În urma căderii fragmentelor de dronă, în satul Etulia Nouă din raionul Vulcănești, s-a constatat că nu există exploziv și zona respectivă nu prezintă niciun risc pentru comunitate. Anunțul a fost făcut de către Poliția de Frontieră.
Totodată, zona în care au fost depistate fragmentele de dronă a fost complet curățată.
„Autoritățile competente au luat toate măsurile necesare pentru a proteja localitatea Etulia Nouă, din raionul Vulcănești, în urma descoperirii la aproximativ 5 km de localitate a resturilor de dronă pe data de 17 februarie 2024”, transmite Poliția de Frontieră.
TV8.md reamintește că pe 17 februarie, mai multe fragmente de dronă au fost găsite în zona de frontieră moldo-ucraineană. Potrivit Poliției de Frontieră, fragmentele au fost identificate în jurul orei 16:40, în apropierea localității Etulia Nouă, raionul Vulcănești.
pe 11 februarie, fragmente de dronă au fost descoperite la Etulia, raionul Vulcănești, de către o echipă a poliției de frontieră. Imediat, zona a fost securizată, iar fragmentele ridicate și trimise la expertiză. Poliția mai precizează că în urma unor discuții pe care le-au avut autoritățile de la noi cu cele ucrainene, s-a stabilit că Ismail, de la hotar cu Republica Moldova, a fost atacat cu drone. Astfel, ucrainenii susțin că cel mai probabil resturile de dronă au ajuns la Etulia după ce apărarea antiaeriană a doborât mai multe Shahed-uri.
Incidentul a ajuns și în atenția președintei Maia Sandu. „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei lovește aproape de casă în Moldova - din nou. Descoperirea resturilor de drone Shahed în sudul Moldovei servește astăzi ca un alt memento dur al realității sumbre cu care ne confruntăm. Agresiunea Rusiei pune în pericol întregul continent. Sprijinul pentru Ucraina trebuie să continue”, a scris șefa statului pe platforma X. Mesaje similare au mai avut premierul Dorin Recean, dar și ministrul de Externe, Mihai Popșoi.
În cei aproape doi ani de război la hotar, rachete rusești au survolat de mai multe ori spațiul aerian al Republicii Moldova în drumul lor spre ținte din Ucraina. S-a întâmplat ca luptele aeriene să aducă și fragmente de rachete în localități de la hotar. Primul incident a avut loc în noiembrie 2022, în satul Naslavcea, din raionul Ocnița, iar în septembrie anul trecut o încărcătură cu explozibil a căzut într-un lac de la Hîrbovăț, raionul Anenii Noi.