15 octombrie 2024, ora 10:30

Persoanele care sunt atrase sexual de copii primesc eticheta de pedofili. De altfel, aceasta este considerată o tulburare mintală, pentru care, din păcate, nu există o vindecare completă. Specialiștii aplică atât tratament medicamentos, cât și terapii de comportament. Deși pedofilii nu dau semne evidente că ar fi bolnavi, sunt totuși anumite indicii ce-i pot da de gol. Cum ar fi, stau mai mult pe lângă copii, vor tot timpul să-i atingă, le vorbesc despre teme cu tentă sexuală. Este important ca și ei să conștientizeze că ar putea fi bolnavi și să se adreseze cât mai curând după ajutor. 

„Când vorbim despre pedofilie, vorbim despre tulburare de preferință sexuală. Această tulburare este o tulburare psihică în sine. Ea se manifestă prin faptul că persoana are atracție anume față de copii, prepubertari sau pubertari. Un tipaj fix nu există care ne-ar spune că, iată, această persoană este pedofil. La prima vedere, absolut o persoană normală, care nu se diferențiază de nimic de celelalte persoane. 

Nicio trăsătură fizică nu ar spune că asta-i pedofil, dar totuși sunt careva semne timpurii, care ne-ar putea vorbi despre această atracție, dar ele sunt atât de subtile și cumva greu de sesizat că nu sunt observate la timp. Dar printre ele pot să spun care sunt. Asta este cumva o atragere față de copii exagerată, persoanele sunt interesate de activitățile copiilor, încearcă să petreacă cu ei cât mai mult timp, cumva nejustificat sau un fel de afecțiune exagerată față de copii, care cumva nu ar corespunde situației. Și iată dacă, cumva, persoanele din împrejurime pun întrebarea la timp, poate ar fi prevenite aceste abuzuri sexuale”, spune psihiatrul și șefa de secție la Spitalul Clinic de Psihiatrie, Alina Mamedova.

Alina Mamedova este medic psihiatru la Spitalul Clinic de Psihiatrie, iar domeniul ei de activitate este să trateze și pedofili. În timpul interviului, în secție erau internate 15 persoane, acuzate de infracțiuni sexuale contra minorilor. Am încercat să discutăm cu vreunul dintre aceștia, dar ni s-a comunicat că toți se aflau la etapa cercetărilor penale, interacțiunea cu ei fiind interzisă.

„Deci diagnosticul deja se pune atunci când pedofilul, cu părere de rău, și-a manifestat afecțiunile sale sexuale față de copil când el este depistat și el ajunge în vizorul unui psihiatru sau psiholog. Aici se fac foarte multe examinări, anume și psihologice, și interviuri, diferite testări, examinări care, într-un final, ne permit să spunem că totuși persoana îndeplinește criteriile de tulburare de preferință sexuală și anume pedofilia, care se mai numește și așa”.

Pedofilia, o tulburare care încă este studiată de specialiști, este determinată de o serie de factori, în măsură să modifice comportamentul uman. 

„Cercetările totuși ne demonstrează că există o diferență în structura creierului la pedofili și persoanele aparent normale. Anumite zone din creier care sunt responsabile de acest control al impulsurilor sexuale și comportamentului sexual au cumva o diferență, fie de volum, fie de cantitate de neuroni, de celule, de substanțe și tot așa. Când vorbim de factorii psihologici, aici evident că sunt traumele. Traumele psihologice și însăși abuzul sexual. Pentru că persoanele care au fost cândva victime al abuzului sexual sau au avut traume psihologice, fie prin neglijență parentală, o dominare exagerată în familie, au un risc mult mai mare să manifeste această tulburare de preferință sexuală, adică pedofilia. Însăși victime al abuzului sexual pot ajunge la maturitate fiind deja abuzatori, adică pedofili”.

Din păcate, puțini sunt cei care ajung să ceară ajutorul specialiștilor, pentru că acest pas ar presupune să recunoască faptul că sunt atrași sexual de minori. Mai sunt situații când nici măcar nu conștientizează cât de periculoși pot fi.

„Da, ei sunt. Studiile ne vorbesc despre faptul că mulți din ei au recunoscut, deja fiind depistați ca pedofili cu acțiuni de abuz asupra copiilor, recunosc că au sesizat aceste dorințe, aceste fantezii, impulsuri, atracții față de copii și majoritatea din ei raportează că un timp îndelungat nu au acționat, cumva au putut face față, dar, iată, într-un anumit context, într-o anumită situație, totuși au ajuns să acționeze, da? Dar cei mai mulți, totuși, practic, 80% undeva, ei nu recunosc, pentru că dacă să luăm psihologic vorbind, această tulburare de preferință sexuală, această atragere față de copii, ea nu este o alegere. El nu are această atracție, cumva, voluntar. El acționează deja, conștient și voluntar”.

În multe cazuri, boala apare după o serie de traume din copilărie, emoțiile cărora afectează gândirea și comportamentul normal. 

„În toată lumea și la noi în țară la fel, totuși predomină bărbații. Pedofilii sunt mai des bărbați. Femei sunt, dar mai puține. Nu putem vorbi, sau sunt nedepistate la timp, sau totuși merge vorba de niște cauze. Din practică, chiar și copiii, însăși devin pedofili. Adică avem cazuri când copiii care nu au împlinit încă majoratul, fie vorba de 15-16 ani, au ajuns să comită abuz sexual asupra altor copiii care sunt mai mici, adică până la vârsta de 13 ani, vorbind așa. Și aici, psihologic vorbind, totuși este vorba cea mai mare parte de traumele psihologice din copilărie”.

Deși pentru pedofilie nu există un tratament definitiv, specialiștii încearcă să diminueze cât mai mult, prin medicație și terapii, pornirile violente.

„Tratamentul în sine include, anume, în primul rând cel medical, include controlul acestor impulsiuni sexuale, dar, în cea mai mare parte, tratamentul este, să zic așa, cumva, o parte din rezultat. Cea mai mare parte, îl are terapia, psihoterapia, în special cea cognitiv-comportamentală, pentru că dacă persoana nu ajunge să conștientizeze că aceste acțiuni sunt periculoase pentru ceilalți, că sunt grave, că aduc consecințe, că copiii rămân traumatizați și fizic și psihic, nu avem cum să-i tratăm definitiv. Adică este o perioadă lungă de timp, o reabilitare psihosocială, care include mai mulți specialiști. Se lucrează și de medicul psihiatru, și psiholog, și asistent social”, explică Alina Mamedova.

„Trebuie să înțelegem că un pedofil nu neapărat este un abuzator sexual și viceversa. Pentru că pedofilia, de fapt, este un diagnostic psihiatric și se manifestă prin pulsiunile, prin atracția asta sexuală față de copii la o anumită vârstă, de obicei vârsta pubertară sau prepubertară. Pe când un abuzator sexual, deci el poate să abuzeze de orice vârstă, nu este focusat cumva pe un anumit gen. Nu întotdeauna un abuzator sexual este un pedofil și nu întotdeauna un pedofil ar putea să fie un abuzator sexual”, zice psihologul la Centrul Internațional La Strada, Olesea Ciuciu.

Rețelele de socializare oferă un mediu favorabil pentru abuzul sexual asupra copiilor. Sunt un instrument accesibil pentru ca aceștia să intre în contact direct cu cei mici, prin mesaje sau apeluri video. Persoanele își creează identități false, aplică diferite tehnici de manipulare, iar, într-un final, reușesc să manipuleze copiii înainte ca pericolul să fie observat de către adulți. 

„Avem situații atunci când la prima etapă „ademenirea” copilului sau identificarea, stabilirea acelor relații de care am vorbit anterior se face în mediu online, ei acolo se cunosc și, ulterior, abuzatorul scoate treptat copilul în mediul real și poate să se întâmple abuzul în mediul real deja. Sau sunt cazuri când abuzatorul abuzează de copil în mediul real, mediul offline și fie înregistrează, fie îl fotografiază pe copil în ipostaze intime sau chiar nemijlocit în timpul abuzului și, ulterior, aceasta devine deja un instrument pentru șantaj sau amenințare ca să mențină copilul o perioadă îndelungată în acest abuz. Fie abuzul are loc doar în mediul online, atunci când prin amenințări, prin manipulări, prin constrângeri se scot acele fotografii sau material video și/sau fie copilul este pus să vizualizeze materiale pornografice sau fie se fac acele video-apeluri în care, la fel, abuzatorul dă explicații ce trebuie să facă copilul”.

Anual, doar la Centrul Internațional La Strada, sunt raportate în jur de o sută de cazuri de abuz sexual împotriva copiilor. Atât psihologii, cât și psihiatrii susțin că educația și prevenirea oricăror abuzuri trebuie cultivată în familie, iar comunicarea deschisă între membrii acesteia este esențială. 

„Tot mă gândeam la moment că cunoaștem cu bine că aceste persoane pot proveni din orice categorie socioculturală. Cu părere de rău cunoaștem că sunt și profesori, și educatori, și directori de școli, și polițiști, și preoți până la urmă, care cunoaștem că au comis astfel de acțiuni. Și cea mai bună prevenire în toată această situație este doar educarea. Dacă va fi o educație corectă începând din familie, când părinții o să învețe copiii ce sunt aceste comportamente sexuale și cum să le sesizeze, să nu permită, să nu le tolereze, iar deja instituțiile ca grădinițe și școli să intervină cu informații la fel pentru copii, eu cred că o să ajungem la un moment când o să putem să prevenim aceste situații urâte”.

Un reportaj realizat de Gabriela Ursu 
Imagini și montaj de Vlad Glinjan

23 decembrie 2024, ora 10:18

În Republica Moldova există o lipsă de cadre medicale de aproape 2000 de medici și aproximativ 3000 de asistente, conform datelor oferite de sindicatul „Sănătatea”. În realitate, cifra ar putea fi dublă dacă ținem cont că unii medici își fac meseria în două, trei sau mai multe sate în același timp. Cu toate astea, există localități care sunt lipsite de servicii medicale, oamenii fiind nevoiți să meargă până în centrul raional pentru servicii medicale sau, în cazurile de urgență, trebuie să apeleze la ambulanță, care deseori întârzie din cauza drumurilor rele sau din cauza condițiilor meteo. 

„Azi am ajuns în satul Bogzești din raionul Telenești. În spatele meu este punctul medical al satului și marea problemă a satului, a oamenilor din acest sat, este că medicul vine de două ori pe săptămână, în timpul programului de lucru. După programul de lucru, oamenii de aici nu au decât o singură variantă, aceea de a suna la serviciul de ambulanță dacă au o urgență. hai să vedem ce ne zic oamenii și să discutăm cu domnul doctor.”

„Văd că și domnul doctor e tot în vârstă. Ați avut înainte doctor în sat? - Am avut sora medicală din sat, de-a noastră, dar ea a fost bolnavă și a decedat. - Și dacă domnul doctor pleacă, ce faceți? - Rămânem ai nimănui.” 

„Trebuie să aibă medicul condiții, să fie remunerat cum trebuie ca el să poată să lucreze aici, nu să se gândească cu ce mă duc, cu ce să vin sau ce o să mănânc. - De ce credeți că ăștia tineri nu prea vin? - Nu vin, iată domnul e la pensie, dacă ne mai leapădă și el, nici o îndreptare, nici o rețetă nu are cine scrie. - Sunteți nevoiți să mergeți la raion. - Da cum, și acolo e așa o atârnare.”

„Singur tu știi cum se atârnă medicii față de oameni, dar pentru o oaie parșivă nu trebuie să judeci tot cârdul. Dar sunt medici unde, mai bine să nu intri la dânșii. - Dar aveți copii, sunt copii aici în sat? - Sunt, dar puțini. Erau mai mulți, dar era satul mai tânăr, familii tinere, se nășteau copii. Acum lucrează grădinița, dar aduc și din satul vecin. - Școala s-a închis, da? - S-a închis că nu e numărul de copii.” 

„Care sunt de urgență, urgența vine aici. - Dar pentru restul de medicamente cum faceți, mergeți la oraș? - Pentru restul la raion. - La Telenești? - Da, care cu ce poate și cum poate și cât de repede. - Acum nici rutieră nu o să fie și să te mai duci la Telenești. La ocazie, dacă te ia bine, nu...” 

„Salvarea, cum ceva, salvarea. - Dacă domnul doctor nu e în sat și se întâmplă ceva noaptea, să zicem? - Da, noaptea, dupa-masa, seara, numai ambulanța. Altcineva nu poate să rezolve nimic. Văd că le-a dat transport și îi aduce, că dacă nu aveau transport nu erau nici ăștia și noi ne prăpădeam. E greu la sat, foarte greu. În privința la bolnavi, iată sunt care stau la pat, sunt care cu tensiune. - Și ei cum se duc la raion? - Ei cum se duc, dacă ceva mai urgent numai salvarea. Cum se ridică tensiunea la careva cheamă salvarea. - Dar cât timp face salvarea până aici? - Depinde de vreme. Dacă e timp de vară, știu eu, o juma de oră, poate mai puțin. Drumurile sunt rele, foarte rele. Acolo e o bucățică asfaltată, o bucățică sunt gropi, parcă a bombardat cineva și e foarte greu de mers, nici salvarea aia nu poate zbura. Și dacă mai e și ghețuș, salvarea aia poate să ajungă târziu sau să nu ajungă deloc. Și socotiți ce se întâmplă cu bolnavul acela.” 

Astăzi, medicul satului Bogzești este Vasile Popa, pensionar, în vârstă de 71 de ani. Și-a început activitatea acum aproape cinci decenii, în raionul Orhei.

„Lucrul l-am început imediat după internatură, la Bălți am făcut internatura. - În ce an? - Deodată am fost repartizat în 1978. Atunci internatura se făcea un an și te trimiteau unde aveau nevoie, că acolo mulți ani nu au avut doctor.” 

A ajuns în Telenești după ce fostul medic a ales să plece, iar asistenta medicală din sat a decedat în urmă cu puțin timp. 

„Aici a fost un medic din sat, din Crăsnășeni, dar dumnealui s-a dus la Chișinău și aici era vacant, aveau nevoie. Doi ani nu au avut medic deloc. - Și cum s-au descurcat oamenii: - Mergeau la Budăi, dar de aici până acolo sunt 15 kilometri. - Și se duceau pe jos? - Transport era odată în zi.” 

Medicul ne-a spus că problemele celor din sat sunt diferite de cele din orașe, iar medicul de familie trebuie să știe să facă de toate, deoarece nu sunt alți specialiști care ar putea investiga nevoile cetățenilor. 

„Îs 385. - Toți? - Da. Și merge în descreștere, eu am o singură gravidă și un copil până la un an. El a împlinit anul, dar să zicem. Aici a activat, cu regret, o soră medicală de aici din sat, dar care a decedat la 52 de ani, anul ăsta. Ei au avut noroc că a fost dumneaei, din sat, dar noi nu suntem de aici. - Nici colega dumneavoastră? - Nici ea și noi suntem pensionari amândoi. Și iată eu vin de la Budăi că acolo trăiesc. - Cu ce veniți? - Când nu e transport, vin cu rutiera, mă scol mai devreme, că miercurea și vinerea, el vine la orele 6. - Deci la orele 5 vă treziți. - Da, mă trezesc și ies în drum, iar la orele 7 sunt aici.”

Ne-a citit din jurnalul pe care îl ține zi de zi din care am aflat că, în cele două zile pe săptămână cât se află la punctul medical, are circa 30 de pacienți.

„Pentru un tânăr eu nu știu mai departe, dar eu am iată, aici în Crăsnășeni, un medic. Ea e cu copilul, că a născut acum, de curând. Socot că dacă o să iasă ea, o să mai aibă cine lucra. - Dar dacă nu? - Dacă nu, nu știu. Aici în sat aveau dumneaei, doamna care a decedat, era în sat un lucrător medical, dar așa nu-i nimeni. - Dacă Doamne ferește ceva se întâmplă? - Salvarea, cheamă salvarea. - Dar nimeni la fața locului care să-ți acorde primul ajutor? - Nu-i nimeni.” 

Pentru reticența tinerilor de a veni să profeseze în sat, a dat vina pe lipsa condițiilor minime de trai din mediul rural și a salariilor mici. Chiar și cabinetul lui nu ar fi pe placul unui tânăr specialist, fiind îngust și soba alături. 

„Condițiile nu-s, în primul rând. Bun că ea are părinți și o să stea la părinți, dar unul tânăr iată să-ți vină, unde ai să-l aranjezi, la gazdă, așa-i? Și ce să facă el acolo, ce condiții, ce are vreun cămin acolo, cu ligheanul în cap doar să se spele, de exemplu. Și apoi salariul e mititel. - Cât are salariu un medic în sat? - Eu de exemplu am, cu anii mei, să zicem 48 de ani de muncă, am vreo 16 mii. - Cu toți anii de muncă adunați, da? - Da, da. - Dar un tânăr la început de cale cât are? - N-au atât, poate că 11-12 mii. - Dar nu e atât de motivant ca să îi facă să se mute în sat. - Nu, nu, nu.

Eu împlinesc 71. - Și încă vă faceți meseria. - Eei, ce să facem dacă... Eu cu mare plăcere iată o aștept pe dânsa, dacă ceva, numai să iasă. - Vreți să rămâneți acasă, să vă odihniți? - Da, da. Am eu cu ce mă ocupa acasă, mi-am făcut o prisacă. Mă rog, pe acasă, să nu stai degeaba. Trebuie să-ți placă și să te poți orienta rapid. Aici ești la periferie și vine lumea cu diferite întrebări, dar tu trebuie să iei decizia repede, nu ai ce aștepta. Iată o să vă povestesc un caz, în toamna asta chiar a fost. În pădure tăia lemne și un viespar din ăia mari l-a înțepat. Dar ei au mai băut vin și norocul lui că a băut trei, patru stacane de vin. Pădurea nu-i departe și el s-a pornit pe jos. Eu nu știu cum a ajuns el, Doamne ferește, roșu, umflat”. 

Spre deosebire de cei din Bogzești, sătenii din Bănești, același raion, au un medic al lor, pe care nu trebuie să-l împartă cu satele vecine. Liuba Chipăruș practică medicina de aproape zece ani, timp în care a fost medic pentru mai multe localități.

„Știți, era cale de alegere, profesor sau medicină. La început medicina mi se părea ceva foarte departe de mine, dar în general sunt o persoana căreia îi place să ajute. Cred că asta a fost influența, da. Știam că trebuie să fac studii superioare, știam că trebuie să activez, dar eram nedeterminată. Și am decis că merg la colegiul de medicină, deoarece este mai scurt timp de studii și am să ies la serviciu după trei ani. Ca studiind trei ani la colegiu la specialitatea de moașă, am înțeles că-mi place totuși medicina și-mi place lucrul legat de copii mici. Am decis totuși că merg la medicină, dar totuși cu frică. A avut o mare influență diriginta mea.

Nu-mi pare rău. Îmi pare rău poate că nu suntem atât de apreciați, poate. Dar a profesie aleasă, dacă aș începe din nou cred că tot aici aș veni, tot în medicină, dar poate un pic altfel, poate nu aș trece prin colegiu ca să economisesc timp. Altceva nu mă văd.” 

Își amintește de perioada de început a carierei, atunci când avea un salariu de 2.500 de lei, salariu pe care îl considera destul de bun pentru acea perioadă. După zece ani de lucru, a reușit să ajungă la un salariu de aproape 15 mii de lei. 

„Nu se îmbulzesc tinerii. Dacă programul ăsta ar fi fost cu zece ani în urmă, cred că eram cei mai fericiți, cu suma asta care este acum, da. Acum e altă generație și e clar că generațiile au alte cerințe. Și e corect să fie așa, nu poate un medic să vină cu un salariu foarte mic. Ca să fiu corectă, noi avem nevoie să vină colegi aici, pentru că atunci când lucru e făcut de o singură persoană pentru două, este destul de greu. 

Aici eu sunt mai fericită, vedeți că eu am patru asistente medicale, cât de cât avem un oficiu care nu e chiar așa cum ar fi trebuit, dar este bine până o să mai găsim ceva surse. - Vă încălziți cu lemna ați zis. - Cu lemne, da, gazificarea satului a început dar încă nu a ajuns până aici. Când va ajunge vedem cu se va schimba, pentru că e e cald, e bine, dar infirmiera știe cum face focul acolo și cum nu poate intra de fum câteodată. Dar trebuie să avem colegi, trebuie să avem cu cine lucra, echipă să fie.” 

„A fost perioadă în care nu ați avut medic în sat? - Dacă e numai unul, când mai iese în concediu, dar așa. - Și ce faceți atunci când nu-i? - Mai vine de la Telenești cineva și înlocuiește. - E bine să aveți medic în sat, da? - E foarte bine. - Noi am fost în sate unde oamenii trebuie să meargă până la raion. - Nu, noi suntem fericiți că sunt medici și încă sunt de sat. - Dar farmacie este? - Da, iată este. - Deci aveți tot ce vă trebuie în sat? - Tot ce ne trebuie, nu de mult s-a deschis și tare ne-am mai bucurat. - Ce făceați când nu aveați farmacie? - Ne chinuiam la Telenești. Alde mine foarte greu ajunge, dar când e pe loc clar că e mai bine.” 

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, afirmă că nu există o lipsă de cadre în Republica Moldova, conform statisticilor și că Ministerul face tot ce e posibil pentru a perfecționa cadrele existente și tinerii absolvenți. 

„Noi nu avem cumva o criză acută de cadre în Republica Moldova și vreau să deschideți statistica și să vedeți unde se spune că, noi în Republica Moldova avem înregistrați la 10 mii de cetățeni, 50,2 medici. Comparativ cu Uniunea Europeană, este foarte mult, Uniunea Europeană are 34 de medici la 10 mii de cetățeni.

În noiembrie am acoperit foarte multe din cererile care au venit de la instituțiile medicale din țară, am majorat pentru cei care vor finaliza în următorii ani, indemnizația unică pentru zona rurală, egală cu 250 de mii de lei, îi trimitem la perfecționări peste hotare, încercăm să investim cât mai mult în tineri, echipăm, modernizăm instituțiile astfel ca ele să fie atractive. Deci nu doar cele din Chișinău, dar și cele raionale. Toți acești factori împreună, iată ne aduc la o creștere, la o majorare a numărului de cadre.”

Pe de altă parte, vicepreședinta federației sindicale „Sănătatea” din Republica Moldova ne-a oferit alte cifre, obținute în urma unei analize interne.

„Noi avem o analiză a noastră, a federației, și în ultimii cinci ani numărul de cadre încadrate în instituțiile medicale scade de la an, la an. Ce ține de anul 2023, putem spune că o insuficiență este atât la medici cât și la asistenții medicali. La medici avem o lipsă de aproape 2000 de specialiști, mai exact 1977, iar la asistenți medicali avem insuficiență de cadre de aproape 3000 de persoane. Cifra nu este chiar atât de mare, ținând cont de faptul că mulți dintre ei lucrează mai mult decât o normă de salariu. Respectiv, dacă ar lucra doar pe un salariu, aceste cifre ar fi mult mai mari. - Duble probabil. - Probabil duble, pentru că mulți dintre ei lucrează două norme aproape. Medicii de familie lucrează în mediul rural în special, în mai multe sate, lucrează și în centrul raional și în sate și încearcă cumva să acopere această necesitate de cadre”, a declarat Natalia Chihai.

Conform federației sindicale, Republica Moldova pierde de la an la an cadrele medicale tinere, iar cele mai multe dintre ele aleg să lucreze în România, având condiții mai bune și salarii mai mari. 

„Ca să fii medic în sat, este cu adevărat o provocare. Trebuie să accepți să mergi la această provocare.” 

Potrivit sindicatului Sănătatea, în anul 2023, circa 950 de studenți au absolvit Universitatea de Medicină, dintre care aproape 600 erau moldoveni. Doar 20 la sută s-au angajat în Republica Moldova. 

Un reportaj de Constantin Niculae
Imagine de Vlad Glinjan
Montaj de Constantin Niculae