Reintegrarea regiunii transnistrene depinde în mare parte de victoria Ucrainei în războiul cu Federația Rusă, dar și de procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Opinia a fost exprimară de vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, în cadrul ediției de luni, 22 ianuarie, a emisiunii „Новая неделя” de la TV8.
„Fără victoria Ucrainei în război, este inutil să vorbim despre soluționarea conflictului transnistrean. Nu spun că victoria Ucrainei va asigura „100% mersul lucrurilor, pe care ni l-am dori la Chișinău. Totul depinde nu numai de aceasta, un astfel de punct de vedere este eronat, însă multe depind de doi factori.
Primul factor, cel mai semnificativ, este victoria Ucrainei în război. Al doilea factor este procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Ritmul și viteza acestui proces sunt importante. Dacă Moldova va avea succes, va contribui la rezolvarea problemei transnistrene. Dar dacă, de exemplu, apare o mare problemă strategică în Ucraina, aceasta va fi o problemă nu numai pentru Ucraina și Moldova, ci pentru întreaga Europă. Și pentru noi, în primul rând, pentru că suntem în apropiere. Problemele Transnistriei, Abhaziei, Osetiei de Sud, Crimeei, toate sunt interconectate. Acesta este un pachet al aceleiași probleme”, a declarat Oleg Serebrian.
Pentru că în decursul celor peste 30 de ani de negocieri, Chișinău și Tiraspol nu au semnat niciodată un document care să determine reunificarea Moldovei ca scop al negocierilor, separatiștii interpretează fiecare pas făcut ca unul spre independența regiunii.
„Problema principală a procesului nostru de negocieri din 1992 este că Chișinăul crede că duce un proces de negociere pentru reintegrarea țării, iar la Tiraspol cred că același proces de negociere duce la independența Transnistriei. Acest lucru este ciudat. Cum poate exista o interpretare complet opusă a aceluiași lucru? Am avut propuneri să vorbim despre scopul procesului nostru de negociere, pentru că este destul de ciudat. Până acum, nu avem o declarație comună despre ceea ce urmărim în acest proces de negociere. Trebuie să se convină asupra scopului. Să fim mai întâi de acord, să fim primul punct despre ceea ce ne străduim, reintegrarea Republicii Moldova”, a menționat Serebrian.