Curtea Constituțională continuă miercuri, 13 iunie, examinarea sesizării Guvernului Republicii Moldova, privind verificarea constituționalității Partidului Politic Șor.
În cadrul ședinței de astăzi, reprezentantul Guvernului și apărătorii formațiunii prezintă pledoariile finale. Ulterior ar urma ca Înalta Curte să se expună pe caz.
UPDATE: Înalta Curte a anunțat amânarea ședinței până pe 19 iunie, când va avea loc etapa replicilor și deliberarea pentru luarea hotărârii finale.
UPDATE: Deputata Marina Tauber se expune în fața membrilor Curții Constituționale: „Presiunile politice au pus PP Șor într-o poziție inegală, creând dificultăți în contabilizarea financiară. Drepturile noastre ca partid au fost încălcate”.
UPDATE: Înalta curte i-a oferit cuvântul reprezentantului Partidului Șor, Denis Ulanov.
UPDATE: Ședința a fost reluat.
UPDATE: Înalta Curte a anunțat o pauză.
UPDATE: Avocatul Eduard Digore, reprezentant al Guvernului: „Acest partid încearcă să promoveze o inversare a valorilor în Republica Moldova. Din punctul nostru de vedere este un pericol iminent. Consider că încălcările comise de PP Șor pun în pericol principiile democratice și suveranitatea statului”.
TV8.md amintește că mai multe ședințe la subiect au avut loc pe parcursul lunii mai.
Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței din 9 noiembrie, proiectul hotărârii de Guvern prin care propune Ministerul Justiției verificarea constituționalității Partidului Șor.
Potrivit ministrului de atunci al Justiției, Sergiu Litvinenco, în sesizarea înaintată sunt prezentate suficiente argumente care denotă faptul că, prin toate activitățile de până acum, Partidul Șor a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și pune în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova.
„La toate scrutinele la care a participat, Partidul Șor a fost sancționat pentru încălcarea legislației electorale, inclusiv pentru finanțare ilegală. Mai mult, acțiunile de finanțare ilegală capătă proporții tot mai mari față de ceea ce a fost în trecut, partidul fiind investigat chiar și în prezent în cadrul unor cauze penale privind finanțarea ilicită venită din partea unui grup criminal organizat, dar și pentru sprijinul larg de care a beneficiat și beneficiază acest partid din partea serviciilor secrete ale Federației Ruse”, a menționat fostul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco.
Conform sesizării, acțiunile comise de Partidul Șor pe parcursul ultimilor 6 ani sunt incompatibile cu principiile fundamentale ale democraţiei. În plus, pe lângă investigațiile jurnalistice, care demonstrează încercările partidului de a submina vectorul de dezvoltare europeană a Republicii Moldova cu implicarea serviciilor secrete din alte state, în document este menționat și faptul că, recent, liderul formațiunii a fost inclus pe lista de sancțiuni a SUA.