Din Ungheni, venim spre centrul țării, în Orhei, mai exact în satul Pelivan. Aici, doi soți îngrijesc de șapte copii, iar al optulea este aproape să vină pe lume. Cuplul are trei copii biologici, ceilalți fiind luați în familie după ce au rămas orfani de mame, iar tații nu și-au prea arătat interes să-i crească. Fiind o familie numeroasă, și cheltuielile pentru întreținere depășesc veniturile modeste. Pentru asta, copiii mai mari își ajută părinții, mergând la munci agricole.
Acum o lună, familia Josan a devenit mai numeroasă. Pe lângă cei trei copii ai lor, Viorel și Nina Josan au luat sub tutelă încă 4 copii. Sunt nepoții de pe linia bărbatului, care au rămas orfani de mamă și care locuiesc în aceeași curte. Încă puțin și Nina urmează să aducă pe lume al patrulea copil.
„- S-a întâmplat că mama s-a îmbolnăvit, a stat două săptămâni în spital, a decedat, și ei au crescut... practic toată viața au stat aici. Noua ne-a fost milă să-i lăsăm să se ducă fiecare, care și unde, și am hotărât ca să fie mai departe împreună, să-i creștem, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu puterile noastre, să-i creștem noi, împreună să fie cum au fost până acum, așa să fie și de acum înainte. - Dumneavoastră aveți grijă de copiii ambelor surori? - Da, este fiica mai mică a surorii mai mari, care a decedat prima. Mai este o fată, de 17 ani, dar care a plecat la tatăl ei, după ce el a recunoscut-o. Pe cealaltă - nu”.
În mare parte, familia se întreține din venitul pe care îl câștigă soțul Ninei, care este și unchiul copiilor luați prin tutelă. Până să iasă în concediul de maternitate, femeia lucra și ea.
„- Încet-încet cu salariul meu și al soțului... - Ce salariu are soțul dumneavoastră? - Primește până la 10 mii pe lună, adică el la săptămână aduce 2500-2800, și eu lucram două zile și două zile acasă și primeam până la 500 pe zi, adică luam salariu pe zi”.
De la Nina aflăm că familia este susținută de serviciul de asistență socială din localitate. Dar și oamenii din sat nu rămân indiferenți față de situația lor.
„- Noi am făcut abia actele pentru tutelă. Dumnealor deja mi-au spus că o să fie indemnizații pentru fiecare copil în parte, și plus la asta, când o să fie ceva ajutoare ei o să aibă în vedere, o să ne ajute. Până ce, la moment, ne-a ajutat foarte mult și primăria și asistența socială, cu alimente, cu hăinuțe, care și cum a putut. La moment, până ce, mulțumim Domnului, fiecare om aflând situația noastră, vine, ne ajută, care o sticlă de ulei, care un pachet de orez, care și cum. Sunt receptivi. E receptivă lumea, ne susțin și ne ajută”.
Deși cheltuielile pentru întreținerea familiei sunt mari, femeia spune că nu i-a fost frică să fie mamă pentru un număr atât de mare de copii.
„- Nu m-am temut ca să am grijă de copii. Mă gândeam că o să fie mai problematic din cauza educației, pentru că, mă rog, mama nu prea îi supraveghea, una singură, știți cum, când este și un tată și o mamă - altă educație, când e numai mama singură - ca mama singură. Nu m-am temut că nu să putem să-i hrănim, să-i îmbrăcăm sau ... Acuma da, sunt în concediul de maternitate, dar oricum. O să stau o perioadă, pe urmă o să ies la serviciu, și fetele cresc, o să ne ajute pe acasă, o să muncim. Încet - încet, o scoatem noi în capăt. Nu mi-a fost frică că o să murim de foame și nu o să avem ce mânca”.
Daniel, unul dintre copiii luați prin tutelă, e deja de mare ajutor prin gospodărie. Vrea să devină taximetrist. Mai are o dorință, dar nu și bani pentru ea.
„- Și totuși la ce visezi tu cel mai mult pe lângă faptul că ți-ai dori să conduci mașina și să lucrezi în taxi ? - Nu știu ce. - Poate ai dorințe din astea mai neobișnuite? - Am o dorinț mare, dar... n-am să o pot cumpăra. - Care, ia spune. - Vreau să am o motocicletă. - Vrei să-ți iei o motocicletă? - Da. - Asta după ce o să primești permis la 18 ani. - Aha. - Când o să ai motocicleta ta, ce vei face, o să te plimbi? - Da. - Nu te temi, nu ai frică? - Nu”.
Pentru Alina, o adolescentă de 14 ani, o vacanță la mare, pe care nu a avut-o niciodată, ar fi un mare răsfăț.
„- De obicei la treburile casnice vă ajutați împreună, o ajuți și pe ea cu surioarele și verișorii? - Da”.
După școală, Cristina, una din fiicele biologice ale soților Josan, merge împreună cu tatăl său să lucreze. Acum, e ocupată cu munca în seră. Vrea să adune bani pentru a-și cumpăra telefon.
„- Ce faceți acolo? - Strângem pepenii, tăiem frunzele, punem otravă la buruieni ca să nu vină șoarecii să mănânce roșiile. - Trei ore - 100 de lei. - 100 de lei? Și tu acolo aproximativ pentru câte ore te duci să lucrezi? - Dacă sunt la școală - 3 ore, dacă nu sunt la școală - 9 ore. - Deci tu pentru toată ziua te duci și lucrezi acolo? - Da. - Și cu banii care îi strângi, ce faci cu ei? - Hm, vreau să adun și să-mi iau un telefon.
- Dacă lucrez o săptămână, de luni până sâmbătă, îngrămădesc 1600 de lei, dar dacă sunt la școală și de luni până sâmbătă, îngrămădesc 800 de lei. - Și telefonul pe care tu ți-l dorești să ți-l cumperi, cam cât costă el? - 2800. - O să lucrezi două săptămâni și să îți iei telefon și mai departe dacă o să lucrezi ce vei face cu cealaltă parte de bani? - O să-mi iau haine, jucării pentru fratele meu, husă pentru telefon, sticlă de protecție... și așa tot restul”.
Dar visul cel mare al Cristinei este altul.
„- Când o să cresc mare, să fiu designer. - Să fii designer vestimentar sau...? - Pentru haine, să fac haine”.
Victor este mezinul familiei Josan are 5 ani. Merge încă la grădiniță, dar spune că vrea la școală. Îi place să se joace. Trage cu ochiul și pe telefon, dar spune că doar pentru a găsi informații despre insecte, care sunt pasiunea lui la momentul de față.
„Care insectă îți place? - Mie îmi plac omizi. - Omizile îți plac? - Da. Omizile sunt ca o râmă. - Și tu le studiezi, așa? Te uiți la ele? Le prinzi și prin ogradă? - Le dau la omizi frunze, după ce omida mănâncă frunze, se face în fluturaș.”
Victor încă nu poate vorbi bine, dar știe că trebuie să lucreze când va mai crește. Și-a închipuit deja și profesia pe care o va avea.
„Ce vrei să faci când vei fi mare? - O să mă duc la lucru. - Dar ce vrei să lucrezi? - Să lucrez la ciocolate.”
Conform datelor Ministerului Muncii și Protecţiei Sociale, la sfârșitul anului trecut, circa 11 mii de copii se aflau în situații de risc. Cei mai vulnerabili sunt copiii sunt din mediul rural.
Un reportaj de Gabriela Ursu
Imagine de Vlad Glinjan
