Spații Verzi a cerut scuze părinților îngrijorați după ce un copac a căzut, pe 8 ianuarie, peste copiii lor. În cadrul ședinței Primăriei Chișinău, directorul interimar al Asociației de Gospodărire, Tudor Gîrbu, a recunoscut că starea arborilor din Capitală nu e tocmai bună și a spus că autoritățile se vor ocupa de replantarea lor.
„Cerem scuze părinților pentru că s-a întâmplat ceea s-a întâmplat. Spațiile verzi din orașul Chișinău sunt depășite, arborii într-adevăr trebuie replantați alții noi, dar cu asta ne ocupăm și cu asta ne vom ocupa ulterior”, a spus Gîrbu.
TV8.md reamintește că trei copii din Chișinău au scăpat ca prin urechile acului după ce un copac a căzut peste ei. Unul dintre minori a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. La locul accidentului au intervenit și angajații de la Spații Verzi. Cazul a fost înregistrat de poliție, iar circumstanțele se stabilesc.