Se transformă în ruine și Moara Roșie, o altă construcție inclusă în Registrul monumentelor ocrotite de stat, de categorie națională. Se află nu departe de râul Bîc și are o istorie zbuciumată. Legenda urbană spune că la începuturi i se spunea Moara Albă, pentru că era prăfuită de făină, și avea doar un nivel din lemn. Apoi, proprietarul a decis să o modernizeze și a înălțat-o, folosind deja cărămidă roșie. Se mai zice că în timpul procesului de renovare, aici și-a pierdut viața fiica lui. Pe actele cadastrale, construcția nu există, chiar dacă o vedem în realitate. Figurează doar terenul, cu o suprafață de 270 de metri pătrați, care aparține municipalității.
„Suntem în fața Academiei de Studii Economice din Chișinău și vedem acest indicator turistic, pe care scrie Moara Roșie. Acesta este un obiectiv foarte vechi, din anii 1850-1860. Vrem să mergem să vedem care e starea acestei clădiri, care e accesul acolo și dacă poate fi vizitată, pentru că este prezentată pe aceste indicatoare turistice. Hai să vedem care e starea clădirii.
Aici este intrarea, fosta intrare în clădirea Moara Roșie. Vedem că ușile sunt zidite, sunt două din câte ne dăm seama. Istoria clădirii e una foarte zbuciumată, ca să zicem așa. Astăzi, clădirea se află într-o stare foarte avansată de degradare și din păcate nu se întrevăd planuri de a o reabilita”.
Moara Roșie, un monument de arhitectură de importanță națională, este una dintre cele mai vechi construcții de acest gen din oraș și printre primele mori cu abur din Chișinău. De ea sunt legate multe legende și povești. Moara a fost construită între anii 1850-1860, iar cinci decenii mai târziu a suferit un incendiu. Până să fie pârjolită de flăcări, purta denumirea de Moara Albă, din cauză că pereţii erau mai tot timpul acoperiţi de praf de făină. După acel incendiu devastator, proprietarul, un evreu pe nume Avram Levenzon, a decis să ridice celălalt etaj, care este din cărămidă roșie, devenind Moara Roșie. Se mai spune că proprietarul și-a oferit propria fiică drept jertfă, pentru ca această construcție să fie durabilă și prosperă.
„Moara Roșie este o clădire interesantă, nu poate fi găsită ușor. Pe alături nu trec mulți oameni. Este o construcție interesantă și rezistentă. Se află în ruine de atâția ani, cu o soartă atât de tristă. Este ideală pentru a țese istorii urbane despre ea. La baza lor pot sta și informații faptice, adevărate. Legenda spune că atunci când Levenzon a cumpărat moara, era din lemn. A început să o renoveze, cu piatră. Acolo a murit fiica lui, într-un mod... Ceea ce urmează este o istorie antisemită plină de stereotipuri, de genul că fiica a fost oferită ca ofrandă. Levenzon, ca moara să reziste, și-ar fi sacrificat propria fiică. Din start menționez că nu există așa ceva în istoria poporul evreu, atât în perioada modernă, cât și cea de acum 2 mii de ani”, a spus directoarea Muzeului de Istorie a Evreilor, Irina Șihova.
Oamenii care au, deseori, drumuri pe lângă această clădire sunt de părere că moara trebuie păstrată și restaurată.
„Cred că este un monument istoric pe care trebuie să-l păstrăm, în nici un caz să fie demolat, trebuie să fie renovat. Ar putea fi chiar și un business centru, într-o așa clădire cu istorie mare, de ce nu? La noi în oraș au rămas foarte puține asemenea clădiri, noi trebuie să menținem istoria. Cine nu-și știe istoria, nu are viitor”.
„Folosită nu cred, că tehnologiile din ziua de astăzi nu mai permit. - Dar nici demolată! - Nici demolată, dar...să fie un traseu istoric anume... - Ea este inclusă într-un traseu turistic. - Este inclusă dar, mă scuzați, eu nu aș crede că un turist ar veni să admire, ce să admire? Dacă au introdus-o, înseamnă că trebuie reconstruită. Dacă nu reconstruită atunci... Ar fi minunat dacă ar fi un muzeu, dar infrastructura nu ne permite aici, am în vedere traseul...e greu de ajuns, doar de pe jos. - Dar e păcat de ea. - Mie personal chiar îmi place, are o arhitectură, ceva. Trebuie refăcută, dar atâția bani nu cred că o să...”
În ziua filmărilor, am întâlnit și un turist străin. Matt este din Marea Britanie și a fost surprins să vadă cât de veche este clădirea și în ce stare se află.
„Este foarte interesantă, nu-i știu istoria, nu cunosc povestea din spatele ei, nu știu nimic despre ea, dar arată foarte veche. Este o moară, nu? Din afară arată de parcă ar fi o clădire normală. Cu siguranță nu ar trebui distrusă, trebuie restaurată și ar deveni o atracție turistică, pentru ca oamenii să afle de ce este aici și ce a fost aici”.
Tânărul s-a arătat mirat că potențialul unor asemenea clădiri de patrimoniu nu este valorificat, așa cum e în țara sa natală, de exemplu.
„Da, avem asemenea clădiri și în Anglia, dar de obicei clădirile vechi în Anglia sunt transformate în muzee și așa oamenii le pot vizita și le pot afla poveștile. E ciudat pentru mine, când văd că o asemenea clădire atât de veche cu acea placă pe ea stă abandonată. E puțin amuzant”.
Anetta Dabija, fondatoarea asociației „Save Chișinău”, în prezent consilieră municipală, ne-a spus că beneficiile obținute în urma reabilitării unei clădiri istorice sunt multiple și deloc de neglijat.
„Eu cred că beneficiul e cumva indirect, adică contribuie la dezvoltarea unei zone. O clădire istorică restaurată înseamnă mai mulți agenți economici interesați de zonă și de bunul imobil propriu-zis. De regulă sunt foarte atractive zonele astea și apar tot felul de agenți economici, cafenele, magazine și tot așa. Eu cred că beneficiul cel mai mare e cel indirect, în cazul în care se reabilitează o clădire sau un ansamblu de clădiri istorice”.
Și directoarea Muzeului de Istorie a Evreilor din Moldova, Irina Șihova, consideră că această construcție nu trebuie nicidecum pierdută.
„Putea fi un centru atractiv, chiar dacă e să fie doar conservată așa cum este acum, ca să nu se ruineze la un viitor cutremur, deja ar fi bine. Poate deveni un muzeu orășenesc. Acest spirit al istoriei, nu este important cum este folosit, cu ce scop, dar e importantă care este atitudinea pentru istorie”.
Astăzi, clădirea se află într-o stare de degradare accentuată, nimic din ceea ce am remarcat noi nu sugerează că cineva și-ar dori să o reabiliteze și s-o includă în circuitul socio-economic al capitalei. La verificarea numărului cadastral, aici figurează doar un teren neproductiv, cu o suprafață de 270 de metri pătrați, fără construcții pe el, care aparține municipalității.
Actualul pretor al sectorului Rîșcani, pe teritoriul căruia se află fosta moară, ne-a declarat la telefon că nu deține informații despre cine este proprietarul clădirii și ne-a recomandat să aflăm răspunsuri de la Direcția municipală Arhitectură și Urbanism. Am telefonat-o pe arhitecta-șefă a capitalei, Svetlana Dogotaru, dar și la numerele fixe de telefon, însă nu am reușit să discutăm cu cineva.
De altfel, la începutul săptămânii, am expediat și o solicitare de interviu în adresa direcției la tema patrimoniului cultural-istoric al capitalei, dar nu am primit răspuns până acum. Singurul act, care atestă că imobilul Moara Roșie există, este Registrul Monumentelor Republicii Moldova, ocrotite de stat. Această construcție apare cu titlul de „Monument de istorie și arhitectură de categorie națională”, fapt ce îi conferă o protecție în fața unor eventuale tentative de demolare.
Un reportaj de Constantin Niculae
Imagine de Vlad Glinjan
Montaj de Constantin Niculae
