Criza de medici stomatologi în sate se răsfrânge asupra sănătății dentare, inclusiv a copiilor. Unii sunt nevoiți să se deplaseze la zeci de kilometri pentru a fi consultați de specialiști. Pentru a reduce din această discrepanță, începând cu anul 2018, echipe mobile formate din medici stomatologi merg prin localitățile din țară și verifică starea danturii la copii, chiar și la cei de grădiniță. Cea mai comună problemă, întâlnită în rândul copiilor, este caria dentară și consecințele ei.
Viorica, o elevă din clasa a II-a din Micleușeni, a ieșit zâmbitoare din cabinetul stomatologic improvizat într-o autospecială. Medicul nu a găsit probleme la dantura ei, fapt ce demonstrează că este bine îngrijită. Însă, astfel de cazuri sunt, mai degrabă, o excepție, ne spune stomatologul Alexandru Brițchi, unul dintre specialiștii Policlinicii stomatologice republicane, care se deplasează prin localități pentru a oferi tuturor copiilor consultații medicale profesioniste.
„Policlinica stomatologică republicană Des întâlnim localități unde centrul raional este la 40 de kilometri, copiii toți trăiesc cu buneii care nu atrag suficientă atenție. Copiii nici periuțe nu au acasă. Iată aici este problema”.
Timp de o săptămână, echipele de medici reușesc să consulte peste 400 de copii, atât elevi, cât și de grădiniță.
În satul Micleușeni, consultațiile au fost planificate pentru trei zile. Aici sunt circa 170 de elevi și 60 de copii care merg la grădiniță. Pentru a fi consultați, părinții trebuie să-și dea acordul în scris. Aproape toți au fost de acord, dar au fost și din cei care s-au opus, ne spune medicul școlii.
„Când copiii au urgențe medicale, ce fac ei? Cu dinții. Unde vă duceți? - La privat sau la Strășeni, la oraș. - Ar fi nevoie de un medic stomatolog în sat? - Numaidecât”, a zis medicul Eugen Luca.
„Atât în sate, cât și în orașe, problema principala este caria și complicațiile ei. Observăm în clasa a 3-a carii în dinți permanenți. Nu e problema părinților, dar a faptului că nu sunt medici stomatologi în sate. Găsim și la 5 ani, copii cu primele măseluțe permanente, deja rupte. El rămâne pe toată viața. Noi punem accent pe molarii permanenți”, a spus medicul stomatolog, Alexandru Brițchi.
Controalele scot la iveală și probleme grave de sănătate la copii.
„Am depistat doi copii cu deficiență de palat dur. Ca să înțelegeți, palatul dur lipsea. Cavitatea bucală comunică cu cavitatea nazală, ceea ce este inacceptabil. Acest lucru se operează. Ei s-au acomodat. Aceste situații ne-au bulversat. Dar anunțăm policlinica, însă ne dăm seama că părinții nu sunt cooperanți”.
În localitatea Micleușeni nu există un medic stomatolog, de altfel ca în multe alte sate din țară. În schimb există un centru de sănătate, iar pentru urgențe oamenii apelează la serviciul 112. Am discutat cu asistenta socială și despre situația copiilor care cresc în familii nevoiașe. Ne-a spus că sunt câteva familii din categoria social-vulnerabilă, însă copiii merg la școală ori grădiniță. Părinții sunt susținuți cu diferite ajutoare. De sărbători, se fac diferite campanii pentru strângere de fonduri sau cadouri.
„Cât nu am duce noi un lucru explicativ, cât nu s-ar implica vecinii, rudele, ar încerca să-i învețe a trăi frumos, nu merge. Sperăm că se vor drege lucrurile. - Vorbind de aceste ajutoare: cum vă asigurați că se duc anume pentru a îmbunătăți condițiile de trai pentru copii și nu se duc în altă parte. - Atât doamna primar, cât și eu, monitorizăm foarte atent cum ajung banii si cum se cheltuie. Mergem pe la gospodărie, explicăm că nu cad din cer, cetățenii parcă înțeleg și mulțumesc pentru binefacere. Dacă sprijin personal, merg pe la familiile care simt că ar putea fi cheltuiți în alte scopuri, îi ajut să procure, fac raportul de cheltuirile a banilor”, a spus asistentul social din sat.
Larisa este mama a trei fetițe, cea mai mică având doar o lună de când a venit pe lume. Familia ei la fel se află în vizorul autorităților.
„Eu stau acasă cu nou-născutul, soțul lucrează cu ziua, când și cum. Un pic e greu, cum vă apreciați situația? - Binișor. Adică nu e că nu avem bani, să nu avem ce mânca, sunt unele nuanțe, dar e binișor. Nu avem apă trasă, WC-ul clar că e afară, când o să putem, om face noi”.
Tânăra mamă și-ar dori să lucreze, dar cât fetița este mică nu poate.
„Aștept să crească bebelușul, până la 2-3 ani, să dau la grădiniță. Voi vedea dacă găsesc ceva oficial sau mă duc cu ziua”.
Conform datelor Ministerului Muncii și Protecţiei Sociale, la sfârșitul anului 2022, la evidenţă erau circa 13,2 mii de copii aflați în situații de risc. Aproape 70 la sută dintre aceștia sunt din mediul rural.
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan