19 februarie 2024, ora 10:00

Aproape 700 de hectare de pădure au fost arendate în 2008, pentru 49 de ani, de o companie afiliată familiei fostului președinte comunist, Vladimir Voronin. Este vorba de Pădurea Țiganca, din Parcul Național Orhei. Fostul șef de stat era văzut deseori venind aici pentru a se relaxa. Acum trei ani, Voronin declara la TV8 că ar vrea să renunțe la arenda pădurii pentru că bate la buzunar. Dar, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Compania respectivă continuă să arendeze pădurea. De altfel, un raport al Curții de Conturi a stabilit că unele construcții edificate pe terenul arendat sunt ilegale, pentru că nu sunt ușor demontabile, așa cum este stipulat în lege. 

Noiembrie, anul 2010. La bordul elicopterului prezidențial, în plină campanie electorală, președintele interimar de atunci, Mihai Ghimpu, le face o excursie jurnaliștilor peste averile imobile atribuite familiei Voronin. Ultimul popas a fost pădurea Țiganca, arendată pe o suprafață de circa peste 600 de hectare de o companie afiliată fiului fostului președinte. Sunt, probabil, primele imagini surprinse la înălțimea zborului de pasăre cu intervențiile făcute în trupul de pădure, cum ar fi iazuri sau vile. Jurnaliștii de investigație au relatat, în mai multe rânduri, despre faptul că această firmă fusese fondată de fostul bodyguard al lui Oleg Voronin, care, mai apoi, a murit fiind ucis. Contractul de arendă între BiotexCom și Moldsilva a fost încheiat în 2008, la o lună după ce Guvernul Tarlev a dat undă verde pentru arendarea pădurilor țării. În timpul excursiei, Ghimpu declara că, din această afacere, statul a suferit pierderi de sute de mii de lei, iar cei care administrau terenul ar fi comis mai multe abuzuri, sfidând legea. 

„Am să vă arăt și fotografiile, iată contractul cu suprafața, contractul cu Biotexul, firma lui Voronin. Circa 700 de ha. Știți că procuratura a venit cu un demers de ridicare a imunității, Comisia Juridică a mai cerut niște date de la Procuratură. Este arendată până în 2057. Construcții ilegale, capitale, care nu permite legislația. Le vedeți aici, casa de odihnă, se vede bine. Din bârne o casă. Sunt și din beton, fapt interzis de lege. Mă întrebați la Condrița unde sunt sticlele de vin, iată-le aranjate frumos aici. Și două lebede, cred că tot de la Condrița. Și un lac este aici, cu insulă, cred că juca golf acolo”. 

Vladimir Voronin era, deseori, văzut de localnici venind la această pădure. În februarie 2021, când a fost invitat la emisiunea Cutia Neagră, fostul președinte a declarat că vrea să renunțe la arenda pădurii pentru că plata chiriei s-ar fi majorat semnificativ. 

„- Nu-s luate în arendă de Vladimir Voronin. - De Biotex Com. - De firmă, da. Și cred că o să renunțăm pentru că suma de arendă s-a majorat de 20 de ori. - Plătiți această sumă? - Da, anul acesta am plătit-o. Arenda e Doamne ferește ce-i de mare! Conducerea Moldsilva trebuia să ia în considerație mai multe lucruri. În tot acest timp, cât pădurea este în arendă, din ea nu s-a tăiat niciun copac. Nu a fost braconaj, categoric. Eu nu-s vânător, nu mă duc la vânat ca la supermarket. Eu mă duc să văd lumea animalieră, să umblu prin pădure, la aer curat”. 

Declarațiile au rămas doar declarații, pentru că firma BiotexCom continuă să arendeze pădurea respectivă și nu a dat semne că ar vrea să renunțe. 

„- Arendează, în continuare, persoana juridică BiotexCom SRL. Până la moment, nu a depus cerere de reziliere a contractului, avem relații contractuale, sunt exemplari. Mereu achită până la 1 martie a fiecărui an. - Prețul pentru terenurile transmise nu s-a majorat, cele stabilite in 2008, sunt pana în prezent - 315 lei per hectar anual”, a spus șeful direcției juridice de la Agenția Moldsilva, Petru Ostafi.

Deci, prețul de arendă pentru fiecare hectar de pădure, luat în scop cinegetic, nu s-a schimbat din 2008 încoace. A rămas la 315 lei pentru un hectar. Un calcul simplu ne arată că firma trebuie să plătească puțin peste 220 de mii de lei. Joi, la ședința Parlamentului, l-am abordat pe fostul președinte, Vladimir Voronin, să ne spună când ultima oară a călcat prin renumita pădure. Întrebarea nu a fost deloc pe placul său. 

„- Când ultima dată ați mers la Țiganca, la pădure? - Ce prostii de dimineață te apucă pe tine? - Mai mergeți acolo din când în când? - În mintea ta...”

De altfel, pădurea face parte din Parcul Național Orhei, o structură care a fost instituționalizată începând cu anul 2020. Din spusele vicedirectorului parcului, Vladislav Grati, arendașul pădurii Țiganca a renunțat la vânătoare pe teritoriu.

„În cadrul acestei păduri, nu se mai practică vânătoarea, ca gen de recreare. Treptat, pădurea își reintră în drepturile sale, de când este o arie protejată, acolo nu se mai practică așa gen de relaxare. Arendașul respectiv a înțeles că nu este posibil și nu trebuie să practice așa gen de distracție”.

La fel ne-a spus și reprezentantul Agenției Moldsilva, instituție care, potrivit legislației, dă undă verde sezonului de vânătoare în țară.

„Noi monitorizăm. Sezonul de vânătoare îl declara Moldsilva. Nu au fost din partea acestui agent economic solicitări de vânătoare. - Îl ultimii ani, da? - Da”. 

Anterior, și Curtea de Conturi a menționat, într-un raport, că „la transmiterea în arendă a terenului respectiv, nu s-a efectuat inventarierea construcțiilor edificate anterior de alt arendaş. (...) În cadrul auditului, pe terenul respectiv au fost vizualizate şi alte construcţii una capitală – „Gospodăria Vînătorului”, şi două auxiliare, edificate cu încălcarea Codului silvic. O altă parte din bunurile amplasate pe terenurile arendate de către „Biotex-Com” aparţin Întreprinderii Silvice „Orhei”, cum ar fi moara cu motor electric, trei căsuţe din lemn, un țarc pentru porci sau un grajd pentru cai. Aceste bunuri au fost transmise în arendă în vara anului 2009, cu plata lunară în sumă de 6 mii de lei.

„- Ei nu au dreptul la gestiunea fondului silvic, ei doar cu arenda cinegetică se ocupă. Suprafața este 696,8 hectare, care este în arendă. Construcții capitale nu au, doar construcții din lemn sunt acolo. - Deci legea este respectată? - Da, legea este respectată”, a spus directorul interimar al Întreprinderii Silvice Orhei. Savelie Mîrzac.

S-au depistat și abateri la gestionarea fondului de vânătoare, fiind constatată suprapopularea cu efectiv de vânătoare, fapt ce influenţează negativ starea copacilor. Firma Biotex Com nu a comentat niciodată constatările din raportul Curții de Conturi, dar nici faptul că este compania care face parte din imperiul afacerilor familiei Voronin. Am vrut să le oferim posibilitatea să comenteze aceste informații, dar compania nu are afișat niciun număr de contact. 

Un reportaj de Veronica Gherbovețchii 

Imagine și montaj de Vlad Glinjan

07 septembrie 2024, ora 21:00

Fiecare al patrulea profesor din țară este pensionar. Unii, deși sunt în puteri și plini de viață, sunt gata să plece din funcție dacă ar avea cine să le ia locul. Aflăm că în sistemul educațional este criză de pedagogi. Pentru o mai bună funcționare este nevoie de încă circa 8 mii de specialiști. În lipsa lor, disciplinele sunt predate de profesori în etate sau de pedagogi care se reprofilează și, în loc de un obiect, predau mai multe. Curios este că profesorii vârstnici ajung să învețe carte, uneori, chiar și trei generații: părintele, copilul și copilul copilului. Este și exemplul Alexandrei Ploscaru, una dintre primele profesoare de limbă engleză din țară. De 54 de ani predă în aceeași școală și pentru aceiași săteni: gimnaziul Ciuciuleni, raionul Hîncești. 

În fața noastră se află o profesoară de limbă engleză. De 54 de ani, Alexandra Ploscaru predă tainele acestei limbi străine pentru copiii din satul Ciuciuleni. Unii dintre foștii ei elevi sunt deja bunici. 

„Și nepoții îi învăț la unii. Mama, copilul și copilul copilului. Am început să activez în școala asta, din anul 1970. Și până în prezent am lucrat, am activat, zi de zi, an de an, fără să lipsesc măcar cât de cât de la școală, 54 de ani de lucru. - Dar activitatea nu ați început-o în școala asta, nu? - Era o școală mai veche, dar tot aici în sat”, spune Alexandra Ploscaru.

Limba engleză a cucerit-o din prima. Pe vremurile ei, alfabetul era chirilic și, când a răsfoit manualul de limbă engleză, a rămas impresionată de literele latine.

„Eu sunt născută în Trușeni și acolo așa era. Ne aduceau manuale și eu vara le-am răsfoit. E, celelalte ca celelalte, română, rusă, una, alta, algebra, matematica. Dar când am văzut manualul de limba engleză și când am văzut alte litere pe care eu până atunci nu le învățasem, pentru că noi am învățat alfabetul chirilic, așa mi-a trezit o curiozitate, că eu n-aveam răbdare să treacă vacanța și să vin la întâi septembrie să văd ce e cu manualul ăsta, ce prezintă el. Am văzut niște litere acolo, H sau J, care nu erau în alfabetul nostru. Oare eu am să pot să citesc, am să pot eu să mă descurc? Și am așteptat. A venit învățătoarea de limba engleză la prima lecție. Și când a pronunțat cuvântul, Good morning, eu am rămas frapată. Ce înseamnă asta, cum așa?”

După absolvirea universității, proaspăta absolventă a fost trimisă să predea limba engleză la școala din Ciuciuleni, unde era nevoie de cadre. De-a lungul anilor, a obținut, alături de elevii ei, zeci de premii la olimpiade. Unii dintre foștii ei discipoli, plecați peste hotare, se întorc acasă și continuă să facă lecții de engleză, pentru a-și aprofunda nivelul de cunoștințe.

„- V-ați gândit vreodată să renunțați la meseria asta, ați avut momente? - Nu, niciodată. - Niciodată. - Doar limba engleză. - Atât de tare v-a plăcut. - Da, șimi place și acum. - Și vreți să mai rămâneți în domeniu? - Păi, de acum, nu mai am vreme. - De ce nu? - Ei, unde? La vârsta mea. Anul ăsta am zis că gata, nu mai lucrez. De acum, de trei ani spun că nu și nu și nu. Directoarea noastră e așa o femeie că te convinge și am zis da. Ne mai trebuie un specialist și la moment nu-i. Și de acum, eu vrei, nu vrei. - Câți ani aveți lucrați după pensie? - 20! - Deci, de 20 de ani ați ieșit la pensie și încă predați engleză. - Da. 20 de ani în urmă trebuie să ies, să nu mai vin la școală. Nu am putut eu să mă despart de engleză, de elevi, de școală, nu. Aici e un colectiv foarte bun, foarte. Anume colectivul și m-a ținut aici.”

Tot de jumătate de veac, la gimnaziul din Ciuciuleni, este profesoară și Sofia Buza. Nu a avut niciodată gândul să renunțe la această activitate, chiar dacă este la pensie și ar putea să savureze din odihna binemeritată.

„Chiar de mic copil urmăream cum pășesc, pe drum chiar, un profesor cum pășește, parcă încrezut, parcă cu o dorință de a face ceva pentru copii. Și fiind la școală urmăream zi de zi fiecare activitate a învățătorului, după care le spuneam părinților că eu tot învățătoare voi fi. Și am ales să fiu învățătoare și în ziua de astăzi continui această activitate cu dragoste. Cred că aș avea o lipsă în suflet dacă nu m-aș întâlni cu micuții, să-i văd cum zâmbesc zi de zi, ce dorințe au, să-i ajut. Parcă aș vrea să mai acord o mână de ajutor cât mai este posibil, copilașilor”, spune Sofia Buza.

În timp ce ea se declară împăcată cu salariul pe care-l primește, consideră că tinerii specialiști trebuie remunerați mult mai bine. Poate, în acest fel, vor dori să profeseze în sistemul de învățământ, într-un număr mult mai mare.

„Au văzut o sursă de existență mai bine plătită în alte direcții, în altă parte. Dar eu socot că totuși este nevoie de o generație bine educată. Adică este nevoie de profesor și de acordat o mare atenție profesorului. Noi de acum suntem la o vârstă înaintată, dar celor tineri de acordat o atenție mai mare, mai sporită, ca ei să activeze un timp îndelungat în acest domeniu.” 

Sistemul de predare, de-a lungul celor 50 de ani, s-a schimbat, a evoluat, dar și ea s-a adaptat noilor tehnologii. Doamna profesoară le folosește ori de câte ori are nevoie, iar dacă întâmpină vreo dificultate, în ajutor îi sar colegele mai tinere. 

„La început de activitate nu era ușor, pe parcurs tot am demonstrat, dar lucram și pe timpuri când am început activitatea, cu o mulțime de fișe create de învățători, desene, desenam nopțile și căutam diverse materiale mai interesante pentru copii ca să îi provocăm pe parcursul lecției, să le creăm situații de problemă. - Dar era mai greu? - Era mai greu. Trebuia învățătorul nopțile să lucreze pentru a face materiale didactice, acum găsim mai multe materiale demonstrative și le putem utiliza.”

Chiar dacă în gimnaziul din Ciuciuleni nu există lipsă de cadre didactice, există și profesori care predau mai multe materii. Unul dintre acești profesori este și Tatiana Cotovanu, care predă limba română, geografie și biologie. 

„Să faci munca bine, ești profesor și la oraș și la sat, este aceeași programă, aceiași copii care au nevoie de susținere, îndrumare. Nu cred că este mare deosebire, dar trebuie vocație pentru asta. Motive sunt mai multe, dar nici nu e ușor, nu zic că e ușor, dar într-un fel e interesant. Și atunci când munca e interesantă, îți place să lucrezi cu copii, altfel merge lucrul. În primul rând, ore sunt puține la o disciplină, de exemplu la geografie. În al doilea rând, specialiști nu prea sunt și este nevoie ca școala să se dezvolte înainte, să oferim studii copiilor din sat. Și încercăm să ne recalificăm, încercăm să avem realitate cu viața, cu lumea înconjurătoare, să ghidăm elevii, să se descurce în viața.” 

De când predă în această școală, a crescut trei generații de elevi. Dintre toți, un singur elev a ales să fie profesor la o școală din raionul Hâncești. Spune că generațiile de astăzi sunt mai greu de convins pentru a învăța, cu toate tehnologiile care îi înconjoară.

„Încercăm să facem față cerințelor. Dar astăzi e greu să-i motivez ca să ei să studieze, mai ales că, întrebarea este „dar la ce mie îmi trebuie”. Și noi trebuie să găsim oricând răspuns, la ce îi trebuie elevului o situație, o altă situație, o temă, când poate, de ce o studiază acum, poate nu-i trebuie acum? Înainte nu erau atâtea întrebări, știți? Învățau, studiau, știau că trebuie să aibă studii. Acum, vedeți că suntem la un click distanță de orice informație. Și elevii care doresc să acceseze, studiază și singuri. Da, cu 15 ani în urmă, era mai mult axat pe studii, pe manuale, pe cărți. Acum, cu noile tehnologii, telefonele, elevii, uneori, sunt mai mult sustrași în telefoane, numai că noi deja trebuie să-i dăm ce informații să găsească în telefoane.”

Deplânge starea actuală a sistemului de învățământ și spune că principala provocare a școlilor și a comunităților locale este aceea de a ține familiile acasă.

„Am făcut 15 ani în școală, pentru că atunci era și liceu când am început eu să activez. Până în 2016 erau 600 și ceva de elevi. Comparativ, acum sunt 233. - Astăzi nu mai e liceu, nu, doar gimnaziu. - Nu, din 2016 nu mai este. - Dar în ritmul ăsta, există temeri că ar putea fi închisă școala? - Nu ne temem că o să fie închisă școală, dar ne străduim ca să menținem măcar numărul ăsta care este. Dar trebuie la nivel de localitate, de raion, de țară, programe de susținere a familiilor tinere, ca numărul să nu diminueze.”

Referindu-se la salariu, aceasta spune că, dacă un profesor de la sat se mai poate descurca, cel din oraș întâmpină mai multe provocări financiare. 

„Știți, noi suntem la sat și mai avem și o grădină și cu salariul și încercăm să ne descurcăm. Un nivel mediu de viață este, nu mă plâng că e mic și nu știu. Pentru unul care muncește, are. - Dar oricum faceți o meserie nobilă, care ar trebui răsplătită pe măsură. Răsplata pe care o primiți, e pe măsura muncii? - Ținând cont și de situația economică a țării, nu putem să cerem mai mult decât ni se oferă. Nu putem, dar ar trebui mai mult. Ar trebui, dar ne acomodăm și noi la situația care este în țară, ce să facem? Ne iubim țara, cum ne iubim familia și cum trecem prin greutăți, țara ne-o iubim și trebuie să mergem înainte.” 

În acest an, gimnaziul a marcat 50 de ani de activitate. La începuturi, aici studiau carte circa o mie de copii. Acum, numărul lor s-a redus la 300. Directoarea școlii, care a fost și primar al satului, explică formula prin care reușește să mențină colectivul de profesori. 

„Lipsa de cadre la Ciuciuleni n-am simțit-o niciodată. Noi am avut în Ciuciuleni gimnaziu și liceu teoretic. Cadre multe, dar copii mai puțini deja. Suntem numiți în permanență forjerie de cadre, de la noi merg cadre în mai multe instituții educaționale din țară. Nu avem lipsă de cadre”.

În Republica Moldova sunt circa 1200 de școli, cu circa 400 mai puțin decât acum 20 de ani. Numărul de elevi s-a redus în jumătate. De la 630 de mii la circa 300 de mii.

Un reportaj de Constantin Niculae 

Imagine de Vlad Glinjan

Montaj de Constantin Niculae