Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1691: Explozie la Anenii Noi și atac nou la Yandex. Trump îl laudă pe Putin și anunță un armistițiu

/VIDEO/ Încercare de tergiversare? Cauza în care este învinuit Plahotniuc, comasată cu o altă cauză, aflată abia la etapa inițială

Plahotniuc
22 ianuarie 2024, ora 15:11

Cauza penală în care este vizat oligarhul Vladimir Plahotniuc va fi comasată cu altă cauză aflată pe rolul instanței din anul 2021, în care 7 persoane, acuzate în dosarul „frauda bancară”, au statut de inculpat. Decizia a fost luată pe 22 ianuarie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, asta deși Procuratura Anticorupție (PA) a pledat împotriva conexării.

Potrivit PA, conectarea respectivă va duce la tergiversarea examinării cauzei în care este învinuit Plahotniuc și nu ar exista temeiuri legale de indivizibilitate sau conexitate a cauzelor penale.

Totodată, cele două cauze sunt la etape diferite: primul - la etapa cercetării judecătorești, iar celălalt - la etapa inițială. De asemenea, Procuratură subliniază că faptele și perioadele distincte de incriminare a acțiunilor inculpaților, dar și procedurile aplicabile în condiții speciale impuneau examinarea cauzelor penale respective în mod separat. 

„Încheierea respectivă poate fi contestată doar odată cu fondul cauzei, iar argumentele instanței vor fi cunoscute odată cu înmânarea încheierii motivate”, se mai arată într-un comunicat al PA.

Următoarea ședință de judecată pe această cauză va avea loc pe 14 februarie 2024, la ora 12:00.

TV8.md reamintește că în perioada 9-11 ianuarie, procurori din Republica Moldova, de comun cu autoritățile franceze, au efectuat percheziții în Franța, la trei bunuri imobile ale oligarhului Vladimir Plahotniuc.

Printre bunurile investigate se numără un apartament în orașul Sciez, unde a fost găsită o „rudă foarte apropiată” a lui Vladimir Plahotniuc. Imobilul are două locuri de parcare și este amplasat într-un complex rezidențial, cu acces la un cort de tenis și bazin.

De asemenea a fost percheziționată o vilă, la fel în orașul Sciez, pe marginea lacului Leman, în etapă de reconstrucție și o cabană (chalet) tradițională pentru zona alpină, cu parter, etaj și mansardă, amplasată la cota superioară a localității Combloux, pe un teren de 21 ari, cu vedere la vârful Mont Blanc, fiind dotată cu șase dormitoare, birou, bibliotecă, spațiu de recreere cu șemineu și bar, sală de sport, saună, cameră de păstrare a vinurilor, cameră frigorifică, garaj pentru 8 unități de transport, cazangerie și alte utilități.

În urma descinderilor au fost ridicați 92.000 de euro și 3.000 de franci, echivalentul a peste 1,8 milioane de lei. În continuare urmează a fi stabilită originea banilor, cu ulterioara aplicare a sechestrului, suporturi tehnice, telefoane și mai multe documente pentru a fi cercetate în cadrul cauzei penale, inclusiv care oferă informații suplimentare și despre alte bunuri imobile și mobile ce aparțin familiei lui Plahotniuc, cum ar fi vila din Elveția.

Autoritățile de la Chișinău sunt în așteptarea probelor ce urmează a fi transmise din Franța.

„Suntem convinși că probele administrate dovedesc implicarea și vinovăția lui Plahotniuc în frauda bancară și instanța dacă se va convinge de probele noastre, va dispune confiscarea acestor bunuri”, a punctat procurorul-șef adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi.

În septembrie 2023, PA a anunțat că vila din Elveția a oligarhului Vladimir Plahotniuc a fost înghețată. Astfel, proprietatea de aproximativ 26 milioane de dolari nu poate fi vândută.

„Acest bun a fost cumpărat din banii lui Vladimir Plahotniuc în 2012 pentru o sumă de aproximativ 26 milioane de dolari. Această cifră, în perspectivă, ar fi bugetul Procuraturii Anticorupție (PA) pentru aproximativ 13 ani. O sumă foarte, foarte mare, care la moment este indisponibilă”, a declarat atunci șefa PA, Veronica Dragalin. Aceasta a mai menționat că statul va putea recupera prejudiciul dacă Plahotniuc va fi condamnat.

În 2018, reporterii RISE Moldova au aflat că această proprietate se află în una dintre cele mai scumpe metropole din lume, mai exact, în suburbia orașului elvețian Geneva, chiar pe malul Lacului Leman. Potrivit datelor din registrul cadastral al Elveției, casa are o suprafață de circa 450 de metri pătrați, iar terenul – peste cinci mii de metri pătrați, inclusiv o porțiune de lac.

Vila se află într-un cartier rezidențial îngrădit, cu pază la intrare. Casa a fost cumpărată de familia lui Vladimir Plahotniuc încă în 2008, însă nu a fost indicată niciodată în declarațiile sale de avere.

Din 2008 și până în 2011 a figurat direct pe numele lui Vladimir Plahotniuc și al Oxanei Childescu, soția acestuia. În iulie 2011, vila a fost trecută în proprietatea Sigmateli Ltd, o firmă înregistrată în Cipru. Deși oficial proprietarul s-a schimbat, numele Childescu apare în continuare pe cutia poștală, alături de compania cipriotă.

Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în iunie 2019. Acesta este învinuit pe trei capete de acuzare în dosarul penal „Metalferos”: crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari, spălare de bani în dosarul „Frauda Bancară” și dosarul „Kuliok”.

39.282.000 de dolari și 3.518.000 de euro este suma de care a beneficiat fostul lider PD, Vladimir Plahotniuc, din furtul miliardului. Suma a fost dezvăluită de procurorul general interimar, Ion Munteanu, în cadrul ediției din 9 februarie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. În opinia Procuraturii, ar exista suficiente probe pentru condamnarea lui Plahotniuc.

În iulie 2023, cauza penală de învinuire a oligarhului și fostului lider PD, Vladimir Plahotniuc, în dosarul „Frauda bancară” a ajuns pe masa magistraților. Anunțul a fost făcut de Procuratura Anticorupție, potrivit căreia în prezent, față de Plahotniuc este aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv pentru un termen de 30 de zile.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

 Vremea în Moldova se schimbă brusc: Vin ploile și frigul după un weekend cu +27 de grade
Vremea în Moldova se schimbă brusc: Vin ploile și frigul după un weekend cu +27 de grade
/VIDEO/ Moldova ar putea rata o investiție de până la 500 de milioane de euro: Ce condiție pune un investitor asiatic
/VIDEO/ Moldova ar putea rata o investiție de până la 500 de milioane de euro: Ce condiție pune un investitor asiatic
/FOTO/ Accident fatal la Rîșcani: Un șofer de minitractor a decedat, iar soția sa a ajuns la spital
/FOTO/ Accident fatal la Rîșcani: Un șofer de minitractor a decedat, iar soția sa a ajuns la spital
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
/VIDEO/ Un moldovean a creat suvenire care au ajuns la Casa Albă și Parlamentul European: Marcel Lazarev transformă lemnul în artă
/VIDEO/ Un moldovean a creat suvenire care au ajuns la Casa Albă și Parlamentul European: Marcel Lazarev transformă lemnul în artă

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente