa. Atacuri au fost raportate și în Regiunea Dnipropetrovsk.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Oamenii legii anunță că in urma perchezițiilor desfășurate ieri în cazul pregătirii asasinatelor mai multor persoane publice din Ucraina, au fost reținuți 11 suspecți, atât în țara vecină cât și în Moldova. 3 dintre aceștia au fost plasați azi în arest. /Premierul Alexandru Munteanu anunță un nou termen pentru darea în exploatare a liniei electrice Vulcănești - Chișinău. Potrivit lui, aceasta va deveni funcțională nu în martie, cum spunea Maia Sandu, ci în luna mai. /Ambasada Republicii Moldova din Iran avertizează cetățenii să evite călătoriile în statul islamic și să părăsească țara pe rute sigure, pe fondul riscurilor de securitate crescute.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Percheziții de amploare în Republica Moldova într-un caz ce vizează planuri ale serviciilor ruse de a lichida persoane publice din Ucraina. /Alertă sanitară. A fost întregistrat primul caz de variola maimuței în Republica Moldova. ANSP a demarat ancheta epidemiologică. /Oamenii legii anunță că au deconspirat o schemă de evaziune fiscală de peste 7 milioane de lei în domeniul construcțiilor, arhitecturii și design-ului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul portocaliu de ninsori și viscol, intrat în vigoare aseară, a lăsat fără lumină mii de gospodării din sudul țării. A fost sistată circulația camioanelor pe mai multe șosele, iar zeci de autospeciale au fost antrenate la deszăpezirea drumurilor. .Nu există premise pentru scumpirea curentului electric, a declarat azi ministrul Energiei, la două zile după ce Premier Energy și FEE Nord a cerut majorarea tarifelor. .Negocierile de pace Rusia–Ucraina de la Geneva se încheie fără progrese, în timp ce atacurile aeriene rusești continuă. Liderul de la Kiev acuză Rusia că amână în mod deliberat progresul către un acord care să pună capăt războiului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost adus forțat la Curtea Supremă de Justiție în dosarul „Kuliok”, dar a refuzat să dea declarații. La ședință a venit și Igor Dodon, însă cei doi nu s-au intersectat. /Locuitorii a câteva sate din raionul Soroca au avut parte de o dimineață de coșmar. O bubuitură puternică i-a băgat în sperieți. /Incendiu devastator în orașul Sîngerei. O casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări, iar proprietarul a ajuns la spital în stare gravă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se cere scumpirea luminei. Distribuitorii au solicitat autorităților să aprobe tarife majorate. Ce argumente se invocă și ce spun oamenii, vedeți imediat. /Iarna nu cedează! Mâine seară intră în vigoare un cod portocaliu de ninsori, lapoviță și vânt. Avertizarea este valabilă pe 80 la sută din teritoriul țării. /Şefa diplomaţiei europene declară statele UE nu sunt pregătite să ofere Ucrainei o dată concretă pentru aderarea la blocul comunitar, iar președintele Letoniei spune că nu ar fi corect ca Ucraina să adere înainte Republicii Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Poliția a cedat, iar enoriașii au reușit să intre aseară în biserica de la Dereneu, unde e scandal deja de câteva săptămâni. Între timp, cele 6 persoane reținute acum două zile, printre care și primarul localității au fost eliberate. /Alexandru Harea a fost numit în funcția de director al SPPS, la trei luni de la demiterea lui Vasile Popa. Maia Sandu a semnat decretul aseară. /În aproape patru ani de război, peste două milioane de ucraineni au trecut prin Moldova, iar circa 140 de mii s-au stabilit temporar sau permanent. Bilanțul a fost făcut azi de Agenția ONU pentru Refugiați.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
ANRE a decis reducerea tarifului la căldură pentru locuitorii Chișinăului, dar și scumpirea agentului termic pentru orașul Bălți. /Nemulțumiți de activitatea unei Autogări pe care o numesc ilegală, zeci de transportatori au protestat azi în fața sediului ANTA. /Deși a venit azi la ședința la care urma să depună primele sale depoziții în dosarul fraudei bancare, Vlad Plahotniuc nu făcut declarații, invocând motive de boală. Audierea acestuia a fost amânată pentru luni.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Violențe în fața bisericii din Dereneu, raionul Călărași. Preoți și credincioși s-au luat la bătaie, aseară, cu polițiștii care le-au îngrădit accesul în lăcașul de cult, iar tensiunile au continuat și astăzi. /Vlad Plahotniuc va fi adus silit în instanță pentru a face declarații în dosarul Kuliok, în care Igor Dodon este acuzat de luare de mită. Fostul democrat urma să vină astăzi pentru a fi audiat, însă a refuzat să se prezinte. /Canada este marcată de unul dintre cele mai feroce atacuri armate din ultimii ani. O femeie a tras mai multe focuri într-o școală omorând nouă oameni. 27 au fost răniți.

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial
Vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, acuzat de violență în familie după moartea soției: „Era un abuz continuu”
Vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, acuzat de violență în familie după moartea soției: „Era un abuz continuu”
/VIDEO/ Lukașenko, admirat de moldoveni? Despre lideri veritabili și imagini construite, la Alo, TV8
/VIDEO/ Lukașenko, admirat de moldoveni? Despre lideri veritabili și imagini construite, la Alo, TV8
/VIDEO/ Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
/VIDEO/ Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.