Șeful Biroului Interpol de la Chişinău, precum și cel al Inspectoratului General pentru Migraţie ar fi pe lista bănuiților în dosarul schemei de corupție privind manipularea datelor INTERPOL, făcut public ieri de Veronica Dragalin. Cel puțin, asta scrie presa română, care face trimitere la surse de la Chișinău. Jurnaliștii de peste Prut scriu că pe lista bănuiților se mai regăsește un avocat cunoscut și un fost ministru al Justiției. Chiar dacă presa română a făcut publice numele încă de aseară, autoritățile de la Chișinău refuză în continuare să ofere detalii pe acest caz.
În presa de peste Prut, care citează surse de la Chișinău, în lista celor bănuiți în dosarul schemei de corupție privind manipularea datelor INTERPOL, s-ar regăsi şeful Biroului Interpol de la Chişinău, Viorel Ţentiu, precum și fostul ministru al Justiţiei, Vitalie Pîrlog. Cei doi au telefonul deconectat și nu am reușit să obținem o reacție. Un alt bănuit este avocatul Oleg Mîţă. Acesta a ajuns în atenţia opiniei publice, în calitate de apărător în justiție al liderul interlop, Vladimir Mosclciuc, alias Makena, dar și al fostului deputat democrat, Vladimir Andronache. Contactat telefonic, Mîță a refuzat să ofere comentarii.
„Numele dumneavoastră a apărut în spațiul online și anume că ați fi unul din bănuiți în dosarul anunțat de Veronica Dragalin.. comentați informațiile de pe internet și dacă aveți o legătură cu acest dosar? - Nu comentez”, a declarat avocatul, Oleg Mîță.
Presa română, care citează surse de la Chișinău, scrie că, în lista bănuiților se regăsește și şeful Inspectoratului General pentru Migraţie a Ministerului de Interne, Mihail Vodă. Am vrut să vorbim cu el, dar nu l-am găsit astăzi la birou.
„- Din administrație, din conducere nimeni astăzi nu se află la birou, toți au activități în teren, dar comentariu a fost oferit de purtătorul de cuvânt al Guvernului.
- Vrem să știm dacă domnul Mihail Vodă este la muncă sau nu astăzi?
- Este la muncă antrenat în activități în teren.
- La ce oră dumnealui ar putea să se apropie la birou?
- Nu cunoaștem programul dumnealui”.
În lipsa informațiilor de la oamenii legii, presa a încercat să obțină comentarii de la reprezentanții Guvernului.
„Odată ce vor fi duse până la capăt procedurile care țin de competența organului de urmărire penală informațiile vor fi făcute publice și nu am de ce să cred că acest angajament nu va fi respectat”, a menționat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Reprezentanții Procuraturii Anticorupție au refuzat până acum să ofere detalii despre persoanele bănuite, comunicând doar că patru au fost reținute, fără a comunica identitatea acestora. Subiectul a fost abordat și în cadrul unui interviu pentru Cutia Neagră de la TV8, cu Ambasadoarea Marii Britanii la Chișinău, pe care îl veți putea urmări în întregime în ediția de duminică, 9 iunie.
Recent, Marea Britanie a fost implicată într-o investigație comună cu SUA, Franța, Spania, lucrând împreună cu autoritățile din Moldova pentru a reprima corupția. Așadar, cooperarea internațională în acest domeniu este foarte importantă. Există un centru internațional pe care agenția noastră de criminalitate l-a stabilit la Londra. Este o agenție cu multipli parteneri, ce reunește aplicarea legii din diferite țări ce lucrează împreună împotriva corupției.
Ieri, Veronica Dragalin a anunțat, în cadrul unui briefing de presă, că mai mulți funcționari moldoveni sunt bănuiți că fac parte dintr-o grupare criminală, care a perceput milioane de dolari pentru a ajuta persoane date în căutare de Interpol să obțină azil sau statut de refugiat în Republica Moldova. Mai exact, alertele emise de Interpol se radiau, pentru ca cei dați în căutare internațională, să poată intra în țara noastră. Ulterior, acestora li se conferea statut de refugiat sau azil politic. Potrivit șefei Procuraturii Anticorupție, ieri, în urma a zeci de percheziții au fost reținute patru persoane.