Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat cu Institutul pentru Raportarea Războiului și Păcii (IWPR), au organizat, în perioada 22-23 februarie 2024, un atelier de lucru în cadrul proiectului #JustițiePentruMoldova.
Scopul evenimentului a fost să ofere instruire și sprijin jurnaliștilor și profesioniștilor din domeniul dreptului pentru investigațiile independente ale corupției la nivel înalt și verificări ale integrității actorilor din domeniul justiției.
„Implicarea în cadrul atelierului de lucru a fost arhi-util pentru mine. În special din perspectiva împărtășirii informației de către experții internaționali, care au o experiență vastă și bună în efectuarea a astfel de exerciții”, a spus avocatul Victor Calac.
În cadrul atelierului, participanții au beneficiat de o instruire personalizată, axată pe tehnici, metode și instrumente esențiale în efectuarea verificărilor de integritate în sectorul justiției.
Experții internaționali au adus în discuții subiecte precum procesul de verificare a integrității, analiza fluxurilor financiare și utilizarea eficientă a instrumentelor de căutare a informațiilor.
„Pentru mine a fost foarte interesant acest mod de calcul a veniturilor și cheltuielilor judecătorilor, pentru că sunt anumite aspecte la care nu atrăgeam până acum atenția, iar acum o să fie mult mai clar în elaborarea documentărilor și investigațiilor”, a spus jurnalista Marcela Zămosteanu.
Prin intermediul prezentărilor interactive, discuțiilor și lucrului în grup, participanții au avut oportunitatea de a aplica direct cunoștințele dobândite în practică.
„Consider că coeziunea dintre jurnaliști și investigatorii vetting este foarte importantă din perspectiva faptului că jurnaliștii, uneori, pot avea acces la mai multe secrete. Însă, juriștii, pot aceste secrete să le pună bine pe hârtie, prin prisma legii”, a menționat avocatul Victor Calac.
„Cu siguranță, noi la RISE documentăm judecătorii și procurorii înainte să înceapă procesul de vetting. De aceea, această informație o să-mi prindă foarte bine în investigațiile pe care o să le facem în continuare”, a declarat jurnalista Marcela Zămosteanu.
La final, toți cei prezenți la atelier s-au ales cu certificate de participare. Toate instrumentele de instruire au fost integrate într-un Ghid al programului, oferind resurse valoroase și ghidare pentru cei implicați în lupta împotriva corupției. Ghidul este disponibil în limbile Română și Engleză pe pagina web IPRE.
Acest video a fost realizat în cadrul proiectului „Asigurarea integrității, eficienței și independenței sistemului de justiție din Moldova – #JustițiePentruMoldova, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația Soros Moldova. Acest material a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a IPRE. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod necesar punctul de vedere al Uniunii Europene.