Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1704: Crimeea a ajuns în beznă totală. Trump amenință cu taxe de 200%

/VIDEO/ Apa Bîcului, poluată fără milă. Cazul unui agent economic, acuzat cândva că arunca ape uzate în sistemul public

MOLDOVA GANDESTE - 05 10 2024 - COVER reportaj ZERNOFF POLUARE
07 octombrie 2024, ora 11:28

Pe lângă poluarea directă, cu resturi fizice, Bîcul suferă și din cauza deversărilor de ape uzate de la o bună parte dintre agenții economici care activează prin preajmă. Legea le cere să-și instaleze stații de pre-epurare, însă nu toți s-au conformat. Anul trecut, când am mai filmat râul Bîc, imaginile din dronă arătau cât de tare se schimbă culoarea apei râului după ce ajunge în zona stației de epurare. Cândva, au fost pornite dosare penale, fiind vizați cel puțin doi agenți economici. Am revenit la una dintre companiile acuzate că ar deversa direct, în stația de epurare, ape uzate, cu concentrații maxim-admisibile. Ce s-a schimbat între timp, vedeți în cele ce urmează. 

3 septembrie 2019. O bună parte din orașul Chișinău se afla, de câteva zile, sub asediul unui miros înțepător, ce venea dinspre stația de epurare. Întreprinderea Apă Canal, care gestionează stația, a ieșit cu un comunicat de presă, în care a anunțat cauza mirosului: de vină ar fi fost două companii care au deversat în sistemul de canalizare ape uzate, cu concentrații maxime admisibile. Procuratura pornise două cauze penale, în timp ce agenții economici au negat că ar avea vreo atribuție. 

Tot atunci, Iuliana Cantaragiu, care deținea funcția de secretară de stat la Ministerul Mediului, a acuzat câțiva agenți economici mari că poluează apele râului Bîc, prin neinstalarea de stații de pre-epurare a apelor uzate pe care aceștia le deversează în sistemul public de canalizare al orașului Chișinău. La cinci ani distanță, am mers la unul dintre acești agenți economici, amplasat la câțiva zeci de metri de râul Bîc. 

„- Bună ziua. - Bună ziua, Constantin. Dumneavoastră sunteți din conducere? - Nu, paza. - Am vorbit cu colegul dumneavoastră, l-am rugat să anunțe pe cineva din conducere, noi suntem de la televiziune. - Care televiziune? - TV8. Ne pozați?... Dar de ce ne pozați? - Dar voi de ce mă pozați? - Suntem frumușei, sau de ce? - Da. - Mulțumim, apreciem gestul. - Ați ridicat vreo dronă, ceva? - Da. - Unde e ea? Știți că teritoriul privat nu se poate de afectat. - Noi am filmat râul Bîc.

- Dacă vreți miros puturos, la ora trei noaptea veniți când ei ridică plasele, atunci mirosul ăsta vine pe râu. - Și apa asta de unde e, tot de acolo? - Apa asta nu, apa asta e de la ploaie. - Așa murdară? - Ce, e murdară ea? - Da. - E bâhlită, aici pământul e așa”.

Cât timp am așteptat, de noi nu s-a mai apropiat nimeni din conducerea companiei, dar am fost telefonați la scurt timp după plecare, de către o persoană care s-a prezentat ca fiind inginerul șef, Andrei Movleanu.

„- Au fost deversări în colectorul principal orășenesc. - În canalizare? - Da, în canalizare. A fost un mic incident la noi, s-a produs un mic incident și s-a deversat vreo sută de kilograme de produs și atunci am fost amendați, da. Dar asta nu s-a deversat în râul Bîc, noi nu avem acces la râu, toate apele uzate se duc în rețeaua orășenească. - Încă se duc, da? - Dar cum, dar cum. - Dar aveți stație modernă, instalată acum de curând? - Acum e în proces, proiectul îl avem, toate actele permisibile sunt, utilajul e achitat în cincizeci de procente. Sperăm ca până în iarnă să-l instalăm”.

Inginerul șef mai spune că apele deversate în sistemul centralizat de canalizare sunt curate și nu afectează mediul ambiant.

„- Apele sunt curate, ele corespund CMA, concentrația maximă admisibilă care este permisă de rețeaua de canalizare. Ele coincid normelor și noi putem deversa în canalizare. Dacă noi încălcăm normele, atunci suntem amendați. - La noi în fiecare săptămână se ia analiză la apa care se deversează în rețelele orășenești. - Cine vină să ia probele, Apă Canal? - Cei de la Apă Canal, împreună cu un reprezentant de la compania noastră”.

Fosta ministră a Mediului, Iuliana Cantaragiu, a declarat atunci că deversarea, în sistemul public a substanțelor interzise, a dus la distrugerea microorganismelor folosite pentru epurarea apelor în stația de epurare a orașului Chișinău. Tot atunci, la Ministerul Mediului a fost creat un grup de lucru care să cerceteze câți dintre agenții economici care deversează ape uzate au stații de pre-epurare a acestor ape, pentru că legea îi obligă să le dețină.

„Eu nu țin minte cu ce s-a încheiat atunci procesul care era în instanța de judecată”.

Cetățenii din localitățile apropiate acestui agent economic spun că mirosurile sunt insuportabile uneori, dar nu pot face nimic. 

„Miroase. - Vara mai ales? - Da, când e cald. Când nu e vânt, el aici se așează și noi respirăm. - Dar ați făcut vreodată vreo plângere? - Dar cine să facă? - Dar primăria ce zice? - Păi primăria, ce are primăria cu oamenii?”

„Gospodreaniul cum noi îl numim toți. - Dar ce, miroase? - Păi cum să nu miroasă, a fost stricată toată ecologia din 2006”.

„Poate și au făcut ei ceva, au curățit, dar până au făcut, cât au adus ei pagubă? - Dar oamenii din sat ce zic? - Dar ce pot să facă?” 

„Făceau probleme, erau mirosuri insuportabile, turnau toată fierbătura aceea, borhotul acela, îl turnau prin râpele astea care erau aici. Aici când vine apa din oraș, aici spală tot”. 

Pe de altă parte, reprezentantul agentului economic a menționat că nu au fost plângeri din partea celor care locuiesc în proximitate. Însă, de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului aflăm altceva: că sunt deseori plângeri din partea cetățenilor. 

„Lor când li se eliberează autorizația de mediu. Dacă nu sunt depășiri, noi nu îi putem sancționa”, a spus șeful Inspectoratului General pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga.

Râul Bîc, ce are o lungime de 155 de kilometri, este considerat unul dintre cele mai poluate râuri din țară. O mulțime de agenți economici își desfășoară activitatea în preajma râului, iar în râu poți vedea țevi de mici sau mari dimensiuni prin care se scurge apă murdară. 

Un reportaj de Constantin Niculae 
Imagini de Vladislav Glinjan

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
/LIVE/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
/LIVE/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente