Se apropie data de nouă mai, o zi care ne amintește despre amprenta profundă care a pus-o cel De-al Doilea Război Mondial asupra întregii omeniri. Astăzi în cadrul unui eveniment, a fost prezentat filmul documentar „Războiul este suferință” , care a pus în prim plan mărturiile cutremurătoare a celor care au trăit drama războiului. Sunt lecții pentru prezent și viitor. Chiar dacă societatea noastră este divizată în două tabere atunci când vine vorba despre semnificația acestei zile, experții ne spun cu este corect să marcăm ziua de nouă mai.
Este filmul groazei, prin care au trecut mulți bunici și străbunici de-ai noștri, în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Sunt încercați și astăzi de amintirile acelor atrocități, iar mărturiile cutremurătoare ale celor care au avut norocul să se întoarcă vii de pe câmpul de luptă, au fost aduse în prim plan, în cadrul unei proiecții de film documentar, intitulat „Războiul este suferință.” Puțini dintre cei care și-au depănat amintirile dureroase au prins lansarea filmului.
„Este greu, foarte greu, nu puteam să las tunul, imediat trebuie să mă uit în dreaptă , stânga ca să pot să-mi ascund capul”.
„Este foarte greu să uiți acele momente. Ziua bombardau, de fapt ziua nu pre, dar noapte, la ora 12 trebuia să fugim să ne ascundem”.
„Toată noaptea săpam, ziua nu puteam ridica capul pentru că lunetiștii împușcau. A început să plouă cu lapoviță și apa a început să se scurgă, era până la genunchi, mai era și ger”.
„Mulțumesc că am ajuns la anii aceștia, de vârsta mea nu mai este nimeni în viață”.
„Am mâncat tescovină și urzici și măduvă de la floarea soarelui”.
Mulți dintre cei care au luptat, au rămas marcați profund nu doar pentru întreaga viață, ci pentru generații întregi înainte. Și nu pentru că au ieșit de acolo învingători sau învinși, ci pentru că, posibil, au curmat vieți.
„Bunelu a ajuns până la Berlin, dar nu s-a întors ca învingător, el niciodată nu ne povestea nouă că a fost un învingător, întotdeauna își amintea cu lacrimi de scenele dureroase, groaznice din timpul războiului și întotdeauna spunea: Doamne iartă-mă dacă am omorât pe cineva”.
Iar blestemul războiului nu s-a oprit aici pentru Ludmila Popovici.
„Războiul a continuat să mă urmărească deoarece m-am căsătorit cu un veteran de război din Afganistan și pot să vă spun că a suferit și suferă toată viața de acel sindrom post traumatic care ăi urmărește aproape pe toți veteranii de război”.
Astfel, istoricii, experți în psihologie și reprezentanții societății civile au reiterat faptul că războiul nu poate fi marcat cu triumf, deoarece este o dramă teribilă atât pentru învingători, cât și pentru cei învinși.
„Datorită victoriei comune a societății națiunilor unite, unde uniunea sovietică era o parte componentă. Datorită acestei victorii noi putem să vorbim despre Uniunea Europeană . Este un prilej să combinăm ambele evenimente, să nu ne divizăm, să ne unim și să ne bucurăm că trăim în pace”.
„Nu putem să le interzicem oamenilor , dacă ei consideră că războiul s-a finisat pe opt spre nouă mai, au dreptul să oi facă, important este cum fac acest lucru, putem să comemorăm victimele care au pierit în acest război, pentru că războiul asta înseamnă să comemorăm, să aprindem o lumânare, nu să sărbătorim”.
Societatea continuă, însă, să fie divizată atunci când vine vorba despre semnificația zilei de 9 mai. Dacă unii spun că vor sărbători Ziua Victoriei, alții susțin că vor marca ziua Europei.
Cel de-al Doilea Război Mondial a durat aproape șase ani și a curmat viețile a peste 60 de milioane de oameni din întreaga lume. În prezent, în Republica Moldova, au rămas în viață mai puțin de 150 de veterani din cel de-al Doilea Război Mondial.
