Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a respins comentariile Papei Francisc care îi îndemna pe ucraineni să aibă curajul „steagului alb”, care este „un cuvânt curajos”, şi de a negocia pentru a pune capăt războiului cu Rusia „înainte ca lucrurile să se înrăutățească”. Liderul de la Kiev a făcut aluzie la comentariile Papei afirmând că „adevăraţii lideri spirituali sunt în prima linie şi îi ajută pe oameni cu rugăciuni, vorbe şi fapte” și „nu la două mii şi jumătate de kilometri distanţă”.
„Ucigașii și torționarii ruși nu se deplasează mai departe în Europa doar pentru că sunt reținuți de ucraineni cu arme în mâini și sub steagul albastru și galben.
În Ucraina, au existat mulți pereți cândva albi ai caselor și bisericilor care sunt acum pârjolite și ruinate de obuzele rusești. Iar acest lucru vorbește foarte elocvent despre cine trebuie să se oprească pentru ca războiul să se termine. Oricine care protejează viața și oamenii îndeplinește cea mai onorabilă misiune posibilă în mijlocul unei astfel de invazii inumane.
Când răul rusesc a început acest război pe 24 februarie, toți ucrainenii s-au ridicat pentru apărare. Creștini, musulmani, evrei - toată lumea. Mulțumesc fiecărui capelan ucrainean care este în armată, în Forțele de Apărare. Ei sunt în prima linie. Ei protejează viața și umanitatea”, a declarat Zelenski.
„Aceasta este ceea ce este biserica - cu oamenii. Şi nu la două mii şi jumătate de kilometri distanţă, undeva unde să medieze virtual între cineva care vrea să trăiască şi cineva care vrea să te distrugă”, a spus președintele Ucrainei.
În interviu, înregistrat luna trecută, Papa a fost întrebat despre poziţia sa cu privire la dezbaterea între cei care spun că Ucraina ar trebui să renunţe întrucât nu a putut respinge forţele ruse, şi cei care afirmă că aceasta ar legitima acţiunile părţii mai puternice. Intervievatorul a fost folosit expresia „steagul albul” în întrebare.
„Este o interpretare, este adevărat”, a răspuns papa Francisc, potrivit unei transcrieri şi a unui video parţial publicat sâmbătă în avans. Interviul integral urmează să fie difuzat pe 20 martie în cadrul unei noi emisiuni culturale.
„Dar cred că cel mai puternic este cel care se uită la situaţie, se gândeşte la oameni şi are curajul steagului alb şi negociază”, a afirmat papa, adăugând că negocierile ar trebui să aibă loc cu ajutorul puterilor internaţionale.
„Cuvântul a negocia este un cuvânt curajos. Când vezi că eşti învins, când lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi”, a continuat papa.
Se crede că este pentru prima dată când papa Francisc a folosit termeni precum „steag alb” sau „înfrânt” în legătură cu războiul din Ucraina, deşi a mai vorbit în trecut despre necesitatea negocierilor.
Într-un comunicat după publicarea interviului, purtătorul de cuvânt a Vaticanului, Matteo Bruni, a clarificat că suveranul pontif a preluat termenul „steagul alb” de la intervievatorul său şi l-a folosit pentru „a indica o oprire a ostilităţilor (şi) un armistiţiu obţinut cu curajul negocierilor”.
„Poţi simţi ruşine”, a spus papa cu referire la negociere, „dar cu câţi morţi se va încheia (războiul)? (Ar trebui) negociat la timp, găsită o ţară care poate fi mediator”, a adăugat el, menţionând Turcia printre ţările care s-au oferit.
„Să nu vă fie ruşine să negociaţi, înainte ca lucrurile să se înrăutăţească”, a spus papa, care a făcut numeroase apeluri la pace în „Ucraina martirizată” şi a trimis anul trecut un emisar de pace, pe cardinalul italian Matteo Zuppi, să se întâlnească cu autorităţile la Kiev, Moscova şi Washington.
Întrebat dacă este dispus să medieze, papa a răspuns: „Sunt aici”.