O masă caldă poate aduce fericire și zâmbete pe chipurile celor nevoiași. Astăzi, am întâlnit peste 100 de bătrâni care au venit să ia prânzul de la una din cantinele sociale din Chișinău. Împovărați de griji și neajunsuri, bătrânii ne-au spus că hrana pe care o primesc aici îi ajută să supraviețuiască. Asta pentru că pensia, care în majoritatea cazurilor, nu depășește trei mii de lei, abia le ajunge pentru comodități și medicamente.
Galina Gardan are 75 de ani. Femeia a lucrat în sistemul medical mai bine de 30 de ani, iar acum locuiește singură. Spune că pentru munca sa din toți acești ani, acum primește o pensie de 2600 de lei, care abia de îi ajung pentru facturi și medicamente, iar hrana care i se oferă aici este o mare salvare pentru ea.
„Foarte gustoasă și mă bucur tare deoarece este un ajutor foarte mare și o economie mare pentru mine, dacă nu ar fi această mâncare nu știu cum m-aș descurca și cum aș exista.”
În aceeași situație s-au pomenit și alți semeni de-ai săi. Chiar dacă au muncit din greu toată viața, la bătrânețe au rămas singuri și neajutorați. De hrană au nevoie zilnic, iar cantina socială le oferă acel prânz cald care îi ajută să supraviețuiască, iar pentru asta fiecare bătrân este recunoscător.
A decedat și copii nu am avut, sunt singuratic, toată viața am fost și sunt nevoit să vin aici unde ni se oferă mâncare gustoasă, la timp. Mă ajută mult și nu doar pe mine, cred că pe toți”
Soția a decedat, este în ceruri, iar eu sunt singur. Uneori eram sătul, dar alteori flămând. De când am începu să vin aici totul este bine, ne dau mâncare și nu mai îndur foamea.”
„Uneori ne mai și alintă cu salam gustos, cu turte duci, mere.„
De prânzuri calde beneficiază persoanele care au peste 70 de ani și care locuiesc singure și au o pensie mai mică de 3000 de lei. Maria Botnariuc este coordonatoarea cantinei sociale Regina Pacis de peste 13 ani, în tot acest timp, femeia spune că a reușit să interacționeze cu fiecare beneficiar, le cunoaște poveștile de viață, dar și greutățile cu care se confruntă zilnic.
„La cantină ajung doar oamenii care sunt într-o situație dificilă, oameni singuratici, oameni în etate, oameni care au venituri foarte mici. Îi cunosc pe fiecare în parte, dacă este un număr mare, pot să greșesc ceva, dar repede îmi aduc aminte numele, familia, de unde vine, ce studii ale, unde a activat.”
Zilnic, aproximativ 200 de persoane primesc mese calde la cantina socială. Numărul lor ar putea crește, dacă mai multă lume ar sprijini cauza financiar, susțin reprezentanții fundației.
„Aceste prânzuri le putem pregăti datorită donatorilor, dar și persoanelor care sunt mereu alături de noi. Înainte de Paște, cantina noastră, tradițional, pregătește pachete consistente pentru toți bătrânii din cadrul cantinei sociale și în acest sens rugăm oamenii să se alăture cauzei noastre, fie să ne contacteze, fie prin intermediul mecanismului de două procente, dacă sunt persoane fizice angajate în câmpul muncii, pot redirecționa aceste două procente pentru cauza noastră.”
Cantina Socială „Papa Francisc” își are începuturile încă în anul 2003, când a fost deschis proiectul „Punctele de distribuție a prânzurilor calde”. În baza acestora, în 2011 a fost deschisă cantina socială propriu-zisă. De la începuturile sale și până astăzi, cantina a distribuit sute de mii de prânzuri nevoiașilor din Chișinău.