„Noi avem motive să credem că în spatele acestei provocări a stat Plahotniuc. Scopul lui era să ne ciocnească cu România, de aceea au făcut așa cum de obicei fac dealerii, cu mâini străine. Plahotniuc i-a poruncit lui Filip să facă un sunet la București. Un astfel de apel a fost făcut și la un nivel foarte înalt a fost luată decizia de a interzice survolarea avionului în spațiul aerian românesc”, a spus Rogozin.
Potrivit lui Rogozin, țara este „la cheremul” deputatului PD, iar acțiunile pe care acesta le întreprinde la nivel internațional sunt foarte periculoase.
„Noi înțelegem perfect că săraca țară se află sub controlul unui Karabas, iar acesta este Plahotniuc. Omul, fără dubii, are legături mafiotice. Este foarte periculos și încearcă să facă un trend comun rusofob. El vrea să le placă americanilor. Dar cel mai periculos lucru pe care îl face și care nu se va ierta vreodată, este că el încearcă să deschidă conflictele transnistrene, iar dacă lui îi va reuși acest lucru, dar el stă în spatele puterii Parlamentului, atunci el va vărsa sânge în Moldova. Probabil el are nevoie de asta, pentru că, la drept vorbind, asta va sustrage atenția de la cum el a furat economia Moldovei. Și aici trebuie de înțeles că atunci când într-o țară săracă este doar un oligarh, atunci toate forțele politice depind de el”, a mai spus vicepremierul rus.
Tot el mai este de părerea că, chiar dacă unele partide sau lideri politici nu ar fi de acord cu ideologiile lui Plahotniuc, aceștia oricum sunt nevoiți să meargă la el pentru că orice formațiune politică are nevoie de resurse financiare.
Întrebat despre părerea pe care o are asupra implicării României în acest sens, Rogozin a ținut să spună că: „Bineînțeles în România sunt mulți oameni de treabă cu care noi ne-am dori să dezvoltăm afaceri, dar în această situație ei au săvârșit o mare greșeală. Cum ei se vor justifica în fața NATO sau UE? Dar cine i-a rugat pe români? Autoritățile moldovenești. Dar cine le-a poruncit lor să facă asta? Plahotniuc. Văd această familie ca o întruchipare a răului pentru țara voastră”, a mai zis Rogozin.
În ceea ce îi privește pe moldoveni, sfatul politicianului rus a fost ca să nu uităm că în Federația Rusă sunt mulți conaționali de-ai noștri care lucrează și care vor continua să o facă. „Moldovenii nu pot lua harta lumii, să o taie și să lase Uniunea Europeană. Ei aici au oameni, 750.000 de cetățeni moldoveni. Mai devreme sau mai târziu ei vor trebui să se gândească cum vor rezolva această problemă”, a conchis Dmitrii Rogozin.
Amintim că, ieri, în cadrul ședințe Guvernului Dmitrii Rogozin a fost declarată persona non-grata în Republica Moldova, ceea ce înseamnă că acesta are interdicție să vină în Republica Moldova, dar și să tranziteze țara noastră.




































