Proiectul de modificare a Legii serviciului diplomatic urmează să fie suspendat sau scos de pe ordinea de zi a Parlamentului. Anunțul a fost făcut de ministrul de Externe, Mihai Popșoi într-o emisiunea de la RLive TV. „Va trebui să regândim soluțiile pentru sprijinirea copiilor de diplomați”, a punctat Mihai Popșoi.
Decizia a fost luată în urma reacțiilor publice virulente la inițiativa ce prevede indemnizațiile lunare de până la 500 de euro pentru copiii diplomaților. Potrivit ministrului, proiectul ar urma să fie suspendat sau scos de pe ordinea de zi, pentru a se vedea ce alte soluții pot fi identificate pentru a rezolva problema.
„Din păcate, unii au încercat să prezinte în spațiul public precum că ar exista o anumită discriminare și e păcat când unii aleargă după voturi pe seama copiilor încercând să divizeze societatea după principiul „să moară capra vecinului”. Cei care până nu demult se uitau în gura refugiaților și le numărau bănuții pe care îi primeau de la organizațiile internaționale, acum s-au năpustit asupra copiilor diplomaților. Haideți să vedem care este problema în sine și ce a încercat să rezolve această lege înregistrată în Parlament de un grup de deputați. Acea lege dorea să rezolve o problemă, care afectează majoritatea diplomaților noștri, în special care merg în misiune cu copii lor în țările unde limba oficială nu este una de circulație internațională”, a declarat Mihai Popșoi.
„Spre regret, constatăm o reacție virulentă, și e de înțeles într-un stat cum este Republica Moldova unde veniturile cetățenilor sunt destul de reduse, doar că cetățenii noștri nu înțeleg sau cei care au criticat se fac a nu înțelege că diplomații noștri nu merg în excursie în țările de reședință, ci merg să muncească și să apere interesele cetățenilor noștri. Iar acest sprijin a fost perceput ca ceva discriminatoriu, doar că trebuie să recunoaștem că copii noștri, copilul meu are confortul de a învăța în aceeași limbă pe toată perioadă. Având în vedere reacția virulentă a societății, suntem un stat democratic, plecăm urechea la reacția cetățenilor, pe undeva împărtășim această nemulțumire și va trebui să regândim abordarea, va trebui să căutăm, eventual, alte soluții și să evităm antagonizarea situației”, a mai spus ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi.
Amintim că potrivit unui proiect de lege, Ministerul de Externe și-a propus să ofere angajaților misiunilor diplomatice moldovenești din străinătate câte 500 de euro pentru fiecare copil. Banii ar fi urmat să fie alocați pentru a achita grădinițele sau școlile pe care le frecventează.
Ministrul de Externe susține că inițiativa a fost inspirată din practica altor țări și că această alocație va consolida diplomația moldovenească.
Precizăm că, săptămâna trecută, Parlamentul a votat în prima lectură introducerea indemnizațiilor de 500 de euro pentru toți copiii angajaților misiunilor diplomatice de până la 23 de ani. În aceste condiții, astăzi, am fi avut 123 de beneficiari, ceea ce înseamnă cheltuieli de 1,2 milioane de lei în fiecare lună. Între timp, însă, pentru lectura a doua este pregătită deja reducerea vârstei beneficiarilor până la 18 ani.
Proiectul de lege este criticat de partidele de opoziție. Ieri, într-un comunicat de presă, socialiștii au precizat că în acest fel guvernarea corupe angajații misiunilor diplomatice, înaintea alegerilor prezidențiale din toamnă. Socialiștii au mai spus că vor contesta decizia la Curtea Constituțională.
De aceeași părere este și liderul partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu, iar Partidul Național Moldovenesc crede că decizia reprezintă o risipă inacceptabilă de resurse publice într-o perioadă de criză economică și socială acută.