Bunurile și banii proveniți din activități ilegale nu vor mai zace în depozite sau în conturi blocate, ci vor putea fi folosiți în interesul cetățenilor. Guvernul a aprobat un proiect de lege care permite ca resursele confiscate prin decizii judecătorești să ajungă în școli, spitale, centre de plasament sau alte instituții publice și organizații neguvernamentale.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, bunurile confiscate definitiv vor deveni proprietatea statului și vor fi evaluate de Serviciul Fiscal. Ulterior, informațiile vor fi transmise către Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI), care va publica lista acestora pe site-ul Centrului Național Anticorupție. Instituțiile interesate vor avea la dispoziție 90 de zile pentru a solicita folosirea acestora.
Cererile vor fi analizate de o comisie specială, formată din reprezentanți ai mai multor instituții și ai societății civile, care va decide cui și cum vor fi distribuite bunurile. Dacă un obiect nu este solicitat în termenul prevăzut, acesta rămâne în gestiunea statului.
Legea reglementează și utilizarea sumelor de bani confiscate: o parte va fi direcționată către bugetul de stat, iar cealaltă – către proiecte sociale propuse de ONG-uri sau pentru sprijinirea autorităților publice din domenii precum educația, sănătatea, justiția sau protecția mediului.