20 de împușcături au fost auzite la procesul de judecată, desfășurat în cazul unei organizații criminale, cercetată pentru omoruri, furturi și alte infracțiuni grave. Unul dintre atacatori, care se afla pe banca acuzaților, a dezarmat agenții de pază și a deschis focul în timpul ședinței de judecată.
Acesta, dar și alte trei persoane au fost omorâte în timpul schimbului de focuri cu oamenii legii. Între timp, 5 persoane, în mare parte gardieni, au ajuns la spital cu răni grave.
Purtătorul de cuvânt al tribunalului a declarat că edificiul a fost evacuat în urma atacului. În cadrul procesului de judecată, gruparea supranumit GTA, era cercetată pentru uciderea unor șoferi din Moscova în perioada anilor 2012 și 2014, dar și a altor persoane – în total fiind vorba de 17 cazuri de omor. Pe lângă aceasta, membrii organizației criminale sunt acuzați de furt, dar și de posesie ilegală de arme.





















