Preotul care a apărut la ședința de judecată în dosarul frauda bancară, starețul Mănăstirii din Horăști, Ialoveni, arhimandritul Nectarie, nu este printre primii care s-a oferit sa fie garant într-o instanță de judecată. Anterior, și alte fețe bisericești au acceptat să ofere garanții. În unul din cazuri s-a implicat până și mitropolitul Vladimir.
Părintele Nectarie, care și-a pus obrazul pentru Blonschi, despre care spune că se spovedea la el, nu este unicul preot care s-a oferit să fie garant pentru persoane certate cu legea.
În luna august 2023, Vladimir Andronachi, cercetat în dosarul fraudei bancare, a scăpat de arest, fiind eliberat sub garanția a 4 persoane, printre care și starețul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din satul Căpriana, raionul Strășeni - Arhimandritul Filaret. La cererile celor patru garanți au fost anexate și patru ordine de plată în sumă totală de 22 de mii de lei, depusă atunci, pe contul instanței de judecată.
Un alt caz a avut loc în luna octombrie 2015, când în apărarea lui Vlad Filat a sărit tocmai mitropolitul Vladimir, după ce fostul premier a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de influență și luare de mită în proporții deosebit de mari. Atunci, doleanța Mitropolitului a fost ca Vlad Filat să fie cercetat în arest la domiciliu, deoarece politicianul ar fi un bun creștin și făcut acte de caritate.
„Pentru Biserica Ortodoxă din Moldova persoana Domniei Sale este asociată cu o serie de activități de ctitorire și binefacere de care s-au bucurat de-a lungul timpului așezăminte monahale, parohii, dar și numeroși slujitori și credincioși care, în momentele de grea încercare ale vieții lor, au găsit un sprijin de nădejde anume în cumsecădenia și bunăvoința Domnului Filat”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Mitropoliei și semnat de Vladimir, mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldovei.
Astfel, mitropolitul a lansat un apel către toate instituțiile statului, implicate în cercetarea lui Vlad Filat, cităm - ”pentru a îngădui aflarea Domniei Sale în arest la domiciliu, fapt care, credem noi, nu va periclita în nici un fel desfășurarea anchetei și va permite aflarea unui tată și a unui soț alături de copii și de rudenii, în această perioadă de serioase încercări pentru familie și pentru apropiați”.
Pe de altă parte, un caz asemănător a avut loc și în 2009. După evenimentele din 7 aprilie, fostul consilier prezidențial a lui Voronin, Sergiu Mocanu, a fost arestat, fiind investigat pentru organizarea evenimentelor sângeroase. Acuzații respinse atunci de politician. În luna iunie, la Judecătoria sectorului Buiucani, a venit la ședința de judecata în care se examina atunci prelungirea măsurii de arest preventiv pentru încă 30 de zile pentru Mocanu, părintele Pavel Borșevschi, care împreună cu maestrul Vasile Iov şi scriitorul Andrei Strâmbeanu au oferit garanții personale. După câteva luni de arest, liderul Mişcării Populare „Antimafie”, Sergiu Mocanu, a fost eliberat.