Cazul adolescentului de 15 ani, răpit și maltratat de forțele transnistrene, a fost preluat de juriștii de la Promo-LEX. Aceștia spun că vor lupta pentru ca vinovații să fie pedepsiți. Între timp, băiatul a povestit cum a fost amenințat cu arma, bătut și umilit, fără a-i fi înaintă vreo învinuire. Iar mama acestuia este îngrijorată că, după calvarul la care a fost supus, fiul său va rămâne cu sechele serioase.
Totul a avut loc vinerea trecută în orașul Tighina. Tânărul de 15 ani, elev în clasa a noua în satul Hagimus, raionul Căușeni, povestește că se îndrepta spre casă după antrenamentul de la sala de sport din orașul Tighina, când a fost reținut de câțiva bărbați în civil.
Aceștia au încercat să-l urce într-o mașină, dar deoarece băiatul s-a împotrivit, au chemat o mașină a miliției transnistrene:
„Ei m-au pus jos și mi-au spus să las mâna dreaptă liberă, eu n-am lăsat-o și au început să mă lovească în coaste, în picioare, în cap, cu pumnii și picioarele”.
Băiatul spune că atunci când a fost prins, nimeni nu l-a întrebat cine este, de unde vine sau ce vârstă are. Acesta a fost urcat cu forța în mașina miliției transnistrene, unde imediat a fost încătușat.
„Eu am întrebat, ce facem acum? Ei mi-au spus că dacă vrei cu polizorul unghiular, să tăiem cu tot cu mână”.
Momentul reținerii adolescentului și urcarea lui în mașina cu numere ale așa-zisei miliției transnistrene a fost filmat de prietenii lui. Tot ei au anunțat-o pe mama băiatului despre incident.
Femeia spune că timp de câteva ore a încercat cu disperare să afle unde este acesta, dar fără vreun rezultat. În tot acest timp minorul era ținut cu cătușe, ca un adevărat infractor.
„Când a ieșit soțul cu el, mi-a spus că el e bătut. Eu l-am văzut, era tot roșu pe față, mâinile erau strașnic tot, îl durea într-o parte”.
Imediat cum au ajuns acasă, femeia a chemat ambulanța, băiatul fiind dus la Unitatea Primiri Urgențe din Căușeni.
„La radiografie a arătat că o coastă e ruptă, a zecea de aici, din partea dreaptă. El are comoție cerebrală, îl doare tot, picioarele, mâinile, îl doare spatele. Nu spune la oamenii străini, și acum se teme să povestească, dar mie îmi spune. El noaptea nu doarme, tresare”.
Asociația „Promo-LEX”, care monitorizează respectarea drepturilor omului, inclusiv în regiunea transnistreană, a preluat acest caz și va oferi asistență juridică familiei adolescentului.
„Noi acest caz îl calificăm ca răpire și tortură. Astfel de cazuri sunt periodic înregistrate în regiunea transnistreană, problema este că nu de fiecare dată putem să documentăm noi ca avocați, și nu obligatoriu ori ajung de fiecare dată la organele procuraturii sau poliției Republicii Moldova”.
Juriștii Promo-LEX spun că vor lupta pentru ca vinovații pentru răpirea și maltratarea adolescentului să răspundă în fața legii:
„Aici este o provocare pentru organele de drept. După cum spuneam, să identifice persoanele responsabile, să califice corect aceste infracțiuni și să trimită acest proces în judecată ca să se termine cu o sentință de condamnare”.
Părinții băiatului au depus o plângere la Procuratură și Poliție, iar Biroul Politici de Reintegrare a sesizat Inspectoratul de Poliție Tighina, care examinează în prezent toate circumstanțele.
Potrivit juriștilor, cei vinovați riscă de la 6 ani la 10 ani de detenție.