Două dintre cele mai mari ferme de porci din țară nu-și mai pot vinde carnea, urmare a confirmării unui focar de gripă aviară la Cimișeni, raionul Criuleni. Virusul a fost descoperit și în raionul Drochia, doar că în cazul focarului din nord impactul nu este atât de mare, în condițiile în care în raza a 10 kilometri nu există ferme de porci. Totuși, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor califică situația drept una excepțională.
„La moment două ferme comerciale, care intră sub regim de carantină și restricție de mișcare. Una se află în raionul Criuleni, în proximitatea localității Cimișeni, unde și este focarul. Alta fermă se află în raionul Anenii Noi, în satul Chirca”, a menționat directorul adjunct ANSA, Alexandru Manciu.
Conducerea ANSA susține că interdicția de comerț pentru cele două ferme a fost impusă imediat ce testele de laborator au confirmat focarul de pestă porcină descoperit într-o gospodărie din Cimișeni. Al doilea focar a fost descoperit în satul Popeștii de Sus, raionul Drochia.
Astfel, în prima lună a anului în țară au fost depistate 25 de focare de pestă porcină sau de două ori mai multe față de întreaga perioadă a anului trecut. Și dacă fermele de porci nu mai pot vinde carne dacă sunt la o distanță mai mică de zece kilometri de locul în care a fost depistat virusul, în cazul persoanelor fizice restricția se aplică în toate localitățile din raion.
Acum, oficial este interzisă vânzarea cărnii de porc provenită din raioanele Drochia, Edineț, Dondușeni, Ocnița, Florești, Soroca, Șoldănești, Criuleni, Anenii Noi și municipiul Chișinău. Cu toate acestea, autoritățile nu cred că situația epidemiologică este în măsură să provoace un deficit de carne de porc pe piață.
„Mai există circa 87 de ferme de porci în țară. Cum am și menționat la moment riscul unui deficit a cărnii de porc este unul minim. Chiar dacă cele două ferme nu pot livra animale spre abatorizare”, a subliniat director adjunct ANSA, Alexandru Manciu.
Autoritățile de profil fac apel către oameni să nu tăinuiască suspiciunile de boală. Deși pesta porcină africană este inofensivă pentru organismul uman, restricțiile de comerț în zonele afectate vin să prevină răspândirea virusului. Porcii infectați pier, iar asta poate genera pierderi de milioane.
„Proprietarii de animale care au fost nimicite atât din cauza peste porcine și a altor boli beneficiază din partea statului de compensare. I se întoarce valoarea de piață a animalului pe care l-a pierdut”, a punctat directorul adjunct ANSA, Alexandru Manciu.
ANSA precizează însă că pentru a beneficia de compensație, oamenii trebuie să știe că toate animalele de lângă casă trebuie să fie înregistrate în registrul de evidență de către medicul veterinar din localitate.