„Este argint, dar pentru mine e mai scump decât aurul și decât orice metal din lume” - este una dintre primele declarații făcute de Anastasia Nichita, după ce s-a clasat pe locul doi la Jocurile Olimpice. Sportiva noastră spune că a avut un an foarte greu și că medalia e visul ei împlinit. Într-un interviu, Anastasia a mai menționat că dedică premiul în special fratelui ei care nu mai este în viață, dar care a încurajat-o să devină luptătoare.
„Sincer, încă nu-mi vine a crede că am reușit să mă calific în finală. Mă bucur foarte mult, pentru că este un rezultat spre care am tins practic toată cariera mea sportivă și, în sfârșit, pot să zic că visul meu a devenit realitate. Am venit cu gândul să obțin o medalie olimpică indiferent de ce culoare. Este argint, dar pentru mine e mai scump decât aurul și decât orice metal din lume. am avut un an foarte greu”, a spus Anastasia Nichita.
Sportiva a trecut prin multe greutăți, dar nicio cădere nu a oprit-o să ajungă la Paris:
„Practic din februarie până în aprilie, nu am putut să mă antrenez la saltea, doar pregătirea fizică. Luna aprilie-mai, am început parcă să intru în formă și la început de iunie se întâmplă că meniscul se rupe și este nevoie urgent de operație. În tot acest timp, nu mi-am pierdut încrederea, am știut că pot să reușesc și iată am reușit să mă mobilizez și să dau totul din mine ca să ajung aici, la olimpiadă, și să obțin medalia”.
Medalia olimpică o dedică fratelui său, mai spune Anastasia:
„M-a adus pe salteaua de lupte, el, din păcate, nu mai este în viață, dar sunt sigură că se bucură de acolo de sus”.
„Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în procesul meu de pregătire, oamenilor cu suflet mare care s-au rugat pentu mine. Este nu doar medalia mea, dar medalia întregii țări”, a mai spus olimpica noastră.
Amintim că Anastasia Nichita a devenit vicecampioană olimpică, după ce a luptat cu japoneza Tsugumi Sakurai, în finala categoriei de greutate de 57 de kg. Este primul argint al Moldovei după o pauză de 24 de ani, potrivit Comitetului Național Olimpic. Pentru acest merit, statul o va răsplăti pe sportivă cu 2,6 milioane de lei.
Republica Moldova are până acum patru medalii în palmares, la Jocurile Olimpice de la Paris. Anterior, judocanii Denis Vieru și Adil Osmanov au obținut medalii de bronz, dar și canoistul Serghei Tarnovschi, care s-a clasat pe locul trei pe distanța 1000 metri individual.