Numărul copiilor săraci a fost în creștere, în anul 2022. În sate, patru din 10 copii duc un trai marcat de lipsuri. Cum a fost fenomenul anul trecut, vom afla peste o lună, atunci când Biroul Național de Statistică va prezenta datele noi. Atunci când vorbim de sărăcie, nu avem în vedere doar acei copii care mor de foame. De obicei, sărăcia are mai multe fețe. În timp ce procentul copiilor nevoiași s-a majorat, intervențiile și alocațiile din partea statului reușesc să reducă din fenomen cu doar cinci la sută.
Dincolo de aceste cifre, o copilărie săracă poate avea consecințe pe tot parcursul vieții, de aceea este necesar de a rupe acest lanț vicios cât mai devreme. Săptămâna aceasta, dar și până la ea, am discutat cu mai multe familii care o duc greu. În mare parte, am descoperit familii care duc o luptă aprigă pentru a oferi copiilor un trai mai bun. Dar am întâlnit și din cei care s-au resemnat.
În raionul Călărași, ca de altfel ca și în alte raioane din țară, sărăcia amenință tot mai mult familiile nevoiașe. În această categorie se află și Oxana, o mamă a trei copii, din satul Buda, care cu greu reușește să se mențină pe linia de plutire. Băiatul cel mai mare al familiei, deși are probleme de sănătate, reușește să meargă și la muncă.
„El e bolnăvior. Îi primesc pensie, dar e până la 18 ani, dar după 18 ani trebuie să-l trec după dânsul, că nu are dreptul. - Dar cum se descurcă la lucru? - Se duce cu băieții liniștit, n-am... Îl sun, mă sună, mamă ce faci? Nam așa probleme să-mi umble copii pe drumuri. - E greu? - Dacă dau numai doi din mână, e greu. Lucrez și eu la o femeie aici în sat”.
Oxana împreună cu soțul și copiii au locuit, până acum câțiva ani, la părinții ei. Casa în care sunt acum au primit-o în dar.
„Am îngrijit de un om bolnav și am îngrijit de dânsul până a decedat. Și au venit oamenii ceia și și-au făcut o pomană, au zic că nu vor să o lase așa, au scris-o pe noi, că am îngrijit de dânsul, au zis să avem grijă la cimitir, să-i facem oleacă de praznic”.
Chiar dacă problemele lor cu banii sunt destul de mari și abia se descurcă de la o lună la alta, Oxana nu s-a gândit niciodată să-și țină copiii acasă sau să îi trimită la muncă, în detrimentul studiilor. A înțeles că școala e singura lor salvare.
„- Dacă Doamne ferește ceva să se îmbolnăvească, îi lăsam acasă, sunam la școală, la grădiniță, da așa, ca să șadă copilul acasă, niciodată. Nu a fost copilul acasă șă-mi șadă mie, îl fugărim la școală, nu-i lăsam acasă eu, deloc. Eu n-aveam răbdare cu dânșii să se ducă acasă la școală. - Dar le place să-nvețe? - E, cam greu, nu vrea să-nvețe, dar măcar să fie la școală acolo, nu să șadă acasă. - Dar de ce nu vor să învețe? - Cum, cel mai mititel învață”.
Pe timpul iernii, soțul ei nu a lucrat. Deoarece lucrează în construcții, lucrările au înghețat și ele. Ca să treacă de iarnă cu bine, a fost nevoită să cumpere pe datorie de la magazin, pentru ca mai apoi să întoarcă banii. Ne-a spus că ea nu se simte bine când face asta și încearcă să întoarcă datoriile cât poate de repede. Dacă ar putea întoarce timpul, ce ar schimba în viața ei?, am întrebat-o.
„Nu știu ce să schimb, de-amu mergem și noi înainte așa cum o să fie. - Că așa s-a întâmplat să fie, da? - Da, de-amu ce să faci? Greu, ușor, mergem înainte. Noi părinții trebuie să-i ridicăm oleacă. Dacă ai să te lași moale, apoi. Nu vreau eu să-mi umble copilul pe toate drumurile, vreau să fie spălat, curat, iacă a venit de la școală trebuie să-i pregătești mâncarea. Nu au fost niciodată la mine așa”.
Și ea se duce la muncă ori de câte ori poate, dar îngrijirea familiei îi fură cel mai mult timp.
„Statul cu ce, n-am avut eu așa. Parcă mai dădeau, o dată nu mai țin minte, ne-au mai dat așa la băiatul ăsta câte un ajutor, dar așa nu, nu prea. Pe cadouri băietului îi dă 800 de lei, dar așa. Ca să primesc ajutor social, nu primesc, trebuie să te duci la birjă, dar birja nu pot lăsa copilul acasă, ba una, ba alta. Mă duc și eu când mă cheamă ba unul, ba altul. - În sat aici? - Da, da, dar nu prea mă duc eu așa să zic că mă duc cu ziua prin sat. Am griji, copiii, cu mâncare, cu spalat. Iaca el lucrează mai mult, dar eu. - Soțul? - Da”.
Crește și câteva animale pe lângă casă, are niște păsări și o capră, care tocmai a adus pe lume un ied. Cu ele se descurcă și-și mai întreține familia. Se ocupă și de grădină, plantând răsaduri pentru a avea legume de consum pentru tot restul anului. Ne-a mărturisit că băieții au o pasiune pentru sport și vor să participe la o tabără de vară.
„Îi place futbolul, vrea să-l dau la școală, dar care școală, că acum e peste tot scump. Au zis că măcar pe vară. - Unde, la Chișinău? - La fotbaliștii ăștia cu mingea, cu... - Pai da, dar unde, la Călărași sau la Chișinău? - La Călărași, nu știu, iaca am zis să mă duc să întreb, măcar în vacanța asta de vară să văd. Au zis că tare vor dar o să văd, încă n-am ajuns până la vară. - Dar câți ani aveți? - Cine eu? 38 de ani am”.
Vulnerabilă este și familia Vioricăi, o femeie care a rămas singură cu trei copii după ce soțul a plecat la muncă peste hotare și nu s-a mai întors. Acum, a rămas singura care muncește pentru a-și crește copiii. Și nu îi e deloc ușor, mai ales că nu a fost deloc la școală și nu are nicio pregătire.
„Cu ziua ocazional. Carte nu știu, n-am învățat la școală, patru clase am făcut. Și lucrez cu ziua ocazional când îmi pică. Acum primăvare nu-i de lucru cu ziua, mai strâng urzică, leurdă din pădure, vând, le hrănesc. - Dar reușiți să vindeți, sunt cumpărători? Sunt cumpărători, bogdaproste. Câteodată mai nimerești, câteodată nu nimerești. Dar bogdaproste, de cheltuială facem. De cumpărat cine știe ce, nu, dar măcar ce-o da Dumnezeu. Iacă cum trăim”.
„- Și copilașii merg la școală? - Da, merg la școală, regulat, nu lipsesc. Dacă sunt răciți sau dacă nu avem probleme, ori poate să rupt încălțăminte, ori poate ceva, dar așa, merg la școală. - Acum sunt toate scumpe, și încălțămintea și restul. - Și toți celea. - Și cum vă descurcați? - Iacă așa. - Cine face bani în locul dumneavoastră? - Eu. - Singurică sunteți? - Da. Eu. - Și cum vă descurcați? - Iaca așa, 300 de lei ziua, lucrez, mă mai duc pe la biserică. - Dar nu reușiți să faceți în fiecare zi 300 de lei, nu? - Nu. Când pică de lucru, lucrez, dacă nu pică de lucru, răbdăm. - Și cu curentul? - Nu plătim poate luna viitoare, iacă așa. Da, dacă nu-i de unde, eu ce să fac? Vara e ușor, oleacă mai ușor, mai mă duc, mai lucrez cu ziua la grădină. Dacă nu știu carte, în lucru să mă duc, numai servitoare”.
Spune că și-ar dori să meargă mai departe la lucru, în oraș, pentru a câștiga mai mulți bani pentru cele necesare, dar are copii mici și nu are cu cine să îi lase deocamdată.
„- Deci m-aș duce mai departe, dar n-am cu cine lăsa copiii să mă duc mai departe la lucru. Dar așa să-mi pierd copiii. Băiatul are 11 ani, învață la școală și învață bine. Iacă al doilea e în clasa întâia, dar așa de bine învață, că e într-o clasă cu doamna Natașa. Și învață toți copiii. Și asta iaca am dat-o la grădiniță. - Foarte bine că învață, le place la școală. - Da, de mititei îi dau, de la 3 ani îi dau la grădiniță. Chiar fata asta care e la școală, de la 2 ani am dat-o, că nu putem să mă duc la lucru să lucrez. Și iaca așa îi hrănesc, mă întrețin. Uitați-vă, când ajunge să mai faci, când ajunge să nu mai faci, n-am ce să zic, măi, mă ajută lumea. Mă ajută, iaca un țol, că-i beton tot pe jos și răcesc repede. Mi-o mai pus iaca, sticlo-pachet, ușile, ferestrele, nu eu le-am pus. Dacă pot, dacă aș reuși, vreau să învăț macar cât de puțin, macar băietul dacă îmi va ajuta. - Dar vrea să meargă la Călărași, la Chișinău mai departe, adică vrea să învețe? - Da. Numai că când ajungi la liceu, la colegiile astea, știți de-amu, cam bate buzunarul și n-am cu ce să le dau mai departe”.
Pentru că este mai tot timpul acasă, muncește cu pasiune în grădină. Spune că orice palmă de pământ este o sursă ce poate aduce hrană pentru familia ei.
„Dar dacă n-am să pun în grădină, ce o să mănânc cu copiii? Iaca cu de la ploi nu pot, dar trebuie de adus vecinul cu motobloc și dă, dau 200 de lei ori mă duc o zi la dânsul la lucru, și-l ajut la prășit ori la pus în pământ, că ei îs bătrâni și au motobloc dar n-are cine să le ajute. Și vin și mă ajută și îmi dă cu motoblocul, pun ceapă, cartoafe, fasole, câte puțin din toate, răsad. Când te scoli dimineața și ajungi în grădină și iei, nu mai fugi la piață. Că uneori este, dar uneori nu-i. Nu mai am pământ, ăsta ce vedeți în ogradă. Dacă aș avea mai mult. - Dar cred că vă ajunge. - Bogdaproste, de atâta. 8 „sotce” am împreună cu tot cu casă, tot”.
Până la trei ani ai fetiței a primit și ajutor social, dar acum nu mai are parte de el. Ar vrea să lucreze la croitorie, în Călărași, dar din cauză că nu știe să citească sau să scrie, consideră că nu va reuși. Acum merge prin pădure și culege din cele oferite de natură, pe care le vinde pentru câțiva bănuți în plus. E bucuroasă că poate să învețe alfabetul odată cu copiii.
„- Eu de la copii dacă vreți să mă credeți, mai știu o leacă alfabetul, cu dânșii, bogdaproste. Oleacă am început să învăț, cu dânsei, dar e greu. Cu ziua merg, iaca aștept amuș, în luna lui aprilie, mai, se începe cu ziua. Răsăditul, prășitul, la vie, și iaca mă duc cu ziua. - Dacă v-ați întoarce în timp acum, ce-ați schimba dumneavoastră? - M-aș duce la școală. - Ăsta e cel mai mare regret? - Da, că n-am fost la școală să știu carte, să pot să văd altă viață. De-amu îi târziu. - Să puteți să vă angajați undeva? - Dacă știi carte, ești om în ziua de azi, dacă nu știi carte, cam se râd toți. Asta-i”.
Autoritățile locale cunosc situația acestor familii și le trec pragul des, ne dă asigurări primarul comunei.
„Cu ajutorul asistentului social monitorizăm situația, și întotdeauna mergem cu vizite la domiciliu și analizăm situația unde este nevoie. Ei primesc ajutoare sociale de la Călărași, dar depinde de situație, care vor să muncească, care nu vor să muncească. Mama sau tata dacă nu au statut ocupațional, nu li se oferă ajutor social”, a spus primarul comunei Buda, Tatiana Timofte.
Cu implicarea primăriei, o familie cu 9 copii a reușit să se mute în casă nouă.
„Când am descoperit familia asta, trăiau în Ursari, într-o cameră 2 pe 2, copiii cei nou-născuți erau puși într-o laiță așa, atârnată de pod. Ne-am implicat cu asistența socială din Călărași, asistența socială de pe loc și i-am procurat casă aici, pe teritoriu satului”.
Primarul consideră că cea mai comună piedică, de care se lovesc aceste familii în a avea un trai decent, este lipsa studiilor. Unii nu au terminat gimnaziul sau clasele primare, pe când alții nu au trecut deloc pe la școală.
Într-un alt sat, am descoperit povestea Iuliei. Era acasă alături de cei trei copii, cel mai mic având doar 6 luni. Casa a aparținut părinților și trebuie reparată. Singurul care lucrează din familie este soțul ei. Trăiesc greu, cu venituri modeste, într-o casă în care vântul le bate prin ferestre, dar chiar și așa spune că are tot ce-i trebuie.
„Nu prea bine, dar mă descurc încet, încet. - Cum ați trecut de iarnă? - Bine. - Vă încălziți cu lemne? - Da”.
Iulia nu a mai continuat să învețe. După absolvirea a 9 clase, s-a oprit. Și-ar fi dorit să continue, dar problemele ei de sănătate au împiedicat-o.
„9 clase am. - Și de ce nu te-ai dus mai departe? - Am mai mers un an de zile la Călărași, atât. Nu am mai putut mai departe. - Dar soțul? - Soțul nu știu”.
Ca în multe alte sate, gospodăria Iuliei nu are acces la apă potabilă, la canalizare. Respectiv, copiii sunt nevoiți să meargă la toaleta din curte și să se spele în lighean.
„- Nu aveți baie înauntru, nu? Mergeți afară la toaletă? - Da. - Și cum te descurci cu ei să îi speli, să... - Mă mai ajută Valerica, fiecare are tazul lui. Îi pun în taz și îi spăl”.
Fiind cea mai mare dintre frați, Valerica este de ajutor. Ne asigură că-i place mult școala, chiar dacă este abia în clasa 1.
„- Ce-ți place ție cel mai mult la scoală? Îți place matematica? - Da. - Ești primul om pe care îl aud că îi place matematica. Ia, ce ai scris tu astăzi la matematică? - Mi-a dat exercițiul trei. - Și ai răspuns, ai rezolvat sau asta e tema pentru acasă? - Da, e tema pentru acasă, asta și gata. - Ce temă mai ai? Asta e limba română? - Abecedarul. - Ce literă ai învățat? - Am de scris poezia asta acasă. - Nu vrei să mi-o citești și mie? - Nu. - de ce? - Nu vreau!”
De la asistenta socială din localitate, am aflat că familia este la evidența autorităților locale și beneficiază de sprijin. Funcționara a descris-o ca fiind o familie care încearcă să iasă din această situație grea și să le ofere copiilor un viitor mai bun.
„Au beneficiat de unele ajutoare care au venit din partea asistenței sociale, șiau cumpărat câteva materiale de construcție, foi de ardezie, lemn. - Și-au construit singuri acolo? - Au renovat o anexă a locuinței pentru a fi locuibilă”.
Există însă și familii cu care este mai dificil de lucrat, deoarece refuză orice conlucrare cu autoritățile locale.
„Încercăm, ce ține de noi să facem tot posibilul ca să depășească. Dacă familia merge la conlucrare este și rezultat, dacă nu vrea să conlucreze cu asistentul social și APL-ul, atunci problema e mai dificilă”.
Un reportaj de Constantin Niculae
Imagine de Vlad Glinjan
Montaj de Constantin Niculae