Mojtaba Khamenei a fost desemnat lider suprem al Iranului, după moartea tatălui său, ayatollahul Ali Khamenei. Decizia a fost luată de Adunarea Experților, format din 88 de clerici, pe fondul tensiunilor tot mai mari din Orientul Mijlociu. La scurt timp după anunț, Israelul a declarat că noul lider iranian a fost inclus pe lista celor mai vânați oficiali ai regimului de la Teheran.
Mojtaba Khamenei are 56 de ani și este considerat o figură influentă, dar discretă în structura de putere a Iranului. S-a născut în 1969 în orașul Mashhad, într-o perioadă în care tatăl său era deja un cleric cunoscut pentru opoziția față de regimul șahului Mohammad Reza Pahlavi. Înainte de Revoluția Islamică din 1979, Ali Khamenei a fost arestat și trimis în exil de mai multe ori din cauza activității sale politice și religioase.
După schimbarea regimului, familia s-a stabilit la Teheran, unde Mojtaba Khamenei a urmat cursurile liceului Alavi, o instituție cunoscută pentru formarea unor membri ai elitei religioase și politice iraniene. Ulterior, a studiat teologia la Teheran și în orașul sfânt Qom, unul dintre cele mai importante centre ale islamului șiit.
Deși nu deține titlul înalt de ayatollah și are rang de cleric mediu, Mojtaba Khamenei este considerat de mulți observatori o persoană influentă în interiorul sistemului de putere din Iran, potrivit Mediafax. De-a lungul anilor, numele său a fost asociat cu Biroul Liderului Suprem și cu decizii importante luate în cercul restrâns al conducerii politice și religioase.
În tinerețe, Mojtaba Khamenei a participat la războiul Iran-Irak, în cadrul Batalionului Habib. În acea perioadă și-a construit relații cu persoane care au ajuns ulterior în poziții importante în structurile de securitate ale statului, inclusiv în Corpul Gardienilor Revoluției Islamice și în forța paramilitară Basij.
Influența sa este adesea legată de relațiile apropiate cu aceste structuri. Criticii regimului și unele guverne occidentale l-au acuzat că ar fi avut un rol în influențarea proceselor electorale din Iran și în reprimarea protestelor din ultimii ani.
În 2019, Statele Unite au impus sancțiuni împotriva sa, printr-un ordin executiv care viza persoane apropiate liderului suprem. Departamentul Trezoreriei SUA a afirmat atunci că Ali Khamenei i-ar fi delegat anumite responsabilități și l-a descris drept un reprezentant al liderului, chiar dacă nu ocupa o funcție aleasă.
Cum a devenit Mojtaba Khamenei liderul Iranului
Alegerea lui Mojtaba Khamenei a fost făcută de Adunarea Experților, instituția prevăzută de Constituția iraniană pentru desemnarea liderului suprem. Acest organism este format din 88 de clerici aleși prin vot popular, însă candidații la aceste alegeri trebuie validați anterior de Consiliul Gardienilor, o instituție ale cărei membri sunt numiți direct sau indirect de liderul suprem.
După moartea ayatollahului Ali Khamenei, Adunarea Experților s-a întrunit pentru a desemna succesorul. Presa iraniană și surse citate de publicații internaționale au relatat că Mojtaba Khamenei a fost ales în urma deliberărilor clericilor, în contextul escaladării conflictului dintre Iran și Israel.
Potrivit Iran International, care citează surse familiare cu decizia, votul ar fi avut loc sub presiunea Corpului Gardienilor Revoluționare Islamice. De asemenea, oficiali iranieni citați de The New York Times au declarat că Mojtaba Khamenei fusese deja identificat drept principal candidat în cadrul a două reuniuni ale Adunării Experților.
Procesul de desemnare a noului lider s-a desfășurat într-un climat de tensiune, după informații contradictorii privind un posibil atac israelian asupra unei clădiri din orașul Qom. Un oficial israelian din domeniul securității a declarat că acolo s-ar fi aflat membri ai Adunării Experților chiar în timpul deliberărilor.
Teheranul a respins însă aceste afirmații. Agenția semi-oficială Fars a transmis că în clădirea vizată nu avea loc nicio reuniune și că membrii Adunării s-au mutat într-un „mediu sigur” pentru a continua deliberările și votul printr-o metodă alternativă.
După anunțarea deciziei, ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a declarat că Mojtaba Khamenei a fost inclus pe lista celor mai vânați lideri iranieni. „Orice lider numit de regimul terorist iranian pentru a pune în aplicare planul de distrugere a Israelului, de a amenința Statele Unite, lumea liberă și țările din regiune și de a oprima poporul iranian va fi, fără îndoială, o țintă care trebuie eliminată”, a afirmat oficialul israelian, conform ziare.com.
Potrivit organizației pentru drepturile omului HRANA, în primele patru zile de lupte în Orientul Mijlociu, peste o mie de civili ar fi fost uciși în Iran, inclusiv cel puțin 181 de copii. Organizația precizează că bilanțul este preliminar și că verifică în continuare alte sute de decese raportate.