Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a desfășurat o campanie demnă, curată și cinstită la alegerile bașcanului Găgăuziei. Cel puțin asta susține vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, potrivit căruia rezultatul alegerilor ar fi fost altul dacă Grigorii Uzun ar fi luptat în această companie cu Evghenia Guțul și nu cu Ilan Șor. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 22 mai a emisiunii „Новая неделя” с Анатолием Голя de la TV8.
„Vreau să spun că avem o echipă minunată în Găgăuzia. Am luat 48 la sută în turul doi în condițiile cu care se confruntă puțini oameni din Moldova”, a spus Batrîncea.
Potrivit acestuia, PSRM are întrebări cu privire la organizarea alegerii bașcanului Găgăuziei, dar Grigorii Uzun a decis că nu va da în judecată și contesta decizia alegătorilor din autonomie.
„Din punctul nostru de vedere, Guțul a fost susținută de Moscova, un anumit partid și o personalitate politică anume. Iar dacă Uzun ar fi luptat în aceasta campanie cu Guțul, rezultatul ar fi fost cu totul altul”, crede Vlad Batrîncea.
Președintele fracțiunii BCS a mai afirmat că Găgăuzia a pierdut mult, nealegându-l drept guvernator pe Grigorii Uzun.
„În condiții foarte grele, când toate elitele Găgăuziei au lucrat pentru candidatul de la Șor, (Uzun) a obținut un rezultat demn”, a conchis Batrîncea.
TV8.md reamintește că pe 22 mai, Curtea de Apel Comrat a decis validarea scrutinului electoral din Găgăuzia, în urma căruia candidata Partidului Șor, Evghenia Guțul, a acumulat cele mai multe voturi.
Pe 16 mai, în cadrul perchezițiilor efectuate în UTA Găgăuzia, ofițerii CNA au ridicat documente în cadrul anchetei privind finanțarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerea bașcanului din regiune, mai exact listele alegătorilor de la Judecătoria Comrat.
Potrivit CNA, există bănuieli rezonabile, precum că în ele au fost incluse persoane decedate, dar și care se află peste hotare, iar voturile ar fi fost exprimate în numele acestora.
Totodată, în urma efectuării acțiunilor de urmărire penală, s-a conturat o suspiciune rezonabilă că un număr semnificativ de alegători ar fi fost aduși organizat din alte raioane cu scopul de a vota în favoarea candidatului susținut de Partidul Șor.