Cetățenii au înaintat proiecte ce soluționează problemele Capitalei, în speranța de a obține finanțare și de a-și implementa ideile. Perioada de înscriere s-a încheiat pe 31 iulie, iar în cele 3 săptămâni au fost depuse în total 53 de proiecte, dintre care 40 au fost acceptate, iar 11 acceptate condiționat (grupurile urmează să rectifice, în decurs de șapte zile unele aspecte ale proiectului).
Vitalie Sprînceană, activist civic și unul dintre inițiatorii proiectului a publicat rezultatele preliminare pe pagina sa de Facebook, menționând că proiectele au fost semnate de peste 4.700 de persoane, iar suma solicitată în total este de patru milioane 200 mii de lei.
Din bugetul civil vor fi finanţate proiectele prioritare ale Primăriei municipiului Chişinău, dar cu implicarea şi la solicitarea reprezentanţilor societăţii civile. Proiectele vor fi clasificate în două categorii – proiecte mari şi proiecte mici. În anul curent, valoarea proiectelor mici va fi de până la 30 mii lei, iar valoarea proiectelor mari este de până la 150 mii lei.
Lista finală a proiectelor depuse pentru procesul de votare va fi definitivată pâna pe 11 august.




































