03 iunie 2024, ora 10:00

Din Ungheni, venim spre centrul țării, în Orhei, mai exact în satul Pelivan. Aici, doi soți îngrijesc de șapte copii, iar al optulea este aproape să vină pe lume. Cuplul are trei copii biologici, ceilalți fiind luați în familie după ce au rămas orfani de mame, iar tații nu și-au prea arătat interes să-i crească. Fiind o familie numeroasă, și cheltuielile pentru întreținere depășesc veniturile modeste. Pentru asta, copiii mai mari își ajută părinții, mergând la munci agricole.

Acum o lună, familia Josan a devenit mai numeroasă. Pe lângă cei trei copii ai lor, Viorel și Nina Josan au luat sub tutelă încă 4 copii. Sunt nepoții de pe linia bărbatului, care au rămas orfani de mamă și care locuiesc în aceeași curte. Încă puțin și Nina urmează să aducă pe lume al patrulea copil. 

„- S-a întâmplat că mama s-a îmbolnăvit, a stat două săptămâni în spital, a decedat, și ei au crescut... practic toată viața au stat aici. Noua ne-a fost milă să-i lăsăm să se ducă fiecare, care și unde, și am hotărât ca să fie mai departe împreună, să-i creștem, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu puterile noastre, să-i creștem noi, împreună să fie cum au fost până acum, așa să fie și de acum înainte. - Dumneavoastră aveți grijă de copiii ambelor surori? - Da, este fiica mai mică a surorii mai mari, care a decedat prima. Mai este o fată, de 17 ani, dar care a plecat la tatăl ei, după ce el a recunoscut-o. Pe cealaltă - nu”. 

În mare parte, familia se întreține din venitul pe care îl câștigă soțul Ninei, care este și unchiul copiilor luați prin tutelă. Până să iasă în concediul de maternitate, femeia lucra și ea. 

„- Încet-încet cu salariul meu și al soțului... - Ce salariu are soțul dumneavoastră? - Primește până la 10 mii pe lună, adică el la săptămână aduce 2500-2800, și eu lucram două zile și două zile acasă și primeam până la 500 pe zi, adică luam salariu pe zi”. 

De la Nina aflăm că familia este susținută de serviciul de asistență socială din localitate. Dar și oamenii din sat nu rămân indiferenți față de situația lor. 

„- Noi am făcut abia actele pentru tutelă. Dumnealor deja mi-au spus că o să fie indemnizații pentru fiecare copil în parte, și plus la asta, când o să fie ceva ajutoare ei o să aibă în vedere, o să ne ajute. Până ce, la moment, ne-a ajutat foarte mult și primăria și asistența socială, cu alimente, cu hăinuțe, care și cum a putut. La moment, până ce, mulțumim Domnului, fiecare om aflând situația noastră, vine, ne ajută, care o sticlă de ulei, care un pachet de orez, care și cum. Sunt receptivi. E receptivă lumea, ne susțin și ne ajută”. 

Deși cheltuielile pentru întreținerea familiei sunt mari, femeia spune că nu i-a fost frică să fie mamă pentru un număr atât de mare de copii. 

„- Nu m-am temut ca să am grijă de copii. Mă gândeam că o să fie mai problematic din cauza educației, pentru că, mă rog, mama nu prea îi supraveghea, una singură, știți cum, când este și un tată și o mamă - altă educație, când e numai mama singură - ca mama singură. Nu m-am temut că nu să putem să-i hrănim, să-i îmbrăcăm sau ... Acuma da, sunt în concediul de maternitate, dar oricum. O să stau o perioadă, pe urmă o să ies la serviciu, și fetele cresc, o să ne ajute pe acasă, o să muncim. Încet - încet, o scoatem noi în capăt. Nu mi-a fost frică că o să murim de foame și nu o să avem ce mânca”. 

Daniel, unul dintre copiii luați prin tutelă, e deja de mare ajutor prin gospodărie. Vrea să devină taximetrist. Mai are o dorință, dar nu și bani pentru ea. 

„- Și totuși la ce visezi tu cel mai mult pe lângă faptul că ți-ai dori să conduci mașina și să lucrezi în taxi ? - Nu știu ce. - Poate ai dorințe din astea mai neobișnuite? - Am o dorinț mare, dar... n-am să o pot cumpăra. - Care, ia spune. - Vreau să am o motocicletă. - Vrei să-ți iei o motocicletă? - Da. - Asta după ce o să primești permis la 18 ani. - Aha. - Când o să ai motocicleta ta, ce vei face, o să te plimbi? - Da. - Nu te temi, nu ai frică? - Nu”.

Pentru Alina, o adolescentă de 14 ani, o vacanță la mare, pe care nu a avut-o niciodată, ar fi un mare răsfăț. 

„- De obicei la treburile casnice vă ajutați împreună, o ajuți și pe ea cu surioarele și verișorii? - Da”.

După școală, Cristina, una din fiicele biologice ale soților Josan, merge împreună cu tatăl său să lucreze. Acum, e ocupată cu munca în seră. Vrea să adune bani pentru a-și cumpăra telefon.

„- Ce faceți acolo? - Strângem pepenii, tăiem frunzele, punem otravă la buruieni ca să nu vină șoarecii să mănânce roșiile. - Trei ore - 100 de lei. - 100 de lei? Și tu acolo aproximativ pentru câte ore te duci să lucrezi? - Dacă sunt la școală - 3 ore, dacă nu sunt la școală - 9 ore. - Deci tu pentru toată ziua te duci și lucrezi acolo? - Da. - Și cu banii care îi strângi, ce faci cu ei? - Hm, vreau să adun și să-mi iau un telefon. 

- Dacă lucrez o săptămână, de luni până sâmbătă, îngrămădesc 1600 de lei, dar dacă sunt la școală și de luni până sâmbătă, îngrămădesc 800 de lei. - Și telefonul pe care tu ți-l dorești să ți-l cumperi, cam cât costă el? - 2800. - O să lucrezi două săptămâni și să îți iei telefon și mai departe dacă o să lucrezi ce vei face cu cealaltă parte de bani? - O să-mi iau haine, jucării pentru fratele meu, husă pentru telefon, sticlă de protecție... și așa tot restul”. 

Dar visul cel mare al Cristinei este altul. 

„- Când o să cresc mare, să fiu designer. - Să fii designer vestimentar sau...? - Pentru haine, să fac haine”.

Victor este mezinul familiei Josan are 5 ani. Merge încă la grădiniță, dar spune că vrea la școală. Îi place să se joace. Trage cu ochiul și pe telefon, dar spune că doar pentru a găsi informații despre insecte, care sunt pasiunea lui la momentul de față.

„Care insectă îți place? - Mie îmi plac omizi. - Omizile îți plac? - Da. Omizile sunt ca o râmă. - Și tu le studiezi, așa? Te uiți la ele? Le prinzi și prin ogradă? - Le dau la omizi frunze, după ce omida mănâncă frunze, se face în fluturaș.”

Victor încă nu poate vorbi bine, dar știe că trebuie să lucreze când va mai crește. Și-a închipuit deja și profesia pe care o va avea.

 „Ce vrei să faci când vei fi mare? - O să mă duc la lucru. - Dar ce vrei să lucrezi? - Să lucrez la ciocolate.”

Conform datelor Ministerului Muncii și Protecţiei Sociale, la sfârșitul anului trecut, circa 11 mii de copii se aflau în situații de risc. Cei mai vulnerabili sunt copiii sunt din mediul rural. 

Un reportaj de Gabriela Ursu

Imagine de Vlad Glinjan

15 octombrie 2024, ora 10:30

Persoanele care sunt atrase sexual de copii primesc eticheta de pedofili. De altfel, aceasta este considerată o tulburare mintală, pentru care, din păcate, nu există o vindecare completă. Specialiștii aplică atât tratament medicamentos, cât și terapii de comportament. Deși pedofilii nu dau semne evidente că ar fi bolnavi, sunt totuși anumite indicii ce-i pot da de gol. Cum ar fi, stau mai mult pe lângă copii, vor tot timpul să-i atingă, le vorbesc despre teme cu tentă sexuală. Este important ca și ei să conștientizeze că ar putea fi bolnavi și să se adreseze cât mai curând după ajutor. 

„Când vorbim despre pedofilie, vorbim despre tulburare de preferință sexuală. Această tulburare este o tulburare psihică în sine. Ea se manifestă prin faptul că persoana are atracție anume față de copii, prepubertari sau pubertari. Un tipaj fix nu există care ne-ar spune că, iată, această persoană este pedofil. La prima vedere, absolut o persoană normală, care nu se diferențiază de nimic de celelalte persoane. 

Nicio trăsătură fizică nu ar spune că asta-i pedofil, dar totuși sunt careva semne timpurii, care ne-ar putea vorbi despre această atracție, dar ele sunt atât de subtile și cumva greu de sesizat că nu sunt observate la timp. Dar printre ele pot să spun care sunt. Asta este cumva o atragere față de copii exagerată, persoanele sunt interesate de activitățile copiilor, încearcă să petreacă cu ei cât mai mult timp, cumva nejustificat sau un fel de afecțiune exagerată față de copii, care cumva nu ar corespunde situației. Și iată dacă, cumva, persoanele din împrejurime pun întrebarea la timp, poate ar fi prevenite aceste abuzuri sexuale”, spune psihiatrul și șefa de secție la Spitalul Clinic de Psihiatrie, Alina Mamedova.

Alina Mamedova este medic psihiatru la Spitalul Clinic de Psihiatrie, iar domeniul ei de activitate este să trateze și pedofili. În timpul interviului, în secție erau internate 15 persoane, acuzate de infracțiuni sexuale contra minorilor. Am încercat să discutăm cu vreunul dintre aceștia, dar ni s-a comunicat că toți se aflau la etapa cercetărilor penale, interacțiunea cu ei fiind interzisă.

„Deci diagnosticul deja se pune atunci când pedofilul, cu părere de rău, și-a manifestat afecțiunile sale sexuale față de copil când el este depistat și el ajunge în vizorul unui psihiatru sau psiholog. Aici se fac foarte multe examinări, anume și psihologice, și interviuri, diferite testări, examinări care, într-un final, ne permit să spunem că totuși persoana îndeplinește criteriile de tulburare de preferință sexuală și anume pedofilia, care se mai numește și așa”.

Pedofilia, o tulburare care încă este studiată de specialiști, este determinată de o serie de factori, în măsură să modifice comportamentul uman. 

„Cercetările totuși ne demonstrează că există o diferență în structura creierului la pedofili și persoanele aparent normale. Anumite zone din creier care sunt responsabile de acest control al impulsurilor sexuale și comportamentului sexual au cumva o diferență, fie de volum, fie de cantitate de neuroni, de celule, de substanțe și tot așa. Când vorbim de factorii psihologici, aici evident că sunt traumele. Traumele psihologice și însăși abuzul sexual. Pentru că persoanele care au fost cândva victime al abuzului sexual sau au avut traume psihologice, fie prin neglijență parentală, o dominare exagerată în familie, au un risc mult mai mare să manifeste această tulburare de preferință sexuală, adică pedofilia. Însăși victime al abuzului sexual pot ajunge la maturitate fiind deja abuzatori, adică pedofili”.

Din păcate, puțini sunt cei care ajung să ceară ajutorul specialiștilor, pentru că acest pas ar presupune să recunoască faptul că sunt atrași sexual de minori. Mai sunt situații când nici măcar nu conștientizează cât de periculoși pot fi.

„Da, ei sunt. Studiile ne vorbesc despre faptul că mulți din ei au recunoscut, deja fiind depistați ca pedofili cu acțiuni de abuz asupra copiilor, recunosc că au sesizat aceste dorințe, aceste fantezii, impulsuri, atracții față de copii și majoritatea din ei raportează că un timp îndelungat nu au acționat, cumva au putut face față, dar, iată, într-un anumit context, într-o anumită situație, totuși au ajuns să acționeze, da? Dar cei mai mulți, totuși, practic, 80% undeva, ei nu recunosc, pentru că dacă să luăm psihologic vorbind, această tulburare de preferință sexuală, această atragere față de copii, ea nu este o alegere. El nu are această atracție, cumva, voluntar. El acționează deja, conștient și voluntar”.

În multe cazuri, boala apare după o serie de traume din copilărie, emoțiile cărora afectează gândirea și comportamentul normal. 

„În toată lumea și la noi în țară la fel, totuși predomină bărbații. Pedofilii sunt mai des bărbați. Femei sunt, dar mai puține. Nu putem vorbi, sau sunt nedepistate la timp, sau totuși merge vorba de niște cauze. Din practică, chiar și copiii, însăși devin pedofili. Adică avem cazuri când copiii care nu au împlinit încă majoratul, fie vorba de 15-16 ani, au ajuns să comită abuz sexual asupra altor copiii care sunt mai mici, adică până la vârsta de 13 ani, vorbind așa. Și aici, psihologic vorbind, totuși este vorba cea mai mare parte de traumele psihologice din copilărie”.

Deși pentru pedofilie nu există un tratament definitiv, specialiștii încearcă să diminueze cât mai mult, prin medicație și terapii, pornirile violente.

„Tratamentul în sine include, anume, în primul rând cel medical, include controlul acestor impulsiuni sexuale, dar, în cea mai mare parte, tratamentul este, să zic așa, cumva, o parte din rezultat. Cea mai mare parte, îl are terapia, psihoterapia, în special cea cognitiv-comportamentală, pentru că dacă persoana nu ajunge să conștientizeze că aceste acțiuni sunt periculoase pentru ceilalți, că sunt grave, că aduc consecințe, că copiii rămân traumatizați și fizic și psihic, nu avem cum să-i tratăm definitiv. Adică este o perioadă lungă de timp, o reabilitare psihosocială, care include mai mulți specialiști. Se lucrează și de medicul psihiatru, și psiholog, și asistent social”, explică Alina Mamedova.

„Trebuie să înțelegem că un pedofil nu neapărat este un abuzator sexual și viceversa. Pentru că pedofilia, de fapt, este un diagnostic psihiatric și se manifestă prin pulsiunile, prin atracția asta sexuală față de copii la o anumită vârstă, de obicei vârsta pubertară sau prepubertară. Pe când un abuzator sexual, deci el poate să abuzeze de orice vârstă, nu este focusat cumva pe un anumit gen. Nu întotdeauna un abuzator sexual este un pedofil și nu întotdeauna un pedofil ar putea să fie un abuzator sexual”, zice psihologul la Centrul Internațional La Strada, Olesea Ciuciu.

Rețelele de socializare oferă un mediu favorabil pentru abuzul sexual asupra copiilor. Sunt un instrument accesibil pentru ca aceștia să intre în contact direct cu cei mici, prin mesaje sau apeluri video. Persoanele își creează identități false, aplică diferite tehnici de manipulare, iar, într-un final, reușesc să manipuleze copiii înainte ca pericolul să fie observat de către adulți. 

„Avem situații atunci când la prima etapă „ademenirea” copilului sau identificarea, stabilirea acelor relații de care am vorbit anterior se face în mediu online, ei acolo se cunosc și, ulterior, abuzatorul scoate treptat copilul în mediul real și poate să se întâmple abuzul în mediul real deja. Sau sunt cazuri când abuzatorul abuzează de copil în mediul real, mediul offline și fie înregistrează, fie îl fotografiază pe copil în ipostaze intime sau chiar nemijlocit în timpul abuzului și, ulterior, aceasta devine deja un instrument pentru șantaj sau amenințare ca să mențină copilul o perioadă îndelungată în acest abuz. Fie abuzul are loc doar în mediul online, atunci când prin amenințări, prin manipulări, prin constrângeri se scot acele fotografii sau material video și/sau fie copilul este pus să vizualizeze materiale pornografice sau fie se fac acele video-apeluri în care, la fel, abuzatorul dă explicații ce trebuie să facă copilul”.

Anual, doar la Centrul Internațional La Strada, sunt raportate în jur de o sută de cazuri de abuz sexual împotriva copiilor. Atât psihologii, cât și psihiatrii susțin că educația și prevenirea oricăror abuzuri trebuie cultivată în familie, iar comunicarea deschisă între membrii acesteia este esențială. 

„Tot mă gândeam la moment că cunoaștem cu bine că aceste persoane pot proveni din orice categorie socioculturală. Cu părere de rău cunoaștem că sunt și profesori, și educatori, și directori de școli, și polițiști, și preoți până la urmă, care cunoaștem că au comis astfel de acțiuni. Și cea mai bună prevenire în toată această situație este doar educarea. Dacă va fi o educație corectă începând din familie, când părinții o să învețe copiii ce sunt aceste comportamente sexuale și cum să le sesizeze, să nu permită, să nu le tolereze, iar deja instituțiile ca grădinițe și școli să intervină cu informații la fel pentru copii, eu cred că o să ajungem la un moment când o să putem să prevenim aceste situații urâte”.

Un reportaj realizat de Gabriela Ursu 
Imagini și montaj de Vlad Glinjan