Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina dacă aceasta refuză termenii vreunui acord de pace convenit de Rusia și SUA. Declarația a fost făcută de șefa diplomației europene Kaja Kallas, scrie adevarul.ro.
„Orice acord încheiat pe la spatele nostru nu va funcționa, orice acord va avea de asemenea nevoie de participarea Ucrainei și a Europei”, a spus Kaja Kallas în fața presei, la sosirea la sediul NATO la o reuniune a miniștrilor apărării ai Alianței.
De asemenea, nu este o tactică bună să se cedeze în fața Rusiei chiar înainte ca negocierile să înceapă, a continuat ea, referindu-se la declarațiile șefului Pentagonului, Pete Hegseth, care a considerat nerealiste aderarea Ucrainei la NATO și revenirea acestei țări la granițele de dinainte de 2014, anul când Rusia a anexat Crimeea și separatiștii proruși din estul Ucrainei au lansat primul conflict armat.
Această „strategie a concilierii” cu Rusia „nu funcționează”, a mai susținut Kallas, care a făcut o paralelă cu acordurile de la München din 1938, prin care francezii, italienii și britanicii au acceptat anexarea unei părți a Cehoslovaciei de către Germania nazistă.
Kaja Kallas a avut joi mai devreme o întâlnire cu ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov. Acesta „m-a asigurat că ucrainenii rămân fermi și nu vor renunța nici la libertatea și nici la teritoriile lor”, a transmis după această întâlnire șefa diplomației UE.
Președinții Donald Trump și Vladimir Putin au avut miercuri prima lor convorbire telefonică oficială după învestirea noului președinte american și au anunțat că au convenit inițierea negocierilor pentru încetarea războiului în Ucraina.
Președintele Donald Trump a discutat apoi și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând că l-a informat pe acesta despre conținutul convorbirii sale cu Putin, dar această convorbire a provocat la Kiev și în rândul europenilor temeri că președinții rus și american ar putea încheia o înțelegere peste capul Ucrainei și al UE.
Europa este geloasă și furioasă din cauza apelului telefonic dintre Trump și Putin, pentru că acesta arată că puterea sa pe scena mondială a slăbit, a comentat fostul președinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse.
Alte reacții internaționale
Convorbirea telefonică de miercuri, de mai bine de o oră și jumătate, dintre președinții american Donald Trump și rus Vladimir Putin, în care cei doi șefi de stat au convenit să înceapă negocieri „imediate” cu privire la Ucraina, a provocat un val de reacții internaționale, transmit joi agențiile de presă.
Dacă țări precum China s-au limitat să salute convorbirea dintre cei doi președinți și să insiste că dialogul este calea către pace, liderii europeni au fost mai vocali, insistând pe nevoia obținerii unei 'păci juste și durabile' în care Ucraina și Europa să aibă un cuvânt important de spus în viitoarele negocieri.
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz: Nu trebuie să existe o pace impusă în Ucraina
Nu trebuie să existe o pace impusă în Ucraina și orice soluție a conflictului trebuie să implice Statele Unite, a declarat cancelarul german Olaf Scholz într-un interviu pentru Politico publicat joi, transmite Reuters.
„Pentru mine este foarte clar că nu trebuie să existe o soluție care să nu implice și SUA”, a insistat Scholz. ”Următoarea sarcină este să ne asigurăm că nu există o pace impusă”, a adăugat el.
Reuters menționează că nu a fost imediat clar dacă interviul cu Scholz a fost realizat înainte sau după apelul telefonic.
Lars Klingbeil, co-liderul Partidului Social-Democrat, al cancelarului german Olaf Scholz, a declarat joi pentru Reuters că Europa și Germania trebuie să își asume mai multe responsabilități.
„Ceea ce este nevoie acum este un semnal rapid și ferm și, de asemenea, o ofertă făcută Statelor Unite”, a spus Klingbeil.
Ministrul de externe german, Annalena Baerbock: Europa trebuie să fie implicată în discuțiile privind Ucraina
Ministrul de externe german Annalena Baerbock a declarat joi că Ucraina și Europa trebuie să fie implicate în discuțiile de pace despre Ucraina.
Cu doar câteva zile înainte de împlinirea a trei ani de la începutul invaziei ruse în Ucraina, MAE german a reamintit că Kievul „vrea pace, noi europenii vrem pace, americanii vor pace”.
„O pace durabilă pentru Ucraina poate fi realizată doar cu garanții de securitate puternice și dintr-o poziție de forță”, a comentat MAE german pe canalul său de socializare X, în care a citat-o pe Annalena Baerbock.
„Nu putem avea discuții fără implicarea Ucrainei. Pacea în Europa este în joc, de aceea noi, europenii, trebuie să intervenim”, a afirmat Baerbock într-un interviu pentru radio Deutschlandfunk.