În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că, inculpatul la data de 06.06.2016, aproximativ la ora 14:00 min. aflându-se în centrul oraşului Comrat, acționând premeditat, cu scopul lipsirii de viaţă a fostului consilier, pe fonul relațiilor ostile dintre aceștia, a efectuat două împușcături în direcția victimei, dintr-o armă de foc de calibrul 12 mm, rănindu-l în regiunea capului şi a abdomenului, în rezultat cauzându-i ultimului vătămări corporale, calificate ca vătămări corporale grave periculoase pentru viaţă.
În instanța de judecată, cauza penală a fost conexată cu alte trei cauze penale în învinuirea învinuitului, expediate de către Procuratura Comrat, pentru comiterea escrocheriei (două episoade), infracțiune prevăzută de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal şi pentru comiterea infracțiunii de furt, prevăzută de art .186 alin.(2) lit.d) Cod Penal.
La faza dezbaterilor judiciare procurorii au solicitat, aplicarea în privința inculpatului a pedepsei pentru concurs de infracțiuni sub formă de închisoare pe un termen de 20 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Instanța de judecată a aplicat inculpatului, pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 19 ani, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.
Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel.




































