Șeful misiunii diplomatice ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, este convocat astăzi la Ministerul de Externe. Se întâmplă după ce șeful SIS a comunicat că Rusia l-a ajutat pe deputatul condamnat, Alexandr Nesterovschi, să se ascundă în regiunea transnistreană.
Între timp, Ambasada Federației Ruse la Chișinău, declară că acuzațiile SIS „sunt nefondate și inacceptabile”.
„Partea moldovenească nu a transmis nicio solicitare oficială privind acordarea asistenței juridice în cadrul mecanismelor existente (...) Facem apel către partea moldovenească să se abțină de la presupuneri provocatoare și ne exprimăm speranța pentru revenirea la un dialog pragmatic pe întreg spectrul relațiilor bilaterale, în interesul fundamental al popoarelor celor două state”, se arată în declarația reprezentanței diplomatice.
TV8.md amintește că pe 31 martie, în cadrul unui briefing de presă, directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteață, a comunicat că deputatul Alexandr Nesterovschi se află în stânga Nistrului încă din momentul pronunțării sentinței de condamnare. Acesta a ajuns în regiunea transnistreană cu un automobil cu numere diplomatice, al Federației Ruse.
Pe 19 martie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a găsit vinovat Alexandr Nesterovschi de acceptarea finanțării ilegale din partea lui Ilan Șor, dar și de de tentativă de corupere a altor cetățeni cu banii proveniți de la gruparea Șor. Instanța l-a condamnat la 12 ani de pușcărie. Sentința, însă, a fost dată în lipsa celui care a fost găsit vinovat, așa că imediat deputatul a fost anunțat în urmărire națională, iar a doua zi și în Interpol.
Colegii lui Nesterovschi, afiliați fugarului Ilan Șor, au anunțat că însuși Putin a avut grijă să-i dea lui Nesterovschi cetățenie rusă. Deputații au mai declarat că sentința lui Nesterovschi nu este decât o condamnare politică.
Juristul Alexandru Bot presupune că a fost o evadare bine gândită:„Nu știu dacă putea fi anticipată. Vorbim de o situație absolut ieșită din comun. Nu e vorba de un fapt banal de corupție, ci de intervenția unui stat străin în această configurație. Cred că serviciile speciale puteau fi mai diligente pe marginea acestui caz, ca să evităm acest scenariu”.
Nesterovschi a fost denunțat de ex-deputata Arina Spătaru, căreia i-ar fi propus bani ca să creeze un partid aparent proeuropean, dar în realitate o forță politică controlată de Ilan Șor și protectorii să de la Moscova. Lidera ALDE a căzut de acord să acționeze ca și agent sub acoperire, în cadrul unei operațiuni puse la cale cu procurorii anticorupție. Fiind în misiune, a ajuns chiar și la vila de lux a lui Șor din Israel.
Pe 31 martie, inclusiv deputata Irina Lozovan și soțul ei, Pavel Gîrleanu, au fost condamnați la 6 ani, și respectiv, 5 ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a partidelor. Cei doi, care pledează nevinovați, vor fi dați în căutare.