Progresul Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, precum și prioritățile de dezvoltare a țării au fost discutate în cadrul unei videoconferințe a prim-ministrului Dorin Recean cu membrii rețelei „Uniți pentru Moldova”, din care fac parte europarlamentari și deputați din Parlamentul de la Chișinău. Totodată, șeful Executivului s-a referit la prioritățile Guvernului pentru obiectivul strategic de a deveni parte a familiei europene până în anul 2030, potrivit unui comunicat emis de Executiv.
„Guvernul este axat pe implementarea măsurilor de redresare și dezvoltare economică, care sunt importante pentru asigurarea bunăstării cetățenilor și integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Investim în dezvoltarea infrastructurii, continuăm reforma justiției și lupta împotriva corupției”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
La eveniment a participat și vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, care s-a referit la progresele înregistrate de autorități în procesul de armonizare a legislației naționale la standardele UE, dar și la măsurile de contracarare a dezinformării rusești și a altor amenințări hibride.
Rețeaua „Uniți pentru Moldova” include politicieni, experți, lideri de opinie din țările membre ale UE și din Republica Moldova. Platforma are misiunea de a facilita coordonarea și susținerea pe subiecte prioritare pentru țara noastră, cum ar fi procesul de integrare în UE, consolidarea securității regionale și a celei energetice a Moldovei, dar și combaterea corupției.
Rețeaua este gestionată de un Comitet de directori, format din trei deputați din Parlamentul European, trei deputați din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene și trei deputați din Parlamentul Republicii Moldova.
Este vorba despre: Andrius Kubilius (EPP), Siegfried Mureșan (EPP), Petras Austreviciuc (ALDE), Johannes Schraps (SPD – Germania), Valentina Martinez Ferro (PP – Spania), Gustaf Gothberg (Moderata – Suedia), Mihai Popșoi (PAS), Doina Gherman (PAS) și Ina Coșeru (PAS).
Consiliul European a acordat Republicii Moldova la 23 iunie 2022, statutul de țară candidată la UE.
Până în prezent, R. Moldova a reușit să implementeze pe deplin 3 din cele 9 condiționalități ale Comisiei Europene. Concluzia se regăsește în raportul preliminar al UE pe cele 9 condiționalității față de Republica Moldova. Raportul final va fi publicat în toamna acestui an.