Până acum camerele de luat vederi din Parlament nu au mai surprins astfel de momente. De această dată însă, în secvențele video a fost surprins un chelner ce le servește cafeaua celor trei chiar în timpul ședinței. Se pare că deputații sunt atât de ocupați încât nici nu reușesc să iasă la pauză.
Menționăm că, în incinta Parlamentului, deputații au la dispoziție o cantină unde pot lua masa.




































