Doi militari moldoveni aflați în misiunea KFOR din Kosovo au fost răniți în urma confruntărilor cu protestatarii din nordul țării. Informația a fost confirmată de Ministerul Apărării al Republicii Moldova.
Potrivit sursei citate, în scopul stabilizării situației din nordul regiunii Kosovo, subunitățile contingentelor din misiunea KFOR, inclusiv cel al Armatei Naționale, au fost implicate în acțiuni de control al mulțimii.
„În urma confruntărilor respective, doi militari moldoveni s-au ales cu echimoze. Ambii sunt în afara oricărui pericol, la fel ca și toți pacificatorii din contingentul moldovenesc. Militarii moldoveni au revenit în locul de dislocare permanent și își continuă misiunile conform mandatului”, se menționează în comunicatul emis de instituție.
Contingentul Armatei Naționale execută acțiuni specifice desfăşurate în conformitate cu Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate ONU. Misiunea trupelor KFOR este de asigura securitatea tuturor comunităților în conformitate cu mandatul său stabilit de Rezoluția respectivă.
„Suntem în permanentă legătură cu militarii noştri din contingentul KFOR-18 din Kosovo. Ei îşi desfăşoară activitatea conform programului în aria de responsabilitate”, mai precizează Ministerul.
TV8.md amintește că aproximativ 25 de membri ai forţei conduse de NATO (KFOR) au fost răniţi luni în timpul ciocnirilor din nordul Kosovo, unde demonstranţii sârbi cer retragerea primarilor albanezi, conform unui comunicat al KFOR, citat de AFP și Agerpres.
Mai mulţi militari din contingentele italian şi ungar ale KFOR „au fost ţinta unor atacuri neprovocate şi au suferit răni traumatice cu oase rupte şi arsuri în urma exploziei unor dispozitive incendiare, în timp ce încercau să ţină sub control cele mai active margini ale mulţimii”, a declarat forţa multinaţională.
Potrivit informaţiilor furnizate de Ministerului ungar al Apărării, printre răniţi se numără peste 20 de soldaţi ungari, dintre care şapte au fost grav răniţi.
În total, 11 soldaţi italieni au fost răniţi, „dintre care trei sunt în stare gravă”, a declarat ministrul de externe Antonio Tajani într-o postare pe Twitter.
În ultimele zile, situaţia a fost foarte tensionată în nordul Kosovo, unde mulţi membri ai comunităţii majoritar sârbe din patru oraşe nu recunosc autoritatea Priştinei şi sunt loiali Belgradului. Sârbii au boicotat alegerile municipale din aprilie în aceste localităţi, care au dus la alegerea unor primari albanezi în pofida prezenţei foarte scăzute la vot, sub 3,5%. Aceşti primari au fost instalaţi săptămâna trecută de guvernul premierului Albin Kurti, ignorând apelurile la calm lansate de Uniunea Europeană şi Statele Unite.
Protestatarii sârbi care s-au adunat în special în faţa municipiului Zvecan au cerut retragerea primarilor albanezi, dar şi a forţelor de poliţie din Kosovo, cu care s-au ciocnit. Soldaţii KFOR, înarmaţi cu scuturi şi bastoane, au încercat iniţial să separe părţile opuse înainte de a începe să disperseze mulţimea, a relatat un jurnalist AFP. Protestatarii au răspuns aruncând cu pietre şi cocktail-uri Molotov în soldaţi, înainte de a fi împinşi înapoi la câteva sute de metri de municipiul Zvecan.
NATO a condamnat atacurile „inacceptabile” împotriva trupelor KFOR soldate cu răniţi din nordul Kosovo.
„NATO condamnă cu fermitate atacurile neprovocate împotriva trupelor KFOR din nordul Kosovo, soldate cu mai multe persoane rănite. Aceste atacuri sunt complet inacceptabile. Violenţa trebuie să înceteze imediat”, a spus un purtător de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice.