Un polițist din Hîncești a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru luare de mită. Urmărirea penală a fost inițiată în baza unui denunț. Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), polițistul este căutat de către oamenii legii.
Totul s-a produs în octombrie 2022. Potrivit PA, polițistul avea în examinare o cauză penală în care o persoană era acuzată de conducerea unui vehicul în stare de ebrietate și fără permis de conducere, precum și materialele unui proces contravențional pe faptul că acea persoană lăsase pe altcineva la volanul mașinii, deși nu avea permis. În acest context, polițistul a cerut suma de 750 de euro, aproximativ 14.321 de lei. Suma a fost cerută de polițist pentru a nu aplica o amendă proprietarului mașinii.
Polițistul a fost reținut în momentul primirii banilor.
Urmărirea penală a durat două luni, iar procesul de judecată a durat aproape doi ani, inculpatul eschivându-se de a se prezenta la ședințele de judecată și fiind anunțat în căutare, deși, la faza de urmărire penală, polițistul și-a recunoscut vinovăția.
Instanța de judecată l-a recunoscut vinovat de corupere pasivă. Polițistului i-a fost aplicată o amendă de 200.000 de lei, închisoare pe un termen de 3 ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis, și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice sau de demnitate publică pe un termen de 5 ani.
Până la definitivarea sentinței, condamnatul a rămas sub măsura preventivă a arestului, fiind în continuare căutat de autorități. Suma de 750 de euro, recunoscută corp delict, a fost trecută în proprietatea statului.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.