Problema salariilor angajaților de la Calea Ferată din Moldova ar putea fi soluționată odată cu reluarea livrărilor de marfă pe cale feroviară. Potrivit șefului CFM, Oleg Tofilat, cele două aspecte sunt interdependente, iar în prezent, se caută soluții pentru ca feroviarii să nu își mai primească lefurile cu întârziere. Declarația a fost făcută de Oleg Tofilat în cadrul ediției de miercuri, 10 ianuarie, a emisiunii „Alternativa” de la TV8.
Potrivit directorului CFM, la ora actuală, sunt luate în calcul mai multe proiecte care ar putea atrage noi fluxuri de tranzit, însă acestea depinde de calitatea infrastructurii feroviare. Iar la acest capitol, Republica Moldova nu prea are cu ce se lăuda, din cauza lipsei de investiții în sector.
„Pentru tranzitul prin Moldova rămân piețe de nișă, pe care noii încercăm să le atragem, însă este o treabă deloc simplă. Acest lucru s-ar putea întâmpla săptămâna viitoare sau ar putea dura mai mult timp. Depinde nu doar de noi, ci și de partenerii din România, de condițiile meteo, de activitatea portului de la Constanța. Suntem o barcă mică într-un mare ocean logistic”, a subliniat Oleg Tofilat.
Potrivit șefului CFM, problema întârzierii salariilor angajaților CFM s-a acutizat anume din cauza scăderii volumelor de transport. Oleg Tofilat susține că informațiile potrivit cărora feroviarii nu și-au ridicat salariile de trei luni nu sunt 100% adevărate. Directorul CFM spune că cele 37 de filiale ale întreprinderii primesc bani pentru lefuri în conformitate cu o schemă bine stabilită.
„Salariul se plătește din cât câștigi. Într-o astfel de perioadă de criză, este foarte dificil să rezolvi problemele de valorificare a căilor ferate. Lipsa capitalului de lucru poate fi acoperită prin acțiuni operaționale de succes, dar rezultatele nu vor apărea peste noapte. Nu sunt magician, dacă nu există cerere, atunci, nu există”, a conchis Tofilat.
Anterior, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a declarat că problema restanțelor salariale pentru angajații de la Calea Ferată se va rezolva după luna februarie, atunci când fluxurile de marfă pe cale feroviară vor spori.
În 2020 și 2021, compania a fost în pragul falimentului din cauza unor probleme financiare, iar angajații nu au primit salarii timp de șase luni. În total, compania are aproximativ 6 mii de angajați.