Republica Moldova nu poate să se asigure cu energie electrică fără Centrala de la Cuciurgan (MGRES), chiar dacă cumpără din România. Într-o investigație, Cutia Neagră PLUS a constatat că singura linie de import de electricitate din România în Moldova trece prin Moldgres – Isaccea – Vulcănești – Chișinău. Pe 15 și 23 noiembrie 2022, în urma bombardamentelor rusești în regiunea Odesa, această linie a ieșit din funcțiune și Moldova a rămas în întuneric.
„Dacă se întâmplă ceva la MGRES, linia [Isaccea-Vulcănești- Chișinău] se deconectează, Republica Moldova rămâne fără electricitate, ceea ce s-a întâmplat în noiembrie, când era bombardată infrastructura energetică a Ucrainei. Noi am avut două deconectări: una parțială și una totală”, menționează șeful secției furnizarea energiei electrice de la SA Energocom, Eugeniu Boț.
Republica Moldova îi plătește Centralei de la Cuciurgan aproximativ 20 de milioane de dolari pe lună pentru electricitatea furnizată.
Moldgres nu plătește Moldovagaz pentru combustibilul consumat. Schema funcționează în felul următor: Moldgres plătește companiei Tiraspoltransgaz Pridnestrovie pentru gaze, iar aceasta din urmă transferă banii într-un cont special deschis în Banca Centrală a Transnistriei. Ulterior, cu acești bani este finanțat deficitul bugetar al regiunii separatiste.
Datoria pentru consumul de gaze al Тiraspoltransgaz față de Moldovagaz constituia, la mijlocul lunii august 2023, aproximativ 10 miliarde de dolari. Republica Moldova este parte a acestei scheme prin care Gazprom finanțează regiunea separatistă pro-rusă. Moldova cumpără electricitate la jumătate de preț comparativ cu piața regională.
„Noi procurăm de la Moldgres electricitate la un preț de aproximativ 50% comparativ cu prețurile din regiune. Dacă noi am cumpărat de la producători din România, asta este minimum 90 de euro. Și dacă mergem la bursă, pentru că producătorii nu pot să ne ofere cantitatea necesară, bursa variază de la 100 până la 300 de euro, în funcție de situația regională”, potrivit lui Eugeniu Boț.
Pentru a scăpa de dependența energetică față de Transnistria, Chișinăul a început construcția unei linii de înaltă tensiune directe Vulcănești-Chișinău, care va scoate din circuit Moldgres. Conform proiectului, construcția trebuie finalizată în 2025.
„Termenul pentru mijlocul anului 2025 este unul realist pentru că în ultimele luni am fost foarte insistent în discuțiile cu contractorul de a ne asuma, atât ei, cât și noi, ca aceste termene să fie realizate”, a declarat Ruslan Surugiu, director al Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii.