10 martie 2024, ora 20:15

În cazuri rare, obezitatea este o boală genetică, pe care persoanele o moștenesc de la membrii familiei. De cele mai dese ori, e cauzată de mâncarea în exces și de sedentarism. Pentru a nu ajunge în astfel de situații, este recomandat să facem multă mișcare și să mâncăm sănătos. Însă studiile mai vechi arată că sportul nu prea se regăsește în lista cu priorități a multor moldoveni. 6 din 10 moldoveni nu practică deloc sportul. Poate, peste ani, proporția s-a schimbat, iar numărul moldovenilor care fac sport este mult mai mare. 

Am întâlnit-o pe doamna Elena în parc, alerga. Are 67 de ani și ne-a spus că a început să alerge după ce s-a pensionat. A participat la un maraton organizat în Chișinău în anul 2016 și, de atunci, a simțit că trebuie să facă mișcare pentru a se menține activă și sănătoasă. Ar fi bine ca și alții să-i urmeze sfaturile.

„Trebuie să facă mai multă mișcare. Să iasă în parc, măcar pentru plimbări. Se poate și seara, parcurile noastre sunt bine dotate, sunt iluminate pe timp de noapte, sunt acoperite cu asfalt. Mai multă mișcare și mâncare sănătoasă, să aibă grijă de ceea ce consumă. Nu e numaidecât să mănânce delicatese, cred că mâncarea sănătoasă este la îndemâna oricui. Și, desigur, înfometarea. Să nu uităm că atunci când ne ridicăm de la masă trebuie să fim puțin flămânzi”.

Un alt pensionar, domnul Valeriu, trăgea de fiare pe un teren de sport, amenajat în parc. Cu greu îi ghicești vârsta. 

„Am 81 de ani. - Aveți 81 de ani? - Nimeni nu-mi dă această vârstă. În aprilie, de Ziua Cosmonauților, voi împlini 82 de ani. - Ce vă motivează să faceți sport? - Așa... - Toți înțeleg că mișcarea este viață, de aceea trebuie să facem mișcare. Practic în fiecare zi vin pe aici, fac un cerc, dimineața fac gimnastică, de aceea și imaginea se menține, cât de cât, mai tânără. - Legat de mâncare, acordați atenție la produsele pe care le consumați? - Dacă sincer, nu mă limitez la ceva anume, mănânc de toate, dar nu fac excese”.

Este atent la felul în care arată și domnul Alexandru. Ajuns la 71 de ani, vrea să se mențină sănătos cât mai multă vreme. 

„Eu mă plimbu și de-amu e vârsta, trebuie să fac sport. - Pentru sănătate? - Da. - Ieșiți des aici? - În fiecare zi. Vreo două ceasuri. - Cum faceți cu zahărul? - Știți, chiar l-am redus aproape cu totul. Mai pun o linguriță acolo în ceai. Dar cu sarea mai greu, ea dă gust la bucate. Din carne, numai găini. Pe vremuri, umblam peste tot și am mâncat destul salam. M-am săturat deja”.

Adoptarea unui mod sănătos de viață trebuie să înceapă din tinerețe. 

„- Tu de ce ai ieșit la alergat acum? - Pentru că asta este stilul meu de viață, alerg de mic, am făcut fotbal, acum alerg. În aprilie am maraton la București. - De ce lumea se îngrașă? - Alimentația, cred că, și nu vor să facă sport. - Cum controlezi consumul de zahăr? - Cu 2 luni în urmă, împreună cu soția, am început să punem limite de zahăr, fără ciocolate, am luat decizia să mâncăm numai miere. - Cum a fost? - Primele zile - foarte greu. Acum e bine”.

„- Ai grijă la consumul de zahăr? - Eu îl controlez și vreau să-l reduc la 0. În două luni vreau să ajung la 0. - Fizic cum te-ai simțit? - Chiar fain. Zahărul e ca un drog”.

Un studiu, publicat acum cinci ani, arăta că 6 din 10 moldoveni nu practică deloc sportul. Cel mai invocat motiv pentru care îl fac este ca să se simtă bine și sănătos.

25 noiembrie 2024, ora 10:00

În mare parte, inculpații acuzați de trafic de ființe susțin că victimele știau de acasă ce urmau să facă atunci când vor ajunge peste hotare. La fel ne-a spus și Gheorghe Cebanu, condamnat la 17 ani de închisoare pentru că, în perioada anilor 2006-2007, a făcut parte dintr-o rețea care ducea tinere în Federația Rusă, unde erau exploatate sexual. Ancheta, care a dus la condamnarea sa, a pornit de la plângerea unei victime, iar gravitatea faptelor a fost amplificată de faptul că una dintre ele era minoră. 

- Mă numesc Cebanu Gheorghe, am 40 de ani la moment. După finisarea liceului am admis la Academia de Studii Economice, după care, la libertate, m-am ocupat cu antreprenoriatul, într-o oarecare măsură, și deja în anul 2016 am fost condamnat. Aici, în Penitenciar, o perioadă de timp am activat în calitate de dascăl la biserică din incinta Penitenciarului, după care am fost angajat în câmpul muncii și acum, la moment, deja de mai bine de 2 ani de zile, activez ca pontator în secția medicală a Penitenciarului. 

- Ați fost condamnat pentru trafic de ființe umane. 
- Da. 

- Ce v-a făcut pe dumneavoastră și, de fapt, ce v-a determinat să faceți asta? Cum ați ajuns? 
- Poate că determinația au fost mai mulți factori, dintre care anturajul, tinerețea, surplusul de energie, cred că când vrei totul și deodată și poate asta. Acestea cred că au fost și motivele. A fost instantaneu. Cred că, cumva am cunoscut niște prieteni care aveau chestii din astea. Eram tineri, plini de energie, însă energia asta nu a fost îndreptată acolo unde trebuie. Și cred că a fost și motivul financiar în toată chestia.

- Ce metode foloseați pentru a racola acele victime? 
- Metodele nu erau din cele mai sofisticate sau chestii din astea, pentru că nu exista încă internetul, nu exista rețele de socializare. Era face-to-face. Vorbeai eu cu persoana, în 99% din cazuri toți erau de acord. 

- Persoanele erau fete, da? 
- Da. 

- Cum le selectați pe ele? Ce vârstă ele aveau? Vă interesa cum arată, fizicul lor? Ce cunoșteați despre ele? Cine erau victimele, de fapt? 
- Practic, victimele erau cunoștințe mai vechi sau cunoștințe mai noi, despre care știai, practic, cam totul. În cele mai multe cazuri, din familie social vulnerabile, care o duceau greu, toate chestiile astea, care tot aveau nevoie de mijloace financiare. Asta cred că a fost.

- Unde mergeau aceste victime? 
- În Federația Rusă. 

- Cum avea loc, de fapt, această racolare? Vorbeați cu ele, după care vorbeați cu un șef de-a dumneavoastră. Cum ajungeau ele acolo? Dacă îmi puteți spune mai detaliat, vă rog. 
- Nu era chiar atât de sofisticată toată treaba. Vorbeai o săptămână, două, trei, o lună maximum, după care persoana deja începea să aibă încredere în tine. Practic știa unde se duce, știa la ce se duce. Cam, în majoritatea cazurilor, erau de acord cu serviciile care urma să le presteze. Deja pe loc ajungeai, acolo era totul sub control, totul era tot cap la cap. 

- Acolo în Federația Rusă la fel erau moldoveni, da? 
- Erau diferite națiuni, nu numai de moldoveni. 

- Fetele ce vârstă aveau? 
- Practic cam toate aveau majoratul, dar erau și cazuri excepționale, când aveau, nu de exemplu, 17 ani, aproape de 18. 

- Și dumneavoastră duceați o convorbire cu ele, intrau cumva în încredere, știau că au nevoie de bani și ele știau că merg la prostituție? 
- Da.

- Dumneavoastră le spuneați lor că merg la asta? 
- Da, era și normal.

- Erau momente când victimele încercau să vă roage, să nu le mai ajutați cumva? Adică să încetați în genere, să le lăsați în pace? 
- Da, și atunci când cereau faptul acesta, o lăsai în pace, pentru că nu era chestia, nu era într-atât de strict. Actele întotdeauna erau la persoană, telefonul era la persoană, avea liber să circule, avea liber să deplaseze oriunde dorea, așa că putea să plece în orice moment. 

- V-ați gândit vreodată la cum se simt ele? 
- Da, normal. 

- Și ce emoții aveați, ce gânduri aveați atunci? 
- Atunci nu aveam gânduri din astea că poate să simt cumva rău, pentru că, într-adevăr, condițiile în care trăiau și toate chestiile astea nu erau din cele mai rele. Dar cu timpul, având și eu copiii, înțeleg că nu era chiar bine ceea ce făceam eu. Nu era bine deloc. Nu vreau să fie asta o scuză.

- Ce sume de bani ați făcut în acea perioadă pentru exploatarea acestor fete? 
- Sumele erau diferite, în dependență de persoana care presta serviciu. Fiecare persoană avea o sumă anumită, pe care o primea ea, pe care o luam eu de exemplu. 

- Ca de exemplu, ce primea ea și ce primea-ți dumneavoastră? - Numerar? - Da, da, da. - Să vă spun suma chiar? -Da. - 200 de dolari. Pe seară primea ea, 200 de dolari luam eu.

- Câte victime au fost la număr și ce-ați reușit să faceți cu acei bani? Câte victime ați reușit cumva să le duceți acolo? 
- Ca să fie clar, cu acei bani, practic, nu s-a înțeles nimic, pentru că de majoritatea infracțiunilor, când banii vin ușor și vin nu muncit, ei exact așa de ușor și pleacă. Și sens nu prea aduc, nu prea se face. Cu atât mai mult că eu eram tânăr, nu aveam familie, nu aveam chestii. Era motivația și financiară, pentru că banii într-adevăr, mijloace financiare în toată chestia asta, într-adevăr erau multe. Și veneau prea ușor, ca să fie acumulate sau chestii, dar în virtutea vârstei, la această vârstă, cu atâția banii, omul se debusolează. 

- Câte victime atunci aveați? Periodic. Câte erau și le duceați acolo în Rusia? 
- Patru. Dar ca să fie clar, eu nu m-am ocupat cu chestia asta timp îndelungat. Asta a fost de la început. Eu am înțeles că asta nu-i bine. M-am dat în un alt domeniu legal. Deja banii îi făceam pe muncă. Deja aveam spălătorie auto, pe care eu le administram. După care, spălătorie auto deja proprie. 

- Pe atunci vă veneau gândurile că eu într-o zi o să ajung să fiu pedepsit pentru asta? Vă gândeați la asta? Că asta este ilegal tot ceea ce eu fac, asta nu este corect. Și eu o să ajung cândva să... 
- Atunci, la moment, cred că nu. Dar cu timpul, da, eu înțelegeam că ceea ce am făcut este ilegal. Poate cineva o suferit din cauza activității mele, așa spunem. Dar cu timpul, fiind mai înțelept, e clar că deja îți dai bine seama că nu a fost bine ceea ce ai făcut, dar deja nu mai poți întoarce timpul înapoi. Am primit pedeapsa pe care am primit-o și asta e. 

- Ce pedeapsă aveți? - 17 ani. - Dintre care deja sunt câți? - 8. 

- Soția dumneavoastră, nu știu, familia dumneavoastră, a avut de suferit din cauza asta? Ei știau cu ce vă ocupați dumneavoastră? Sau cu ce v-ați ocupat anterior? 
- Practic, da. Știau. Eu am spus asta, nu m-am ascuns, dar cred că au avut de suferit toți. Inclusiv eu. Cred că cea mai tare eu, după aia deja restul. 

- Finalizând liceul, mergând la academie, totuși, ați avut cândva gânduri că, iată să ajungeți să comiteți aceste fapte? 
- Niciodată. 

- Dar ce visuri aveați dumneavoastră? La ce ați visat să deveniți ca mai apoi, iată lucrurile s-au schimbat într-atât de mult ca să ajungeți să faceți trafic de ființe. 
- Visurile au fost mari, chiar începând cu eu am finisat nouă clase în satul de baștină, în satul Ciutulești, raionul Florești, după aia m-am transferat la liceul Ion Creangă din orașul Florești, pe care l-am finisat și l-am finisat cu succes. Timp de trei ani de zile am activat drept în calitate de președinte a Clubului Național adolescenților din noua generație. Și chiar lucram conlucram cu organizația La strada, care are treabă cu toată chestia, cu traficul și cu toate chestiile astea. Am lucrat cu voluntarii de la Corpul Păcii. Aveam visuri mari... să finisez. Întotdeauna cumva am fost înclinat în chestia cu antreprenoriatul de asta și m-am dus la economie, la relații economice internaționale. 

- Și ați finalizat studiile acolo? 
- Acolo nu ne-am finalizat. A părut deja chestiile astea.

- V-ați gândit că cineva din aceste fete pe care le recolați o să meargă și o să vă denunțe? 
- Nu, nu m-am gândit. Și normal că nu m-am gândit, dar în final așa s-a primit. 

- Dar ce vă spuneau acele fete? Ele erau din familii vulnerabile. Chiar într-atât de mult erau de acord să meargă la prostituție în Rusia? 
- Mult face și convingerea. Când îi povesteai despre faptul unde merge, nu mai era chiar pur realitatea, era mai înfrumusețat, era mai... Dar, da, și aceste fete care pleacă să presteze astfel de servicii, și ele tot sunt diferite. Unele din ele merg de bunăvoie, altele mai tărăgănează, altele văd care-i chestia, vin acasă și nu mai uită din tot ce au trecut și în orice moment poți să se întoarcă înapoi și să se mai ocupe cu chestiile date.

- Care sunt garanțiile că, atunci când veți ieși din închisoare, nu vă veți mai reapuca de astfel de lucruri? 
- Pentru mine garanțiile sunt 100% că nu voi face așa ceva. Pentru pedeapsa mea care am primit-o, un om normal își dă seama că nu e bine și normal că nu mai vrei să te mai întorci odată să treci prin tot calvarul și prin toate drumurile astea. Și la moment, câștig un ban, poate mai puțin, dar cinstit. Și asta voi face și când voi fi la libertate.

 - Așteptați libertate? 
- Desigur. 

- Copiii vin, vă vizitează? 
- Când erau mai mici, veneau, dar acum copiii cresc și eu nu prea vreau ca ei să treacă emoții de astea când vin și văd toate chestiile. Nu vreau asta. 

- Cu soția comunicați? 
- Da, comunicăm. Ajut familia cu ce pot. 

- Dacă v-ați întoarce în acea perioadă, ce ați face? Iată, deja fiind condamnat. 
- Nu m-aș ocupa niciodată în viață cu așa ceva. Și aș sfătui la alții să nu mai facă. - Vă pare rău? - Da, desigur. Desigur. De asta îndemn toată lumea să fie precaută la toate chestiile astea. Să nu aibă încredere în persoane care măcar adie la chestii de trafic și de toate chestiile astea. 

- Ce vreți să faceți și cu ce vreți să vă ocupați atunci când deja o să plecați din închisoare? 
- Să muncesc, să recuperez tot timpul pe care l-am stat aici.

Un reportaj realizat de Gabriela Ursu
Imagini și montaj de Vlad Glinjan