O rusoaică stabilită de 14 ani în Italia a ales să transmită un mesaj puternic împotriva războiului din Ucraina chiar pe scena Jocurilor Olimpice de iarnă Milano-Cortina. Anastasia Kucerova a purtat pancarta echipei Ucrainei la ceremonia de deschidere, într-un gest simbolic, făcut inițial anonim.
Îmbrăcată într-o geacă lungă argintie, cu glugă, și cu ochii acoperiți de ochelari închiși la culoare, la fel ca toți purtătorii de pancarte ai celor 92 de națiuni participante, Kucerova a condus delegația Ucrainei pe stadionul San Siro, în aplauzele publicului. Numele țării era luminat pentru a putea fi citit de spectatori.
În semn de solidaritate, Kucerova și-a vopsit unghiile în culorile drapelului ucrainean, albastru și galben.

Potrivit AP News, repartizarea țărilor urma să fie făcută aleatoriu, însă ulterior voluntarii au fost întrebați dacă au preferințe. Kucerova a ales Ucraina. Aceasta nu putea fi recunoscută, iar naționalitatea sa nu a fost anunțată publicului. Ulterior, a povestit despre experiența sa pe Instagram.
„Când mergi alături de acești oameni, îți dai seama că au tot dreptul omenesc să simtă ură față de orice rus. Totuși, cred că este important să faci chiar și un gest mic pentru a le arăta că poate nu toți oamenii gândesc la fel”, a declarat ea pentru AP.
Gestul său a avut loc în contextul împlinirii a doi ani de la moartea opozantului rus, Alexei Navalnîi. Kucerova spune că a vrut să reamintească faptul că războiul continuă:
„Ucrainenii nu au nicio posibilitate să evite aceste gânduri sau să ignore existența războiului. Aceasta este realitatea lor. Continuă să se iubească, să se căsătorească sau să facă sport, să vină la Olimpiadă. Dar toate acestea se întâmplă pe un fundal devastator”.
Fără să li se spună că este rusoaică, sportivii ucraineni i-au recunoscut imediat originea și i s-au adresat în limba rusă. Pentru ea, acesta a fost un semn al „unei conexiuni profunde” dintre ruși și ucraineni, „care ar putea continua să existe dacă nu ar fi războiul”.

Delegația Ucrainei a fost condusă de Ielizaveta Sidorko și l-a inclus și pe patinatorul artistic Kirilo Marsak. Ambii au tați care luptă pe front.
„Nu există, la propriu, niciun cuvânt care să poată șterge răul pe care acești oameni l-au suferit deja și nu există niciun cuvânt care să se apropie de iertare”, a spus Kucerova.
Chiar înainte de a intra pe stadion, le-a spus sportivilor: „M-am întors, nu știam ce să le spun, dar le-am spus doar că întregul stadion le va oferi o ovație în picioare”. Ucrainenii au părut sceptici, însă aplauzele au venit.
Kucerova spune că a simțit că întregul stadion „le recunoaște independența, voința de libertate, curajul de a ajunge până la Olimpiadă”. A plâns în tăcere, în spatele ochelarilor.
Nu a mai vizitat Rusia din 2018 și recunoaște că își asumă un risc, condamnând războiul.
„Trebuie să fiu îngrijorată și ar trebui să-mi fie frică. Și nu pot garanta că faptul că vorbesc deschis nu va afecta pe cineva pe care îl cunosc. Dar cred că, dacă eu, trăind într-o țară democratică și bucurându-mă de toate libertățile, sunt speriată, înseamnă că regimul a câștigat”, a spus ea.
În aceeași seară, Kucerova a purtat pancarta și pentru delegația Danemarcei, care a primit ovații pentru opoziția față de amenințările Statelor Unite privind Groenlanda.
„Da, este o coincidență, dar m-am gândit la asta”, a spus Kucerova.
video: fb/AP
Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev a solicitat Comitetului Internațional Olimpic (CIO) să efectueze o anchetă internă pentru a stabili cine a permis unei sportive ruse să poarte pancarta echipei Ucrainei în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Milano.





























































