/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și spioni deghizați în mecanici. Tancurile Abrams, retrase de pe front

/FOTO/ Gustar 2017. Peste 300 de sportivi vor alerga pe dealurile de la Orheiul Vechi la Competiția EcoRun

missing
09 august 2017, ora 13:59

„Suntem la a patra ediție a unei competiții de trail-running în Republica Moldova, de această dată în zona Orheiul Vechi. Este un sport care devine din ce în ce mai popular la noi, pentru că este o combinație perfectă dintre stilul sănătos de viață și cel de turism extrem de activ. În acest an avem mai mulți sportivi din mai multe state, spre deosebire de edițile precedente”, a declarat Președintele comunității #RunMoldova, Liviu Croitoru.

Traseul pe care îl vor alerga sportivii include principalele atracții turistice din zonă – Mănăstirea Rupestră Butuceni, Biserica „Sfânta Maria”, vestigiile citadelei și sanctuarului geto-dacic, băilor tătărești, palatului pârcălabului, bisericii și citadelei medievale și locuinței din piatră.

Competiția este organizată în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, cu Ministerul Afacerilor Interne, precum și Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”.

#RunMoldova este o comunitate necomercială, scopul căreia este promovarea unui mod sănătos și activ de viață. Membrii acestei comunități sunt sportivi profesioniști și amatori care practică diverse tipuri de probe sportive, accentul fiind pus pe alergare și trail.

#RunMoldova își propune să popularizeze modul activ de viață prin susținerea și organziarea unor manifestații sportive disponibile publicului larg, inclusiv competiții, tabere de alergare și alte activități.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram