Deși și-au găsit liniștea și siguranța în țara noastră, toți refugiații ucraineni își doresc victorie și revenirea acasă. Chiar dacă mulți dintre nu mai au locuințe, războiului mistuind orașele unul după altul pe linia frontului. Despre trăirile și suferințele lor, dar și cum își croiesc viața acum unii dintre refugiați au aflat reporterii de la „ Доброго вечора, ми з Украiни”.
”În regiunea Donețk, războiul a început mai devreme de 24 februarie. Donețk a fost demult ocupat. Locuiam în zona de frontieră, la odistanță de 50 de km, știam că e război pe 23 februarie. Pentru că totul ardea în jur. Pe 24 deja s-au trezit toți de la explozii.”
Oxana Sulima în vârstă de 39 de ani s-a născut în Volnovaha, Ucraina, fiind aproape de linia frontului, femeia susține că nu a stat pe gânduri nicio secundă, și chiar din primele clipe și-a luat copilul atunci de 4 ani și a fugit de urgia războiului, sub asaltul bombelor rusești.
„Ne deplasam, oamenii plângeau, peste tot arme, cadavre. Militarii erau foarte buni, ne arătau unde să mergem”.
Și așa a ajuns Republica Moldova. Soțului nu i-au permis să intre, de aceea el a fost nevoit să se întoarcă. De atunci, se află la un centru de plasament.
„Sunt recunoscătoare tuturor moldovenilor. Nu credeam că există oameni atât de buni”:
Iar această femeie este din Herson, tot din primele zile a reușit să se evacueze, acum spune că teritoriul este ocupat de Federația Rusă.
„Acum numai poți merge acolo. Casa dumneavoastră e acum pe teritoriul ocupat.
- Da. Casa aproape că nu există”.
Deși le place la noi, totuși, refugiații ucraineni au o singură dorință...
„Îmi doresc doar un singur lucru, ca mai repede să se încheie războiul. Și oamenii de aici, care ne-au primit cu atâta căldură să aibă noroc în toate în viață”.
Peste 112 mii de ucraineni fugiți de urgia războiului și-au găsit refugiu în țara noastră. Aproximativ 30 la sută sunt angajați în câmpul muncii, iar zece procente și-au deschis propriile afaceri.