La aproape un an de când au început lucrările de reparație a podului de pe Mihai Viteazul, autoritățile municipale anunță că abia peste trei luni vor ajunge să dea exploatare prima jumătate a construcției. Acest lucru însă nu va fluidiza traficul. Circulația va fi asigurată în continuare pe câte o bandă pe fiecare sens ca să fie asigurate condiții de muncă pentru reparația celei de-a doua porțiuni de pod.
„Ranforsarea pilonilor și inclusiv restabilirea capacității portante a acestora a fost executată pe toată porțiunea și pe toate elementele de suport care le deține podul. În luna mai va fi aplicat și asfaltul fierbinte pe care vom putea ulterior peste două săptămâni să permitem circulația și transportului public pe o suprafață rulantă calitativă”.
Anunțul făcut, astăzi, în ședința operativă a primăriei ne-a determinat să mai dăm o razie pe la podul de pe Mihai Viteazu, care a reușit deja să devină subiect de glume pe rețelele sociale și nu doar. Șoferii care au drum prin preajmă, ne-au spus că nu mai cred în promisiunile primăriei.
„Eu sunt sigur că o să fie până în mai, dar să vedem care mai, trebuie să știm și anul pentru asta. Trec de cel puțin patru ori pe zi. Credem că cel puțin nu ni s-a spus adevărul când s-a inițiat toată aventura asta. Sunt departe de a crede că erau conștienți și termenul care l-au numit era realist”.
„- Când în 2029? - 2024. - Dă Doamne, dar nu știu, nu prea cred”.
„- Nu vor face.- Vă este dificil să circulați?- Nu este ușor, pentru că de exemplu am luat o comandă și până ajung deja o anulează și înseamnă că am pierdut timpul”.
„Nu lucrează nimeni acum, dacă nu sunt oameni, unde-s, timpul e bun pentru lucru. Foarte puțină lume cinci oameni, șase maxim. Am văzut odată un interviu că lucrează sub pod și sub pod nu era nimeni atunci”.
„Indicatoarele rutiere de pe podul Mihai Viteazul stabilesc că pe perioada lucrărilor de reparație mașinile trebuie să circule la o distanță de cel puțin 25 de metri între ele. Recomandarea nu se respectă mai deloc, mai ales în orele de vârf când sute de automobile merg bară la bară. Mai mult decât atât, pe porțiunea dată circulă și transportul de mare tonaj, fapt care ar putea afecta lucrările realizate până în prezent”.
„De nenumărate ori ne-am adresat către organele de poliție și ANTA să întreprindă măsuri și să efectueze razii pentru a nu permite astfel de tipuri de transport să se deplaseze din considerentul apariției vibrațiilor, care ulterior se propagă în elementele constructive turnate recent. Aceasta degradează și creează microfisuri, care ulterior necesită a fi intervenții suplimentare”.
Precizăm că lucrările de reparație a podului de pe strada Mihai Viteazul au început în august 2022, cu lucrări la temelie, dar problemele din trafic s-au făcut simțite deja în martie 2023, când s-a recurs la reabilitare părții carosabile. Potrivit contractului, cele două porțiuni trebuie realizate în termen de 27 de luni, iar pe prima porțiune circulația rutieră trebuia să fie restabilită la sfârșitul anului trecut. Autoritățile au menționat că au apărut lucrări neprevăzute mai complexe, fapt care a amânat acest termen. Pentru reabilitarea integrală a podului, autoritățile vor scoate din bugetul local 108 milioane de lei.