„În cazul polițistului suspectat de complicitate în violul unei minore din Orhei, a fost inițiată o anchetă de serviciu care a stabilit că polițistul a dat dovadă de un comportament neadecvat și atitudine lipsită de integritate și demnitate. Acesta a fost sancționat disciplinar cu concediere. Astfel de comportamente nu sunt tolerate în rândurile polițiștilor, aceștia riscă să fie sancționați conform legislației în vigoare”, menționează Alexandru Pînzari, șef al Inspectoratului General al Poliţiei.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală, procurorii au reținut poliţistul preventiv pentru 72 de ore, acestuia fiindu-i incriminate două capete de acuzare: viol şi complicitate la comiterea violului.
Amintim că, incidentul a avut loc în noaptea de 22 spre 23 iulie, la discoteca din satul Pelivan, cînd învinuiţii, care se cunoşteau cu victima, au ademenit-o în automobilul unuia dintre aceştia sub pretextul de a se deplasa acasă. Prin constrângere psihică şi fizică, aceştia au abuzat sexual minora, în vârstă de 16 ani. Crima s-a produs în prezenţa celui de-al treilea complice, care se afla la volan. Acesta s-a dovedit a fi poliţist în cadrul Inspectoratului de poliţie Orhei.




































