Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Recean, pe care socialiștii o anunțau săptămâna trecută, a fost depusă astăzi în Parlament. 26 de deputați au semnat documentul, acuzând Guvernul de faptul că nu și-a onorat obligația de a garanta stabilitatea energetică. Prim-ministrul Recean nu a comentat inițiativa BCS.
„Înaintăm moțiunea de cenzură asupra activității guvernului, în lumina argumentelor după cum urmează, Republica Moldova în ultimii trei ani este condusă de către guvernarea PAS care este hotărâtă să sacrifice interesul național al țării, bunăstarea cetățenilor și viitorul copiilor noștri în schimbul aplauzelor și simpatiilor partenerilor externi”, a declarat deputatul BCS, Petru Burduja.
„În cei trei ani, reprezentanții guvernării nu ne aud, dar noi insistăm că în această situație, conducerea trebuie să vină cu soluții concrete pentru o scădere a presiunii financiară a cetățenilor”, a menționat deputata BCS, Diana Caraman.
Deputatul PAS, Radu Marian a venit cu o replică.
„Parlamentul și Guvernul se vor asigura că cetățenii vor trece cu bine de această iarnă, în pofida faptului că opoziția, împreună cu prietenii lor de la Kremlin, vor să slăbească instituțiile statului. Prin această moțiune de cenzură se urmărește acest lucru”, a subliniat deputatul PAS, Radu Marian.
Premierul Dorin Recean nu a comentat inițiativa BCS.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, moțiunea de cenzură poate fi înaintată de minim 26 de deputați, iar pentru a demite Guvernul sunt necesare minim 51 de voturi. Aceasta trebuie să fie dezbătută în termen de 14 zile de la depunere. În cazul în care moțiunea este adoptată, în termen de trei zile, prim ministrul este obligat să prezinte președintelui Republicii Moldova demisia Guvernului. Aceasta este a treia moțiuni de cenzură inițiată de opoziție de la instituirea Guvernului Recean. Ultima a fost depusă în octombrie 2023, fiind ulterior respinsă după zece ore de dezbateri.