Presa are o influență considerabilă asupra opiniei publice și modelează percepțiile noastre asupra diferitor subiecte, inclusiv a problemelor sensibile precum violența de gen. Am vorbit cu Alina Andronache, specialistă în advocacy, lobby civic și comunicare despre cele mai greșite/nesănătoase abordări în presă când vorbim despre cazurile de violență asupra femeilor și despre ce am putea face pentru a reduce stereotipurile față de fete și femei care există în spațiul public.
Culpabilizarea victimei
Una dintre abordările greșite prezente în media e culpabilizarea victimei. Acest lucru se întâmplă atunci când presa descrie circumstanțele care au condus la violență într-un mod care încearcă indirect să pună vina pe victimă. Anumite detalii nerelevante cazului prin care indirect se justifică cazurile de violență. „Agresorul, care trecea printr-o perioadă foarte stresantă la locul de muncă, a atacat-o pe X”, sugerează că stresul ar fi fost un factor explicativ pentru comportamentul violent. Totuși, explică Alina, multe persoane se confruntă cu stres fără a recurge la violență, iar astfel de detalii deviază atenția de la responsabilitatea personală a agresorului.
Un alt exemplu e „Femeia purta o rochie scurtă în momentul atacului”. Alina spune că această exprimare implică subtil că îmbrăcămintea ar fi putut contribui la violență, alimentând miturile despre vina victimei. Sau „Maria se întorcea acasă noaptea târziu când a fost atacată”. Conform expertei, menționarea orei târzii poate induce ideea că victima ar fi putut evita violența, dacă ar fi respectat anumite norme sau reguli.
Menționarea alcoolului sau a problemelor financiare sunt prezentate deseori ca factori care au dus la violență. „Familia se confrunta cu mari probleme financiare, ceea ce l-a pus pe agresor sub o mare presiune” - majoritatea problemelor financiare poate oferi context, dar nu trebuie să fie folosită pentru a justifica violența. „Multe familii trec prin dificultăți financiare fără a recurge la comportamente violente”, spune Alina Andronache.
Pe lângă faptul că aceste abordări îndeamnă societatea să judece victimele, astfel de relatări le pot descuraja pe acestea din urmă să raporteze agresiunile de teama că vor fi blamate pentru circumstanțele incidentului.
„Jurnalistul nu dezvăluie identitatea victimelor accidentelor, calamităților, infracțiunilor, cu precădere ale agresiunilor sexuale. Fac excepție cazurile în care există acordul acestora sau al familiei (când persoana nu este în măsură să-și dea acordul) sau când prevalează interesul public. Jurnalistul va întreprinde toate măsurile pentru a reduce eventualele efecte negative asupra acestor persoane”.
Codul Deontologic al jurnalistului din Republica Moldova
Eufemisme și minimalizarea violenței
Un exemplu de eufemism este folosirea expresiei „conflict conjugal”. De exemplu, „Cuplul a avut o dispută conjugală” sugerează o ceartă mutuală între parteneri, fără a recunoaște posibilitatea unui abuz serios și unidirecțional, spune experta.
Expresia „neînțelegere între parteneri” este folosită uneori pentru a descrie violența domestică, de exemplu, „Există unele neînțelegeri între cei doi”. Aceasta frază diminuează dinamica puterii și realitatea abuzului, sugerând că ambele părți sunt la fel de responsabile pentru incident, ceea ce rareori este cazul.
Expresia „dispută familială” poate masca gravitatea violenței, de exemplu, „A apărut o dispută familială care s-a transformat într-un incident”. Acest limbaj sugerează o transformare naturală și graduală, dar nu subliniază suficient severitatea situației și comportamentul abuziv.
„Utilizarea unei terminologii clare și directe cum ar fi „violență domestică” în loc de „situație domestică”, „abuz fizic/emoțional” în loc de „neînțelegeri între parteneri”, „a fost agresată fizic” în loc de „a avut o dispută familială” sau „incident de violență” în loc de „incident de familie” ajută la clarificarea gravității și naturii abuzului”, sugerează Alina.
Romantizarea violenței e, la fel, o practică periculoasă. Un exemplu comun este descrierea violenței ca un act de „pasiune” sau „gelozie extremă”. „A ucis-o din iubire nebună” sugerează în mod greșit că violența este o dovadă de afecțiune intensă. Un alt exemplu de titlu este „Crima pasională” care implică faptul că intensitatea relației explică violența.
Re-victimizarea persoanei afectate
Relatările din presă care oferă prea multe detalii despre viața victimei și prea puține despre agresor pot crea o înțelegere distorsionată a evenimentelor și pot re-victimiza persoana afectată. Acest stil de relatare este adesea folosit pentru a atrage mai multe vizualizări, însă impactul negativ asupra percepției publicului și suferinței familiei victimei este semnificativ.
Un exemplu frecvent este includerea unor detalii excesive despre viața victimei, cum ar fi: „Maria, o tânără de 27 de ani, iubea să picteze și era pasionată de gătit. Tragedia a șocat comunitatea mică unde toți o cunoșteau ca fiind o persoană plină de viață”. Acest tip de relatare oferă multe informații despre activitățile și personalitatea victimei, dar trece sub tăcere detaliile despre agresor și motivele faptei. Concentrarea pe aspecte personale poate devia atenția de la actul de violență și de la responsabilitatea agresorului.
Re-victimizarea persoanei afectate are loc și prin realizarea interviurilor cu vecinii și rudele. „Vecinii Mariei o descriu ca fiind o persoană extrem de prietenoasă. Nu ne putem imagina de ce ar fi fost țintită, a spus unul dintre vecini”. Asemenea relatări includ perspective emoționale despre victimă, dar nu oferă detalii relevante despre circumstanțele incidentului sau despre agresor. Acest tip de conținut adaugă un aer de mister și tragedie nesoluționată fără a adresa adevărata natură a situației.
Întrebările neadecvate adresate familiei sunt, de asemenea, problematice. De exemplu „De ce credeți că s-a întâmplat asta fiicei/surorii dumneavoastră?” sau „Cum era viața ei înainte de eveniment?” îi plasează pe acești membri ai familiei într-o poziție de vinovăție și îi expune unui stres suplimentar și nedrept. Insistența asupra transparenței în aceste cazuri ar trebui să se concentreze exclusiv pe agresor și pe acțiunile sale, în timp ce protejează și respectă intimitatea și demnitatea membrilor familiei victimei.
Soluții
Alina Andronache crede că e esențial să se organizeze instruiri pentru instituțiile media. „De asemenea, instituțiile responsabile de monitorizarea presei ar trebui să aibă mecanisme eficiente de intervenție și tragere la răspundere a organizațiilor media care, în mod conștient și repetat, folosesc relatări senzaționaliste pentru a atrage atenția publicului și a crește audiența. Este necesar să existe sancțiuni clare și aplicabile în astfel de cazuri”, explică ea.
„Când relatează despre cazuri de violență în bază de gen, jurnaliștii trebuie să fie conștienți că vorbesc despre o problemă socială. Respectiv, vor aborda situația plasând-o în context social, nu ca un caz individual. Vor scoate în evidență: răspunsul autorităților, mecanismele de intervenție, posibile soluții, după caz, numerele liniilor telefonice ale serviciilor de intervenție, lecțiile învățate”, menționează Viorica Zaharia, președintă, Consiliul de Presă.
Societatea civilă poate juca un rol crucial prin desfășurarea de campanii de conștientizare care să sublinieze importanța unui limbaj incluziv și a responsabilității presei în raportarea cazurilor de violență. Oferirea de suport legal și psihologic pentru victimele violenței este, de asemenea, importantă pentru a le proteja și respecta drepturile și intimitatea în relatările mediatice.
„Promovarea unor reglementări mai stricte și sancțiuni clare pentru media care încalcă standardele de etică profesională este esențială. Prin aceste măsuri, putem asigura o raportare responsabilă și respectuoasă a fenomenelor de violență, protejând în același timp victimele și contribuind la crearea unei societăți mai informate și mai sensibile la aceste probleme”, conchide președinta Consiliului de Presă.
Oxana Greadcenco, Moldova.org
Acest articol a fost realizat de Asociația Presei Independente (API) în cadrul proiectului „Răspuns la violența împotriva fetelor și femeilor în mediul online și în contexte similare”, finanțat de Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) și implementat în parteneriat cu UNICEF Moldova. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UNICEF Moldova sau al Agenției Franceze de Dezvoltare (AFD).
