Principalele subiecte abordate în cadrul ședinței au vizat admiterea vehiculelor rutiere „din regiunea transnistreană” prin punctele de trecere a frontierei de stat, precum și deschiderea circulației pe podul din apropierea localității Gura Bîcului.
Astfel, Serghei Bucataru, Viceministru Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, în calitate de conducător al Grupului de experți de la Chișinău a informat reprezentanții de la Tiraspol despre viziunea asupra procedurii de admitere a vehiculelor rutiere din regiunea transnistreană în circulația internațională, și mecanismelor discutate anterior.
Reprezentanții Chișinăului au reiterat faptul că pentru admiterea în circulația internațională, vehiculele rutiere din regiunea transnistreană urmează să fie înregistrate în cadrul subdiviziunilor Î.S. „CRIS „Registru”. Pentru a facilita procesul de înmatriculare, cetățenii din stînga Nistrului, urmează să beneficieze de o procedură simplificată de înmatriculare, inclusiv urmează a fi examinată și posibilitatea acordării unor scutiri la plata accizelor.
Totodată, partea moldovenească a menționat că în perspectivă accizele de import a vehiculelor din regiunea transnistreană urmează a fi armonizate cu accizele existente.
Partea transnistreană a insistat ca inspecția fizică a vehiculelor să fie efectuată de către experții de la Tiraspol sau reprezentați acreditați ai țărilor garante.
Propunerea nu a fost acceptată de reprezentanții Chișinăului, care au menționat că inspecția fizică a vehiculelor este una dintre etapele de înmatriculare si urmează a fi efectuată de către reprezentanții
Î.S. ,,CRIS ,,Registru”. Aceștia a atras atenția asupra faptului că în conformitate cu prevederile Convenției asupra circulației rutiere de la Viena, orice parte contractantă care eliberează certificatele de circulație pentru autovehicule, poartă răspundere pentru acestea în momentul cînd ele se află în trafic internaţional.
Totodată, în cazul formei numerelor de înmatriculare delegația Chișinăului a transmis un mesaj clar că, acceptă introducerea unor numere de înmatriculare neutre pentru vehiculele din regiunea transnistreană, conform modelului agreat anterior, inclusiv a admis posibilitatea ca acestea să fie confecționate la Tiraspol.
În rezultatul ședinței părțile au convenit continuarea dialogului, după unele consultări suplimentare ale părții transnistrene cu reprezentantul său politic.