Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1078: Tribunal special, foc în Rusia și mister elucidat. Condiția lui Zelenski pentru negocieri cu Putin

externe

/LIVE TEXT/ Război în Israel, ziua 63: Israel și Gaza, departe de un nou armistițiu. Un soldat israelian ținut ostatic a murit

08 decembrie 2023, ora 16:09

Situația umanitară continuă să se deterioreze în Gaza, pe măsură ce forțele israeliene își extind operațiunile terestre în întreaga enclavă palestiniană. De marți, armata operează în orașul sudic Khan Younis și duce „bătălii intense” cu luptătorii Hamas. Mii de oameni au încercat să meargă la unitățile ONU pentru a găsi adăpost, dar au fost nevoiți să doarmă în fața clădirilor, deoarece nu mai este loc pentru ei. Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, 16.248 de persoane, dintre care 70% femei, copii şi adolescenţi, au fost ucise în aceste două luni de atacurile israeliene. Cel puţin 94 de persoane au murit şi în Liban, din cauza luptelor transfrontaliere cu Israelul.

UPDATE 17:02 Cel puţin trei rachete ce vizau ambasada americană în Zona Verde a Bagdadului au fost trase vineri în zori şi au căzut la marginea acestui cartier ultrasecurizat unde se află instituţii guvernamentale irakiene şi reprezentanţe diplomatice, informează AFP care citează un responsabil al securităţii irakiene, conform Agerpres. Totodată, un responsabil militar american a confirmat pentru AFP declanşarea de alarme şi "probabile zgomote de impact auzite" lângă ambasadă şi baza Uniunii III, unde sunt încartiruite trupe ale coaliţiei internaţionale antijihadiste.

UPDATE 16:36 Erdogan îi avertizează pe agenții Mossad să nu îndrăznească să vâneze lideri Hamas pe teritoriul Turciei. Într-un discurs pe care l-a ținut pe 22 noiembrie, Netanyahu a spus: „Am ordonat Mossad-ului să ia măsuri de precauție împotriva liderilor Hamas, oriunde s-ar afla”, iar ministrul Apărării Gallant i-a numit pe liderii Hamas „oameni morți”. La întrebările adresate de jurnaliști în avion, la întoarcerea din Qatar, președintele turc Tayyip Erdogan a răspuns: „Dacă vor comite o astfel de greșeală, vor plăti un preț foarte, foarte mare”, transmite Știripesurse.

UPDATE 16:06 Casa Albă a a anunţat că Israelul și Hamas nu sunt aproape de un alt acord privind o nouă pauză umanitară, notează The Guardian. Discuțiile au loc „literalmente în fiecare zi” cu privire la un posibil nou acord, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate națională al Casei Albe, John Kirby. „Mi-aș dori să am un progres specific despre care să vorbesc – nu am. Evident, nu suntem aproape de a încheia un nou acord privind pauza umanitară și nici nu am nicio veste de dat astăzi aici despre întoarcerea ostaticilor”, a adăugat acesta.

UPDATE 15:55 Sărbătoarea evreiască Hanuka a fost marcată joi la Palatul Elysée în prezenţa preşedintelui Emmanuel Macron, dar gestul a stârnit vâlvă în politica franceză. O înregistrare video care îl arată pe rabinul-şef al Franţei, Haïm Korsia, aprinzând prima lumânare de Hanuka, pentru a marca începutul sărbătorii evreieşti a luminilor, a stârnit controverse. Pentru mulţi politicieni, acest eveniment reprezintă o încălcare a laicităţii, relatează presa franceză. În faţa acestor critici, guvernul a încercat să stingă controversa, invocând un mesaj de susţinere în faţa antisemitismului în creştere. Răspunzând unei solicitări trimise de Le Figaro, Palatul Elysée a declarat că nu a organizat o ceremonie de Hanuka. "Contextul este foarte important (...), Marele Rabin al Franţei, care era prezent, a salutat discursul de mulţumire al preşedintelui după ce a primit premiul aprinzând prima lumânare de Hanuka. Nu este chiar acelaşi lucru cu a invita oamenii să ia parte la o ceremonie de Hanuka", a arătat Preşedinţia franceză.
 

UPDATE 15:23 Numărul ostaticilor despre care se presupune că ar fi ținuți de Hamas în Gaza este acum de 137, a anunțat vineri biroul premierului israelian, conform CNN.

UPDATE 14:45 Un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe a declarat că nu se va ajunge la o pace durabilă în Orientul Mijlociu dacă Hamas își va putea continua atacurile din Fâșia Gaza, relatează agenția Reuters, citată de The Guardian. În acest moment, „pledăm pentru continuarea încetării focului”, a declarat purtătorul de cuvânt. De asemenea, oficialul german a subliniat că Israelul ar trebui să evite suferințele civile în sudul Fâșiei Gaza și că este obligat să respecte dreptul umanitar.

UPDATE 14:00 Aproxiamtiv 150 de adăposturi din Fâșia Gaza nu vor fi vizate de Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) în timpul operațiunilor lor din enclavă, a declarat, pentru The Times of Israel, colonelul Elad Goren, din cadrul COGAT, serviciul de legătură militară al Israelului cu palestinienii. Adăposturile sunt în școli și alte infrastructuri publice, ale căror coordonate au fost transmise de ONU Israelului, a precizat Goren, adăugând că ele vor rămâne sigure pentru civili până vor apărea schimbări în operațiunile armatei israeliene.

UPDATE 13:41 Hamas a anunțat că a lansat rachete din Fâșia Gaza către orașul israelian Tel Aviv, relatează The Times of Israel. În oraș nu au răsunat sirenele de avertizare, însă unii locuitori au declarat că au auzit explozii puternice, pentru că proiectilele au căzut, probabil, în Marea Mediterană. În timpul atacului, alertele de atacuri aeriene au fost declanșate în orașul israelian Nitzanim.

UPDATE 13:00 Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) precizează că în campusul Universității Al-Azhar din orașul Gaza a fost găsită o intrare de tunel care duce la o școală aflată la aproximativ un kilometru distanță, relatează The Times of Israel. De asemenea, în zonă au fost descoperite dispozitive explozive, părți de rachete, lansatoare și alte echipamente. „Descoperirile arată că organizația teroristă Hamas a folosit clădirea universității în scopul de a lupta împotriva forțelor noastre”, precizează IDF.

UPDATE 12:20 Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească vineri pentru un vot privind solicitarea unei încetări imediate a focului în Gaza, după ce șeful ONU, Antonio Guterres, a făcut pasul extraordinar de a invoca articolul 99 din Carta ONU pentru a convoca votul în această săptămână, scrie The Times of Israel. Cea mai recentă versiune a rezoluției, consultată de AFP, cataloghează situația umanitară din Gaza drept „catastrofală” și „cere o încetare a focului imediată”. În document, se solicită, de asemenea, protecția civililor, eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor pe care Hamas îi ține în continuare și accesul umanitar în Fâșia Gaza.

UPDATE 11:54 Imagini din Gaza care au circulat joi pe reţelele sociale au arătat arestarea în masă de către armata israeliană a unor bărbaţi care au fost obligaţi să se dezbrace, să îngenuncheze pe stradă, să stea legaţi la ochi şi să se urce în remorca unui vehicul militar, relatează CNN, conform News.ro.
Circumstanţele şi datele exacte ale reţinerii sunt neclare, dar identităţile unora dintre deţinuţi au fost confirmate de colegi sau membri de familie. Cel puţin unii dintre bărbaţi sunt civili fără afiliere cunoscută la grupuri militante, potrivit unei conversaţii avute de CNN cu una dintre rudele lor şi a unei declaraţii a unuia dintre angajatorii lor, o reţea de ştiri.

UPDATE 11:22 Forțele israeliene au împușcat vineri cinci palestinieni într-o tabără de refugiați din nordul Cisiordaniei ocupate, a anunțat Ministerul Sănătății din cadrul Autorității Palestiniene, informează AFP. Ministerul palestinian nu i-a identificat pe cei morți, dar a precizat că aceștia au fost uciși „de gloanțe ale ocupantului (Israel, n.r.) în tabăra de refugiați al-Fara", în regiunea Tubas. Contactată de AFP, armata israeliană nu a făcut niciun comentariu până la transmiterea știrii. „Ciocniri au izbucnit cu forțele (israeliene) care au luat cu asalt tabăra, pe fondul unor focuri de armă intense și al zgomotului unor explozii", a relatat agenția oficială palestiniană de presă Wafa, transmite Hotnews.

UPDATE 09:50 Fiul ministrului israelian Gadi Eizenkot a fost ucis în luptele din nordul Gazei, iar premierul Benjamin Netanyahu a avertizat Hezbollah să nu escaladeze luptele, după ce un israelian a fost ucis într-un atac cu rachete trase din Liban.

UPDATE 09:47 Armata israeliană a anunțat că a efectuat lovituri asupra a peste 450 de ținte din Fâșia Gaza în ultima zi, în timp ce operațiunile la sol continuă, transmite Times of Israel. Țintele includ complexe militare, posturi de observare și depozite de arme, potrivit IDF. Trupele Brigăzii a 7-a blindate au direcționat mai multe drone ale forțelor aeriene israeliene să efectueze lovituri împotriva agenților Hamas în zona Khan Younis, potrivit armatei. Potrivit IDF, seria de lovituri a durat aproximativ două ore, iar „numeroși” agenți Hamas au fost uciși.

UPDATE 09:15 Aripa armată a grupării militante palestiniene Hamas a declarat că un soldat israelian care fusese luat ostatic a fost ucis vineri dimineața într-un conflict între militanți și o unitate a forțelor speciale israeliene care conducea o operațiune de salvare, informează Reuters. Brigăzile Al-Qassam au declarat că luptătorii săi au aflat despre operațiunea de salvare și s-au confruntat cu unitatea, ceea ce a dus la moartea și rănirea mai multor membri ai forțelor israeliene implicate în operațiune, fără a preciza numărul acestora. Aceștia l-au identificat pe soldatul captiv care a fost ucis ca fiind Sa'ar Baruch, în vârstă de 25 de ani, și au dat un număr de identificare pentru acesta. Israelul a salvat un soldat captiv din Gaza la sfârșitul lunii octombrie și a declarat că ar putea organiza operațiuni similare pentru a recupera ostaticii rămași, dacă este posibil.

UPDATE 08:55 Forțele israeliană au anunțat vineri moartea a doi soldați de rezervă uciși ieri în timpul luptei în Gaza. Astfel, numărul militarilor din ofensiva terestră împotriva Hamas de la sfârșitul lunii octombrie a ajuns la 91.

UPDATE 08:30 Secretarul de stat american Antony Blinken, în cea mai puternică critică publică față de conducerea Israelului angajată în războiul împotriva Hamas din sudul Gazei, a spus că există un decalaj între intențiile declarate ale guvernului de a proteja civilii și victimele, transmite Reuters. „În timp ce stăm aici la aproape o săptămână de la această campanie în sud… rămâne imperativ ca Israelul să acorde o importanță sporită protecției civile”, a declarat Blinken la o conferință de presă după o întâlnire cu ministrul britanic de externe David Cameron, joi, la Washington.

/VIDEO/ „Avem o problemă majoră”: Maia Sandu a răspuns la declarațiile Veronicăi Dragalin de la TV8
/VIDEO/ „Avem o problemă majoră”: Maia Sandu a răspuns la declarațiile Veronicăi Dragalin de la TV8
/VIDEO/ De la file de istorie, la propagandă și militarizare: Cine controlează adevărul - de la 19:55 la „Alo, TV8”
/VIDEO/ De la file de istorie, la propagandă și militarizare: Cine controlează adevărul - de la 19:55 la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Când ar putea adera Moldova la UE? Marta Kos: „Nu putem lăsa ca viitorul european să fie ostatic conflictului transnistrean”
/VIDEO/ Când ar putea adera Moldova la UE? Marta Kos: „Nu putem lăsa ca viitorul european să fie ostatic conflictului transnistrean”
Judecătoarea Livia Mitrofan, detașată la CSM. Când va prelua noul mandat
Judecătoarea Livia Mitrofan, detașată la CSM. Când va prelua noul mandat
/VIDEO/ De ce ar fi fugit Ilan Șor în Rusia? Ministru de la Tel Aviv: „Probabil nu e coincidență că nu mai vine în Israel”
/VIDEO/ De ce ar fi fugit Ilan Șor în Rusia? Ministru de la Tel Aviv: „Probabil nu e coincidență că nu mai vine în Israel”

/VIDEO/ Țara afectată de incendii masive: Un bărbat a murit, iar peste 3.000 de hectare de teren au ars

missing
05 februarie 2025, ora 15:02

Stare de urgență în regiunea argentiniană Patagonia, care a fost cuprinsă de un val de incendii de vegetație. Autoritățile locale au anunțat că un bărbat a murit, iar focul a reușit deja să mistuie aproximativ 3.000 de hectare de teren. Presa străină a publicat imagini filmate cu drona în care se vede fumul dens.

Mii de persoane au fost evacuate din calea flăcărilor. Primarul din Patagonia a declarat că bărbatul care a murit a refuzat să fie evacuat și a suferit un stop cardiac din cauza inhalării fumului ajuns în locuința sa sale. 

Incendiile au izbucnit la sfârșitul săptămânii trecute și s-au extins rapid din cauza vântului puternic și a temperaturilor ridicate din regiune. 

Astfel că în Argentina a fost declarată stare de urgență și au fost interzise focurile deschise. Valoarea pagubelor adusă de incendii încă nu a fost calculată.

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, este invitata de astǎzi a emisiunii Cutia Neagrǎ PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Reforma justiției prinde noi turații. Mănușile albe au fost aruncate Veronicăi Drăgălin?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutie Neagră PLUS cu vicepremierul pentru Reintegrarea Republicii Moldova, Oleg Serebrian
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Investigațiile anului 2024. Analizăm provocările jurnaliștilor și (in)acțiunile autorităților astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitate: Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă și Cornelia Cozonac, directoarea Centrului de Investigații Jurnalistice.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Republica Moldova a fost vizitată, în secret, de mai mulți miliardari ruși în 2023. Unii dintre ei se regăsesc pe lista de sancțiuni a Ucrainei, pentru suspiciuni că ar finanța armata rusă. Alții au fost declarați indezirabili în state membre UE pentru aceleași motive. La Chișinău i-a adus un scop comun - obținerea cetățeniei moldovenești. După închiderea programului cetățenie prin investiții, în Moldova s-a dezvoltat o piața neagră de servicii de facilitare a obținerii cetățeniei. Afacerea se bazează pe falsificarea certificatelor de naștere. În calitate de părinți ai oligarhilor ruși sunt persoane decedate, în fragedă copilărie, încă acum 75 de ani. Cutia Neagră PLUS a identificat printre beneficiarii schemei și un businessman rus, care s-a ocupat de administrarea banilor oligarhului Roman Abramovici.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Comisia Pre-vetting a ajuns pe final de mandat. Despre cele mai importante provocări și scandaluri legate de procesul de evaluare a candidaților și de membrii Comisiei. Invitați: Herman von Hebel și Nadejda Hriptievschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce trenează schimbările în justiție? Cum a ajuns reforma anticorupție un eșec? De ce durează atât de mult curățenia în sistem? Aflăm răspunsurile de la ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a intrat în posesia mai multor ore de înregistrări audio ale discuțiilor purtate de Veaceslav Platon cu Ilan Șor, doi prieteni buni în acea perioadă. Discuțiile ne-au ajutat să reconstruim, piesă cu piesă, întregul puzzle al celei mai mari crime financiare din istoria Republicii Moldova - „Furtul miliardului”.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul este cea mai discutată reformă din domeniul Justiției. Urmează noi demisii la Curțile de apel Bălți, Cahul și Comrat? Câți judecători de la Curtea de Apel Chișinău vor promova testul de integritate? Cine și cum influențează procesul de evaluare a magistraților? Cum se simte vettingul pe interior, dar și care este impactul acestuia asupra întregului sistem, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: vicepreședintele Comisiei Vetting Andrei Bivol și judecătorul Dumitru Racoviță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Candidatul la funcția de președinte Alexadr Stoianoglo și-a petrecut, anul acesta, Crăciunul pe stil vechi în prestigioasa stațiune balneară cehă, Karlovy Vary. Stoianoglo și soția sa Țvetana Curdova au mers acolo însoțiți de prieteni de familie. Cel care a plătit hotelul pentru toți este un moldovean cu afaceri în România, care în utimii doi ani a sponsorizat cu milioane de lei diverse proiecte sociale promovate de Șor. Sponsorul lui Șor l-a însoțit pe Stoianoglo în această vacanță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum a determinat Kremlinul să își mobilizeze toate resursele din R. Moldova. În lupta pentru fotoliul de șef al statului, dar și pentru compromiterea referendumului, au fost aruncate chiar și cele mai „sfinte” resurse - preoții. Cutia Neagră PLUS a aflat că în campania de colectare a semnăturilor pentru candidata Victoria Furtună, susținută de gruparea criminală Șor, au fost implicați activ și câțiva preoți din nordul republicii. Fețele bisericești au adunat semnături de la oameni din sate sub pretexte false. Aceiași preoți, cu câteva săptămâni mai devreme, au fost în pelerinaj la Moscova de unde s-ar fi întors cu instrucțiuni și carduri bancare MIR.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Afaceri profitabile în UE și cetățenie europeană. Ce secrete ascunde în familie candidatul pro-rus Vasile Tarlev? Ce nu a spus Natalia Morari despre investiția sa în Bitcoin? Din ce surse financiare trăiește și cine stă în spatele Victoriei Furtună? Aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.

/VIDEO/ Moarte misterioasă: O femeie de afaceri a decedat la salonul de înfrumusețare. Precizările Poliției
/VIDEO/ Moarte misterioasă: O femeie de afaceri a decedat la salonul de înfrumusețare. Precizările Poliției
/VIDEO/ De la file de istorie, la propagandă și militarizare: Cine controlează adevărul - de la 19:55 la „Alo, TV8”
/VIDEO/ De la file de istorie, la propagandă și militarizare: Cine controlează adevărul - de la 19:55 la „Alo, TV8”
Misterul morții la salonul de înfrumusețare: Ce se întâmplă la 4 zile de la decesul femeii de afaceri
Misterul morții la salonul de înfrumusețare: Ce se întâmplă la 4 zile de la decesul femeii de afaceri
Complicație rară în timpul nașterii? Ministra Sănătății spune de ce ar fi murit gravida la maternitatea din Edineț
Complicație rară în timpul nașterii? Ministra Sănătății spune de ce ar fi murit gravida la maternitatea din Edineț
/VIDEO/ Verde-n ochi: Margaritas ante porcos. Cum va folosi Tiraspolul ajutorul de milioane oferit de UE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Margaritas ante porcos. Cum va folosi Tiraspolul ajutorul de milioane oferit de UE

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.