„Odată ce nimeni nu a auzit împuşcătura. Vecinul care stă la două case distanţă, vărul meu, care stă cu mine într-o casă, nu a auzit. Dvs. aţi împuşcat vreodată dintr-o armă? Ştiţi cât de tare se aude? Nimeni nu a auzit nimic. Glonţul nu a fost găsit. A fost găsit doar cartuşul”, a spus fiul bărbatului, Ștefan Lari.
Ștefan Lari, unul din cei doi fii ai fostului primar de Sângera, a mai precizat pentru Ziarul de Gardă că tatăl său era incomod mai multor oameni.
„Aceste persoane, nu vreau să le dau numele, pe care toată localitatea Sângera, Dogruja și Revaca, le cunoaște, eu nu le voi judeca. Dumnezeu și instanţa de judecată le va judeca, dacă va fi cazul”, a mai spus bărbatul.
Potrivit investigației Ziarului de Gardă, Mihail Lari a fost, anterior, acuzat de câțiva consilieri locali, din partea formațiunii Partidul Nostru, că a permis construcția unui centru de gestionare a deșeurilor periculoase, dar și a unei gunoiști. De fiecare dată, fostul primar ieșea în public pentru a dezminte aceste informații.
„Informația apărută pe Facebookul lui Ion Duca este eronată și nu corespunde adevărului. Vă rog frumos să vă informați din prima sursă. Primăria nu are de gând să autorizeze gunoiștea”, a spus fostul primar, Mihail Lari, într-un interviu acordat pe data de 23 iunie, 2017.
Solicitați de postul nostru de televiziune, atât conducerea formațiunii Partidul Nostru, cât și consilierul vizat au refuzat să ofere comentarii despre acest caz. De partea cealaltă, procurorul interimar al municipiului a declarat pentru TV8 că, la momentul de față, nu face declarații, iar dacă în anchetă vor apărea informații noi, acestea vor fi aduse și la cunostința publicului. În legatură cu decesul primarului liberal, Mihail Lari, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru determinare la sinucidere. Acesta a fost găsit împușcat în curtea casei sale din Sângera, duminica trecuta.




































